Tezaur patristic

Data: 15 Decembrie 2009

„Să alergăm cu toată inima la Hristos care ne cheamă, revărsându-ne spre El inimile, şi să nu deznădăjduim de mântuirea noastră, făcând rău cu voia. Căci este şi aceasta o amăgire a celui rău, ca prin amintirea păcatelor de mai-nainte să ne ducă la deznădejde. Noi să înţelegem că dacă Hristos venind s-a făcut doctorul şi tămăduitorul orbilor, al slăbănogilor, al surzilor şi a înviat morţi intraţi în putreziciune, nu va tămădui cu atât mai mult orbia cugetului şi slăbănogeala sufletului, şi surzenia inimii nepăsătoare? Căci nu altul, ci însuşi Cel ce a zidit trupul a zidit şi sufletul, şi dacă a avut atâta bunăvoinţă şi milă faţă de cele ce se desfac şi mor, nu se va arăta cu cât mai mult cu iubire de oameni şi cu tămăduire faţă de sufletul nemuritor, care suferă de boala păcatului şi a neştiinţei, dar pe urmă vine la El şi se roagă? Doar El a spus: Tatăl Meu cel ceresc, oare nu va face dreptate celor ce strigă către El ziua şi noaptea? Adevăr zic vouă, va face dreptate în grabă (Luca 18, 7-8); sau: Cereţi şi vi se va da vouă, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide vouă (Matei 7, 7); şi iarăşi: Chiar dacă nu-i va da lui pentru că îi este prieten, dar pentru îndrăzneala lui sculându-se îi va da lui câte îi sunt de trebuinţă (Luca 11, 8)“. (Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază în 150 de capete la cele 50 de cuvinte ale Sfântului Macarie Egipteanul, cap.72, în Fil. rom., vol. V, pp. 313, 314)