Tehnologii medicale în depistarea cancerului de sân: care este diferența?
Cancerul de sân este o boală gravă, dar se poate vindeca dacă este depistat la timp. În acest scop, medicii folosesc investigații imagistice pentru a privi în profunzimea țesuturilor. Care este diferența dintre ele și care este cea mai potrivită pentru dumneavoastră?
Ecografia de sân trimite ultrasunete în corp, iar ecoul care se întoarce de la țesuturi spre sondă este transformat în imagine. Este ideală pentru femeile tinere (sub 40 de ani) și pentru gravide, fiindcă nu folosește radiații și poate fi repetată fără grijă. Medicii o folosesc pentru a investiga noduli (descoperiți prin autopalparea lunară) sau pentru a distinge chisturile (pungi cu lichid) de masele solide, care pot fi periculoase.
Mamografia 2D este „fotografia” clasică a sânului. Folosește raze X în doze mici, controlate - aparatura medicală a evoluat foarte mult pe această direcție. Se recomandă femeilor cu vârsta peste 40 de ani, ca screening regulat - se repetă la 2 ani (sau mai des, în funcție de rezultat). Aparatul comprimă ușor sânul pentru a obține imagini clare. Este cea mai folosită metodă pentru depistarea cancerului de sân, iar doza de radiații este redusă, fiind comparabilă cu doza încasată atunci când zburăm cu avionul.
Mamografia cu tomosinteză (3D) este o tehnologie modernă, evoluată din mamografia 2D. Aparatul se rotește ușor în jurul sânului și realizează zeci de „felii” pe care calculatorul le asamblează într-o imagine tridimensională. Oferă o imagine mai detaliată asupra sânului, reducând „zgomotul” țesuturilor suprapuse. Este mai bună în detectarea cancerelor mici și reduce alarmele false. Se recomandă ca prima mamografie, efectuată la împlinirea vârstei de 40 de ani, să fie cu tomosinteză, ulterior medicul decide dacă urmărirea se face cu mamografie 2D sau 3D.
RMN de sân nu folosește nici ultrasunete, nici raze X, ci un magnet puternic și unde radio. Se folosește în completarea unei mamografii sau ecografii. Este ideală pentru: evaluarea detaliată a leziunilor suspecte descoperite la mamografie; femeile cu risc foarte ridicat (mutații genetice confirmate); monitorizare după tratament. Pacienta trebuie să stea nemișcată până la 30 de minute, ceea ce poate crea o senzație de claustrofobie, dar oferă detalii anatomice fără radiații.
Cu toate acestea, pentru calcificările suspecte, mamografia rămâne cea mai bună investigație, de aceea este preferată ca metodă de screening. Aceste aparate nu sunt rivale, ci colaborează. Fiecare „vede” altceva. Medicul alege investigația în funcție de vârstă, simptome, antecedente și rezultatele anterioare. Nu există o metodă „mai bună”, ci doar „metoda potrivită”.
(Material realizat de Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București)