Tabăra Friedensgrund: muncă, rugăciune, pace şi reconciliere

După valul de inundaţii care a făcut prăpăd în Ucraina şi România, în timp ce se pregătea un război nu departe de graniţă, în Ucraina a avut loc o tabără a prieteniei, a reconcilierii şi a păcii între naţiuni şi confesiuni. Tineri din opt ţări s-au întâlnit în vestul Ucrainei, pentru a se ruga pentru pace şi pentru a demola zidurile războaielor de tot felul, a celor trecute, dar şi a celor care îşi arată colţii. Tabăra Friedensgrund, organizată de 18 ani de Episcopia Hildesheim din Germania, a reunit în acest an aproape 150 de tineri din Ucraina, Germania, Bielorusia, România, Lituania, Polonia, Bosnia Herţegovina, Ungaria. Tinerii au avut ca obiectiv curăţarea Mănăstirii Pidkamin de urmele lăsate de războaie şi de furia ateismului sovietic.

Afectată de marile inundaţii de la sfârşitul lunii iulie, trecerea în Ucraina din România a fost, pentru o perioadă, destul de dificilă. Cu toate acestea, o echipă de opt tineri români au reuşit să ajungă la Cernăuţi, apoi la Liov şi de acolo la Pidkamin, o aşezare aflată lângă orăşelul Brody din vestul Ucrainei. Pidkamin este o aşezare în vestul Ucrainei, aflată la aproape 150 de kilometri de Liov şi câţiva kilometri de Brody, aşezare remarcată atât prin stânca ciudată aflată pe culmea unui deal, cât şi prin mănăstirea care domină, de pe cea mai mare înălţime, aşezarea. Zona este cea a Subcarpaţilor ucraineni, astfel că, la departare, se pot zări crestele munţilor.

Mănăstirea a fost un adăpost pentru localnici de pe vremea când tătarii năvăleau în aceste ţinuturi, încă de pe la 1200. Dominicanii au refăcut mănăstirea în secolul al XVII-lea, construind aici un adevărat fort, cu ziduri care înconjurau culmea. Tot în această perioadă, a fost adusă aici şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului care, după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost dusă în Polonia spre a fi pusă la adăpost de furia ateistă a sovietelor. Mănăstirea a suferit din cauza bombardamentelor ruseşti din Primul Război Mondial, iar după cel de-al Doilea Război Mondial a fost transformată în închisoare, apoi în grajd şi în spital pentru bolnavii psihic. În momentul de faţă, mănăstirea este în grija a patru călugări studiţi, greco-catolici, dar o parte din ea este încă ocupată de sanatoriu.

Cetatea şi mănăstirea sunt în ruină, însă cei patru călugări speră să-i redea strălucirea. Contruită în stil baroc, biserica este de mărimea unei catedrale din zilele noastre. Pereţii, atât pe interior cât şi pe partea exterioară, suferă de răni grave, lăsând să se vadă, din loc în loc, fragmente de fresce sau dantelării de piatră. Pentru unii, refacerea mănăstirii părea cu totul tardivă. Nu însă şi pentru cei patru călugări care şi-au propus să treacă de orice dificultăţi pentru a ridica din nou, din ruine, Mănăstirea Pidkamin. Visul acestora a fost aflat de organizaţia „Tinerii ucraineni pentru Cristos” care s-a oferit să ofere ajutor. Şi cum un ajutor mai mic poate atrage după sine un ajutor mai mare, organizaţia tinerilor ucraineni a fost sprijinită de către Episcopia Hildesheim din Germania, cunoscută prin faptul că organizează anual tabăra Friedensgrund.

Friedensgrund, o mână de ajutor pentru Pidkamin

Astfel că, în 2008, tabăra Friedensgrund a adunat în Ucraina aproape 150 de tineri din Ucraina, Germania, Bielorusia, România, Lituania, Polonia, Bosnia Herţegovina, Ungaria, care au ajutat la curăţarea mănăstirii de garajul de tractoare de lângă biserică, de construcţiile făcute pentru amenajarea grajdului sau a închisorii din interiorul bisericii.

Toate aceste activităţi au avut loc în perioada 3-15 august, timp în care tinerii din tabără s-au mobilizat exemplar pentru a ajuta călugării din mănăstire.

Viaţa în tabăra Friedensgrund a cuprins, alături de programul de muncă, un program de rugăciune la care participau toate confesiunile prezente, cea greco-catolică, romano-catolică şi cea ortodoxă. Una dintre temele predilecte ale rugăciunilor care au avut loc în tabăra Friedensgrund a fost cea a păcii, aceasta devenind cu atât mai imperioasă în contextul în care, în vecinătatea Ucrainei, în Georgia, se declanşase un conflict armat.

