Tezaur patristic

„Dumnezeu se numeşte Unul nu numai pentru că este simplu, aflat mai presus de toată compoziţia, ci şi pentru că El singur există propriu-zis între cele ce se zic că există, dar îşi au existenţa de la El. Căci ceea ce nu există în sens propriu şi simplu, nu este nici Unul în sens propriu şi simplu. De asemenea se numeşte Unul, pentru că este la fel pretutindeni în chip necuprins, şi pentru că singur El e neasemenea cu toate şi în afară de toate; apoi pentru că e veşnic, fără început şi fără încetare, şi pentru că trimite tuturor la fel, în chip prea curat, raza dumnezeiască a proniei Sale, chiar dacă nu toate o primesc la fel. În sfârşit, fiindcă se face cunoscut tuturor…“. (Calist Catafygiotul, Despre unirea dumnezeiască şi viaţa contemplativă, cap. 42, în Fil. rom., vol. VIII, p. 424, 425).