Teste de spirometrie gratuite în toată ţara

Data: 15 Noiembrie 2011

Astăzi, în toate centrele medicale din ţară va fi marcată Ziua Mondială a BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică), evenimentul fiind organizat de GOLD (The Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease), cu sprijinul International COPD Coalition.

Ziua Mondială a BPOC va fi marcată în România prin lansarea campaniei "Tu ştii ce vârstă au plămânii tăi?", de către Societatea Română de Pneumologie, precum şi prin teste de spirometrie gratuite în cabinetele medicale din întreaga ţară. Campania, aflată la cea de-a treia ediţie, îşi propune să atragă atenţia populaţiei asupra importanţei unor investigări periodice ale funcţiei pulmonare şi a consultului peridic efectuat la medicul pneumolog. În ceea ce priveşte testele de spirometrie gratuite, acestea se pot face până pe 25 noiembrie în cabinetele medicale din întreaga ţară (lista completă o găsiţi pe site-ul www.desprebpoc.ro) (nu este necesar biletul de trimitere de la medicul de familie). De asemenea, pe 19 şi 20 noiembrie, bucureştenii care vor trece prin Parcul Tineretului vor avea posibilitatea de a afla gratuit vârsta pulmonară. BPOC este o afecţiune cronică pulmonară cu prevalenţă în continuă creştere, afectând, potrivit statisticilor, 210 milioane de oameni în întreaga lume şi provocând decesul a milioane de oameni în fiecare an. În România, datele arată că un milion de persoane suferă de BPOC. Printre cele mai frecvent invocate simptome ale bolii se numără senzaţia de sufocare, tusea cronică, precum şi alte probleme respiratorii. Netratată, boala poate evolua către dificultăţi majore în respiraţie, estimările specialiştilor arătând că BPOC va deveni în următorul deceniu a treia cauză de deces în lume. "Aşa cum ne testăm tensiunea, deci starea de sănătate a inimii, la fel şi plămânii noştri merită aceeaşi atenţie. Inima este motorul vieţii, dar nu uitaţi că sursa de alimentare a acestui motor sunt plămânii. Plămâni sănătoşi înseamnă şi o inimă sănătoasă. Dacă nu putem respira, nimic altceva nu mai contează", consideră prof. dr. Florin Mihălţan, medic primar pneumolog, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Conform unui studiu realizat în 2008 de Societatea Română de Pneumologie şi CPSS (Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate), există cel puţin 1 milion de cazuri de BPOC, în condiţiile în care accesul la serviciile medicale existente este, în continuare, redus. La nivel mondial, printre cel mai des întâlniţi factori de risc pentru BPOC se numără fumatul, urmat de pulberile industriale, noxele chimice existente, fumul produs prin arderea combustibililor biologici (cărbune, lemn, gunoi de grajd).