Tezaur patristic
„Toţi sfinţii sunt cu adevărat mădulare ale lui Hristos, Dumnezeu cel peste toate, şi, cum s-a spus, sunt datori să se lipească de El (1 Corinteni 6, 16) şi să se unească cu trupul Lui, ca El să fie capul lor (Coloseni 1, 18), iar sfinţii din veac şi până la ziua cea de pe urmă să fie mădularele Lui, ca să fie cei mulţi un trup al lui Hristos (I Corinteni 12, 27), ca un singur om. De aici urmează că unii împlinesc rostul mâinilor lucrând până azi şi făcând voia Lui preasfântă, făcând din cei nevrednici vrednici şi câştigându-i pentru El; alţii rostul umerilor, purtându-şi greutăţile unii altora (Galateni 6, 2), sau chiar pe cel pierdut (Luca 15, 6), aflat de ei, care înainte rătăcea pe munţi şi dealuri, şi locuri pe care nu le cercetează Domnul (Iezechil 14, 6; Proverbe 19, 23; Matei 18, 12), şi împlinind astfel voia Lui (Galateni 6, 2); alţii ai pieptului, izvorând celor însetaţi şi flămânzi dreptatea lui Dumnezeu (Matei 5, 6), apa cea prealimpede a cuvântului înţelepciunii şi cunoştinţei de negrăit, şi procurându-le pâinea pe care o mănâncă Puterile de sus ale cerului (Psalmul 77, 25), ca unii ce se odihnesc la pieptul Lui şi sunt iubiţi de El; alţii rostul pântecelui, primindu-le toate în sânul lor prin iubire şi purtând înlăuntrul lor duhul mântuirii şi având în ei simţirea în stare să cuprindă tainele Lui de negrăit şi ascunse; alţii rolul coapselor, purtând în ei rodnicia înţelesurilor vrednice de Dumnezeu ale teologiei tainice şi născând pe duhul mântuirii pe pământ (Isaia 26, 18), adică rodul şi sămânţa Duhului în inimile oamenilor prin cuvântul şi învăţătura lor; alţii rostul picioarelor, dovedind bărbăţie şi răbdare în încercări, după pilda lui Iov, şi neabătându-se de la statornicia în cele bune, nici slăbind în ele, ci purtând poverile darurilor Lui (Isaia 26, 18).“ (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 6, în Fil. rom., vol. VI, pp. 130, 131)