Tezaur patristic

„Dacă dracul e aşa de tare încât chiar dacă nu vrea omul, îl schimbă şi-l duce spre pierzania sa, scoţându-l din starea cea bună a firii, cu cât nu va fi mai tare îngerul, care primeşte la vremea hotărâtă poruncă de la Dumnezeu să întoarcă spre bine toată dispoziţia omului? Dacă vântul cel foarte rece de la Miazănoapte a fost aşa de tare că a putut să facă firea moale a apei vârtoasă ca pe a pietrelor, ce nu va putea face vântul cel foarte cald, de la Miazăzi? Dacă aerul cel foarte rece le face pe toate să se retragă din calea lui (căci cine va sta în faţa gerului), cum nu va întoarce căldura toate spre sine? Să credem deci că mai curând sau mai târziu cărbunele rece şi negru al cugetării noastre se va face fierbinte şi luminos, prin atingerea focului atotdumnezeiesc“. (Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, cap. 66, în Fil. rom., vol. IV, p. 142, 143)