În fiecare zi, programul de rugăciune era organizat chiar de către tineri, cu sprijinul preoţilor prezenţi în tabără.

Grupul românesc a organizat, la rândul său, un program care s-a dovedit extrem de emoţionant pentru tinerii celorlalte confesiuni, prin cântările religioase interpretate de către patru absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Frumuseţea interpretării acestora a atras aprecierile tuturor celor prezenţi în tabără, de la colegi până la organizatori sau călugării de la Mănăstirea Pidkamin.

În afara programului comun de muncă şi de rugăciune, tabăra a cuprins dezbateri aprinse pornind de la realităţile naţionale sau confesionale specifice fiecărui grup. Astfel, fiecare grup naţional a avut ocazia de a afla ce cred ceilalţi despre ţara lor şi, nu în ultimul rând, fiecare grup naţional a avut ocazia să prezinte care sunt realităţile şi spre ce se îndreaptă ţara lui.

În pauzele de la programul zilnic de muncă, rugăciune şi dezbateri s-au făcut excursii la Liov, la Mănăstirea greco-catolică Univ şi la Mănăstirea ortodoxă Pochaiv. O altă excursie care a făcut parte dintr-un program mai vast al unei competiţii a avut loc în orăşelul Brody.

Deşi foarte dens, programul taberei nu a împiedicat tinerii să comunice între ei şi să lege numeroase prietenii. Grupul românesc a fost unul dintre cele mai apreciate pentru capacitatea extraordinară de comunicare, ceea ce a făcut pe organizatori să considere că grupul românesc a fost chiar un factor catalizator, iniţiind comunicarea între grupuri naţionale mai izolate. Fiecare din cele şapte grupuri naţionale prezente s-a lăudat că şi-a făcut prieteni printre membrii echipei României.

La finalul zilelor petrecute în tabără, călugării de la Pidkamin şi-au arătat uimirea faţă de volumul de muncă depus de tineri şi faţă de rezultatele evidente la care nu aşteptau. „Mănăstirea a fost curăţată, de acum pot să înceapă să lucreze specialiştii”, a remarcat unul dintre călugări, care a adăugat, cu tristeţe, faptul că autorităţile au avertizat mănăstirea că nu există autorizaţie pentru scoaterea gunoiului, molozului, cărămizilor şi resturilor de construcţie în afara zidurilor.

▲ Tabăra Friedensgrund, de 18 ani în slujba reconcilierii şi a păcii

Din 1990, după căderea Zidului Berlinului, Josef Homeyer, episcopul romano-catolic de Hildesheim, şi-a imaginat că ar putea să creeze un loc în care tinerii din vestul occidental şi din fostele ţări comuniste s-ar putea întâlni, un loc al reconcilierii şi al păcii. Acest loc nu este unul fixat geografic, ci este un loc care se creează an de an acolo unde este nevoie. Acest loc se numeşte tabăra Friedesngrund şi se desfăşoară, în fiecare an, în altă ţară. Principiul după care se călăuzeşte acest spaţiu al păcii este „ora et labora”, rugăciune şi muncă.

Prima tabără a fost organizată în 1990, în Germania, când tinerii din vestul Germaniei au făcut un pelerinaj la unul din lagărele de concentrare naziste aflate la graniţa estică a Germaniei. În 1991, tabăra Friedensgrund a avut loc în Polonia, în 1992 a fost în Rusia, în 1993 în Hildesheim, episcopia organizatoare, apoi, de-a lungul anilor, tabăra a trecut prin Cehia, Ucraina, Croaţia, Lituania, Serbia, Belarus, Franţa.

România face şi ea parte dintre ţările în care a venit „trenul” Friedensgrund. Mai mult, chiar, România a fost de două ori gazda acestei tabere, prima dată la Arad, în 1996, şi a doua oară la Neamţ, în 2003, ediţie la care a fost prezent, alături de principalul organizator, Josef Homeyer, episcopul de Hildesheim, şi IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, astăzi, Preafericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Nu în ultimul rând, cei care fac posibilă organizarea taberei, din punct de vedere logistic, sunt „maltezii”, reprezentanţii „Malteser International”, o agenţie înfiinţată de Ordinul de Malta, al cărei scop este ajutorul umanitar. În tabăra Friedensgrund, aceştia asigură an de an condiţiile de cazare prin montarea şi întreţinerea corturilor, asigurarea condiţiilor sanitare şi de igienă, precum şi pregătirea hranei.

