Tezaur patristic

„Dacă ai căzut în adâncurile relelor, să nu deznădăjduieşti nicidecum în ridicarea ta din nou, chiar dacă te-ai rostogolit până la ultima treaptă a iadului răutăţii. Căci, dacă ai pus mai înainte, cu căldură, temelie evlaviei prin virtuţile cu fapta, chiar dacă casa acesteia, zidită de tine din diferite pietre ale virtuţii, s-a surpat până la pământul pătimaş al relelor, Dumnezeu nu va uita de vechile tale osteneli şi sudori, dacă ai inima zdrobită prin căderile tale, şi-Şi aminteşte de zilele cele de odinioară şi se căieşte de căderea ei cu suspine înaintea Lui. Căci căutând va căuta la tine degrabă, făcând să vibreze cuvintele Sale (Isaia 64, 2) şi-ţi va atinge nevăzut ochii inimii tale îndurerate şi va întări temelia virtuţii puse de tine mai înainte cu osteneală; şi-ţi va da o putere mai mare şi mai desăvârşită decât cea dinainte, ca, în căldura unui duh fierbinte, să dobândeşti iarăşi, cu răbdare, faptele virtuţii cele surpate din pizma celui rău şi, în duh de smerenie, să ridici din nou casa evlaviei, mai strălucită decât cea dintâi, spre odihna veşnică a Lui, după cum s-a scris.“ (Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, suta întâi, cap. 54, în Fil. rom., vol. VI, pp. 207, 208)