Tezaur patristic

„… toţi sfinţii de care n-a fost vrednică lumea (Evrei 11,36-40) au părăsit-o, rătăcind prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri, şi prin crăpăturile pământului, şi umblau în piei de oi şi de capre, lipsiţi, strâmtoraţi, necăjiţi, fugind de năravurile rele ale oamenilor şi de faptele smintite care covârşesc oraşele, ca nu cumva să fie duşi de vălmăşagul tuturor, ca de puterea unui puhoi. Se bucurau de petrecerea cu fiarele şi socoteau vătămarea de la acestea mai mică decât cea de la oameni. Mai bine zis, au fugit de oameni ca de nişte uneltitori şi s-au încrezut în fiare ca în nişte prieteni. Căci acelea nu învaţă păcatul, iar de virtute se minunează şi o cinstesc. Aşa, de pildă, oamenii au dat pierzării pe Daniil, dar l-au scăpat leii, păzind ei pe cel osândit în chip nedrept, din pizmă, ca şi dreptatea batjocorită de oameni; în felul acesta au rostit ei judecata cea dreaptă cu privire la cel osândit pe nedrept. Astfel virtutea bărbatului s-a făcut oamenilor pricină de pizmă şi de duşmănie, iar fiarelor prilej de sfială şi de cinste. În câte fiinţe a fost semănată dorinţa după mai bine!“ (Nil Ascetul, Cuvânt ascetic foarte trebuincios şi folositor, cap. 61, în Fil. rom., vol. I, p. 213, 214)