▲ „Voi, românii, aţi fost extraordinari”

Christian Göbel, preot romano-catolic, este coordonatorul taberei Friedensgrund din 2000 până în prezent. În afară de coordonarea taberei Friedensgrund, preotul Christian Göbel se ocupă de activităţile dedicate tinerilor din Episcopia Hildesheim, Germania, iar în acest moment locuieşte şi lucrează la Roma.

Care a fost motivul pentru care tabăra s-a organizat în acest an în Ucraina?

Anul acesta am avut o ediţie foarte reuşită, pentru că am organizat totul cu o echipă formată din oameni care cunoşteau de mult timp acest proiect. Organizaţia «Tinerii ucraineni pentru Cristos», care s-a alăturat anul acesta organizării taberei, a participat la proiectul, Friedensgrund încă din anul 1995. Astfel, ei cunosc foarte bine proiectul ceea ce a fost de mare ajutor, faţă de alte ediţii anterioare când trebuia să explicăm despre ce este vorba partenerilor noştri. Unul dintre motivele pentru care am ales în acest an Ucraina, ca ţară în care s-a desfăşurat tabăra a fost faptul că ei ne-au tot invitat, în ultimii zece ani, astfel că a trebuit să venim.

Cum vi s-a părut ediţia de anul acesta, tinerii care au participat?

Ca în fiecare an, totul depinde de modul în care sunt organizate grupurile naţionale şi internaţionale. Au fost unele echipe naţionale foarte bine organizate, deschise, în timp ce unele, poate mai puţin. Anul acesta am avut foarte mulţi participanţi care au venit pentru prima dată într-o tabără Friedensgrund.

Tinerii au intrat imediat în atmosfera taberei, dar asta a depins foarte mult şi de liderii grupurilor, cei care le-au spus celorlalţi ce au de făcut, despre ce este vorba. Au fost grupuri foarte bune anul acesta şi aş vrea să apreciez faptul că am avut şi 30 de tineri ortodocşi în această tabără, 15 din Belarus, 8 din România, 2 din Serbia - Bosnia Herţegovina, precum şi câţiva din Ucraina.

De ce este important ca tinerii să se roage împreună, chiar dacă sunt din diferite confesiuni?

În primul rând, cred că sunt multe diferenţe între naţiuni. Iar lucrul care ne poate uni este tocmai credinţa noastră în Isus Cristos, iar eu cred că el va schimba lumea, chiar face asta. Acum avem nu doar rugăciuni comune, dar şi liturghii comune între diferite confesiuni, pentru că avem nevoie de fiecare în parte, avem nevoie atât de tradiţia proprie, fiecare are nevoie să sărbătorească în modul lui propriu, aşa cum a fost obişnuit, dar avem nevoie şi de rugăciuni simple, în care doar să citim din Biblie şi să cântăm împreună cântece.

Ce părere aveţi despre participarea echipei din România, din acest an?

Cred că toţi aţi fost foarte prietenoşi, deschişi, mulţi dintre voi vorbesc engleza foarte bine, astfel că aţi comunicat foarte bine cu cei din jur, ceea ce este minunat. Mi-au plăcut foarte mult prezentările pe care echipa voastră le-a făcut, pentru că au fost bine gândite şi, de asemenea, interpretarea cântecelor, mai ales a celor religioase, a fost extraordinară, tinerii care au cântat au nişte voci extraordinare la fel cum, şi la muncă, voi, românii, aţi fost extraordinari, s-a văzut că aţi lucrat din greu şi aţi fost apreciaţi, astfel că şi eu am avut o impresie foarte pozitivă.

▲ „În fiecare zi apăreau noi şi noi probleme”

Am început să pregătim tabăra cu jumătate de an înainte ca aceasta să înceapă propriu-zis. Mai întâi a venit aici părintele Christian, am vorbit despre loc şi alte treburi organizatorice. Apoi, cu trei luni înainte a venit aici Michael, şeful maltezilor, care a avut şi el, la rândul lui, partea de sarcini, mai ales cele tehnice. A trebuit să vedem unde amplasăm corturile, cum aducem apă aici, mai ales că ne aflăm la o oarecare înălţime; de asemenea, cum aducem electricitate, astfel că am avut o foarte lungă listă cu sarcini.

Cred că partea cea mai dificilă a fost chiar în momentul când a început tabăra. În fiecare zi erau noi şi noi probleme care apăreau, cu cât rezolvam o parte dintre ele, cu atât apăreau altele. În prima zi din tabără au fost probleme cu apa, din cauza taberei s-a oprit apa în satul aflat la poalele dealului pe care se află mănăstirea. O altă problemă a fost cu camionul maltezilor în care se aflau toate uneltele, corturile şi tot echipamentul şi care a fost oprit la graniţă, unde au stat la vamă pentru o zi şi jumătate, astfel că organizarea a întârziat puţin, neavând echipamentul pentru a ridica tabăra. O parte dintre maltezi a ajuns aici, dar fără camionul rămas la graniţă în lipsa unor hârtii. Dar, după ce a ajuns şi camionul, totul a început să funcţioneze.

