„Temelia progresului duhovnicesc este rugăciunea smerită”
Începând cu Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), Biserica Ortodoxă a intrat în timpul liturgic al Triodului, o perioadă de 10 săptămâni a anului bisericesc ce cuprinde trei săptămâni cu patru duminici pregătitoare (Duminica Vameșului și a Fariseului, a Întoarcerii Fiului risipitor, a Înfricoșătoarei Judecăți și a Izgonirii lui Adam din Rai), Postul Sfintelor Paști de şase săptămâni şi săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului. Cu prilejul începutului Triodului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat că Duminica Vameşului şi a Fariseului ne arată în esenţa sa că trebuie să unim fapta bună cu smerenia.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a explicat faptul că în perioada Triodului Biserica îi cheamă pe credincioşi la pregătire pentru Postul Sfintelor Paşti, precum şi la trăirea Postului Mare ca un urcuş spre bucuria Învierii. „În perioada aceasta a Triodului, de 10 săptămâni, cartea cea mai folosită în cultul Bisericii este «Triodul». Cartea poartă numele de Triod pentru faptul că în ea canoanele sunt compuse din trei cântări sau ode, nu din nouă cântări, după cum se obişnuieşte”, a spus Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh Daniel a precizat că cele patru duminici pregătitoare din primele trei săptămâni ale perioadei Triodului sunt deosebit de semnificative, deoarece ele ne arată cele patru lucrări duhovniceşti permanente din timpul Postului Sfintelor Paşti. „Prima lucrare este rugăciunea smerită, a doua este pocăinţa sinceră, a treia este milostenia darnică sau generoasă şi a patra lucrare permanentă din timpul Postului Mare este postirea sau înfrânarea de la bucatele de origine animală, dar şi înfrânarea de la păcate. Aceste patru lucrări se leagă una cu cealaltă şi formează o perioadă de pregătire duhovnicească, de pocăinţă, de spovedanie, de împărtăşire mai deasă, de milostenie mai intensă. În această perioadă, creştinul ortodox se leapădă de un trecut apăsător prin spovedanie, prin pocăinţă şi înnoieşte viaţa sa duhovniceşte, prin ascultarea mai atentă şi mai intensă a tuturor textelor biblice din timpul slujbelor, dar şi printr-o citire particulară sau individuală mai intensă şi, desigur, prin postire, însoţită de metanii, de semne ale pocăinţei, ale dorinţei de ridicare din păcate. Toată Biserica se află în timpul Postului Sfintelor Paşti în stare de pocăinţă, de înnoire duhovnicească”.
„Fără smerenie nu se poate îndrepta cineva”
Referindu-se la Evanghelia Duminicii a 33-a după Rusalii, Patriarhul României a subliniat că aceasta ne arată cât de importantă este rugăciunea smerită. „Mântuitorul ne arată Pilda vameşului şi a fariseului ca o lecţie de rugăciune smerită (...). Dumnezeu preferă un păcătos smerit faţă de un drept mândru, în înţelesul că smerenia este mai valoroasă decât orice altă lucrare şi că fără smerenie nu se poate îndrepta, nu se poate mântui cineva. Nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci doar rugăciunea făcută în stare de smerenie. Biserica, în cântările Utreniei de la această duminică, ne îndeamnă să luăm ceea ce este pozitiv de la cei doi oameni care se rugau la templu: să ne sârguim a urma virtuţilor fariseului şi a râvni smerenia vameşului, urând necuviinţa greşelilor de la amândoi, adică trufia şi pierzarea (Cântarea a 5-a de la Utrenia din Duminica Vameşului şi a Fariseului). Înţelegem că, deşi Dumnezeu preţuieşte smerenia vameşului, totuşi nu aprobă lucrările lui rele, greşelile lui. Deşi Dumnezeu respinge trufia fariseului, nu trece cu vederea faptele lui bune (...). Fariseul se înalţă pe sine înjosind pe alţii, se laudă pe sine mai mult decât Îl laudă pe Dumnezeu, de aceea harul lui Dumnezeu nu intră în omul plin de sine şi rugăciunea sa nu este primită. În schimb, vameşul se smereşte, nu stă semeţ, ci cu privirea spre pământ şi cu mult regret zice: «Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului» (Luca 18, 13). Rugăciunea smerită a vameşului însoţită de căinţă îl arată mai îndreptat la sfârşit”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.
Întâistătătorul Bisericii noastre a mai precizat că rugăciunea smerită nu judecă pe alţii, ci ea se poate manifesta şi ca rugăciune pentru alţii „în înţelesul că nu îi exclude pe ceilalţi oameni din iubirea milostivă şi smerită a lui Dumnezeu. Când omul se roagă întru smerenie, el deschide sufletul său spre Dumnezeu Cel smerit şi milostiv, iar sufletul său se umple de harul iubirii milostive a lui Dumnezeu. În Evanghelia de astăzi avem un îndreptar de rugăciune, şi anume acela că temelia vieţii creştine şi temelia progresului duhovnicesc sunt rugăciunea smerită (...). Smerenia este condiţia primordială a progresului duhovnicesc. Omul smerit, când se roagă, îşi dă seama cât de mult mai este de făcut, cât bine ar mai putea face dacă s-ar ruga mai mult, dacă ar fi mai râvnitor, mai harnic”.
La final, Preafericirea Sa a vorbit despre importanţa metaniilor pe care creştinii le fac în special în timpul Postului Mare. „Vameşul se uita tot timpul spre pământ când se ruga, pentru că recunoştea că viaţa lui pe pământ a fost plină de căderi, de patimi lumeşti. De aceea, el cerea ajutorul lui Dumnezeu ca să se poată ridica. De la el a învăţat Biserica această atitudine, şi anume că, în perioada Postului Sfintelor Paşti, de foarte multe ori facem metanii mari, adică atingem cu fruntea pământul şi apoi ne ridicăm, arătând că mereu suntem atraşi spre cele pământeşti, dar noi dorim ridicarea, învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat şi eliberarea de sub povara păcatului”, a reliefat Patriarhul României.