Organizaţia noastră „Tinerii ucraineni pentru Cristos” a fost aici, în Pidkamin, de mai multe ori, noi avem taberele noastre locale care au loc mai ales în perioadele de post, înainte de Paşte sau de Crăciun. Astfel, am văzut această mănăstire şi faptul că aceasta are nevoie de ajutor. Ne-am gândit că, dacă vor veni aici mai mulţi tineri, aceştia vor putea face foarte mult pentru mănăstire.

Ca în fiecare an, sunt multe păreri sceptice, la început, în ceea ce priveşte capacitatea de muncă a tinerilor. Pur şi simplu oamenii nu cred că putem face atât de mult şi nu se conving decât la sfârşit, când văd rezultatul”.

▲ „Mă simt aici aşa cum aş fi la o fântână a sentimentelor frumoase”

Pentru cei aproape 150 de tineri, timpul petrecut în tabără a trecut repede dar cu folos, iar, la sfârşit, înainte de despărţire, au făcut schimb de adrese în speranţa că se vor întâlni prin intermediul scrisorilor sau al internetului. Iată câteva din gândurile participanţilor la sfârşitul taberei:

Anna Kushyna, Ucraina, 19 ani, studentă la medicină: „Am avut o impresie extraordinară despre această tabără, a fost pentru prima dată când am participat şi sper să nu fie ultima. Cel mai mult m-a impresionat modul în care tinerii din mai multe ţări au locuit împreună, au vorbit unii cu alţii, au aflat idei noi. Cred că e important pentru tineri din diferite ţări şi confesiuni să se întâlnească, pentru că aşa pot afla unii despre alţii cum gândesc, cum trăieşte fiecare în ţara sa, care este cultura proprie, care sunt problemele din ţară, sau probleme pe care le pot avea faţă de alte confesiuni. În ceea ce îi priveşte pe tinerii din celelalte ţări care au venit în Ucraina, cred că ar trebui să vadă mai multe pentru a-şi face o imagine despre noi.”

Lena Bethmann, Germania, 22 de ani, masterandă în istorie şi studii politice: „Este a şasea oară când vin într-o tabără Friedensgrund. Am venit aproape în fiecare an, pentru că tabăra are o atmosferă atât de deosebită, pe care o simţi în mod special atunci când tinerii lucrează împreună, dar şi prin simplul fapt că trăiesc împreună, cred că acesta este pentru mine cel mai important lucru. Faţă de anii trecuţi, cred că anul acesta este important că ne aflăm într-o ţară care nu se află încă în Uniunea Europeană şi cred că este şi una dintre ţările mai puţin bogate din regiune, chiar se văd diferenţe între Ucraina şi ţările pe care le-am mai vizitat.”

Arnoldas Dapkus, Lituania, 15 ani: „Mă simt aici ca aşa cum aş fi la o fântână a sentimentelor frumoase, iar pentru mine, să particip la această ediţie este ca o împrospătare cu prietenie, pace. Cred că am avut o experienţă interesantă la lucru, o mulţime de sarcini de rezolvat, chiar dacă, uneori, părerile au fost împărţite asupra modului cum trebuiau rezolvate unele lucruri. Cu toate asta, atunci când mergeam la rugăciune, toate inimile păreau să fie una singură. Pentru mine, cel mai important lucru din ta-bără au fost rugăciunile, pentru că acestea erau momentele în care te puteai uita la tine însuţi ca la o oaie a Domnului, şi puteai să îţi vezi şi greşelile.”

Florin Bucă, România, 26 de ani, masterand Teologie: „Tabăra din acest an am văzut-o prin prisma unui om de 26 de ani, nefiind prima experienţă, şi am realizat truda, efortul depus de organizatori pentru realizarea acestui proiect. Proiectul Friedensgrund vizează naţiunile care au suferit în urma comunismului, în special, şi care acum încearcă să iasă la lumină. E necesar ca această tabără să continue, pentru că propune un dialog interreligios, inter-cultural, etnic. Ceea ce e frumos este că vine lume de o anumită calitate, deschisă spre Dumnezeu şi experienţa cu el, iar viaţa în tabără este un model de viaţă creştină, un fel de program monastic în mijlocul tinerilor, cu rugăciune, masa împreună, muncă, comuniune.”