Tezaurul de la Pietroasa, istorie şi aventură

Doi oameni simpli, pietrarii Ion Lemnaru şi Stan Avram, au găsit în anul 1837, în timp ce săpau în costa Muntelui Istriţa, la Pietroasa, judeţul Buzău, o colosală comoară de aur. Cei doi n-au înţeles valoarea a ceea ce au găsit, crezând că este vorba de nişte vase de alamă, de aceea au şi dat unui ţigan o bucată de metal să le facă o tingire, însă ţiganul a remarcat că acel metal „nu e bun de nimic“, fiind prea moale. 

 

După un an de la aflarea comorii, apele umflate de ploi au doborât podul de peste râul Câlnău, construit de inginerul Kiseleff, aşa că a fost angajat un antreprenor pe nume Tarba Verusi, personaj care avea să facă cel mai mult rău Tezaurului de la Pietroasele.  

 

Cei doi pietrari au văzut în apariţia acestui Verusi o oportunitate să vândă obiectele ciudate pe care le găsiseră, aşa că aventurierul s-a pricopsit cu aproximativ 40 de kilograme de aur pe mai nimic, dându-le la schimb contravaloarea a doi boi şi alte câteva obiecte. 

 

Speriat de mărimea obiectelor de aur, Verusi a tăiat cu toporul în patru tava de aproape 8 kilograme de aur masiv şi a încercat să obţină bani din vânzarea minunăţiilor de o inestimabilă valoare. Dar cum lăcomia umană este duşmanul cel mai mare al descoperitorilor de comori, Verusi a început să fie imediat şantajat de un arendaş al moşiei Pietroasele, pe nume Gheorghe Frunză Verde. Acesta i-a cerut o parte din comoară, i s-a dat, dar nu a fost mulţumit cu cât a primit, aşa că, până la urmă, s-a dus la Episcopia Buzăului şi l-a turnat pe Verusi. Autorităţile au intrat pe fir şi au fost arestaţi şi cei doi pietrari care au găsit comoara, Verusi, plus un anume Baciu, la care stătuse o vreme comoara ascunsă, fiind atunci arestaţi şi cei doi fii ai lui Baciu. 

Arestaţii au fost duşi la Bucureşti, dar ancheta nu a fost deloc uşoară. Din pricina valorii mari a comorii, în caz s-au implicat personal Banul Ghica Mihalache, „ministrul trebilor dinăuntru“ - adică al Internelor, cum s-ar zice în zilele noastre -, rudă a lui Alexandru Ghica Vodă. La început, ancheta a mers bine, dar după o vreme iţele afacerii duceau tot mai sus şi s-a început tărăgănarea, căci unul din cei anchetaţi arăta cu degetul spre un apropiat al lui Vodă, în plus ministrul de interne, care la început dorea finalizarea cât mai grabnică a cazului, începuse să îndrăgească şi el comoara pe care o avea în custodie.

 

Tezaurul a adus nenorociri celor care au avut de-a face cu el, doar Verusi scăpând, se crede că prin mituirea autorităţilor cu o parte din aurul pe care nu l-a declarat. De aceea mărimea iniţială a comorii nu se cunoaşte cu precizie, dar bănuiala este că era dublă faţă de ce a rămas, fiind vorba de 24 de piese. Cei doi pietrari au murit în închisoare, înainte de terminarea procesului, un complice al lui Verusi - postelnicul Dumitrache - a dispărut în urma unui incendiu care i-a mistuit casa, Nicolae Baciu, care ajutase la ascunderea comorii, a murit şi el de tuberculoză în închisoare, în 1840. 

 

Fabulosul tezaur a ajuns la muzeu abia în 1842, când s-a încheiat domnia lui Ghica Vodă, iar ministrul de interne Mihalache a fost obligat să deschidă seiful şi să predea comoara, pentru care făcuse o adevărată pasiune. 

Originile tezaurului sunt şi ele învăluite în mister, deşi se pare că teoria lui Alexandru Odobescu, dezvoltată în lucrarea sa “La tressor de Petrossa“, ar fi cea corectă. Odobescu afirmă că această comoară datează din secolul IV d.Hr. şi este de origine gotică. În acele vremuri s-a petrecut o invazie a hunilor care veneau din răsărit, iar regele vizigot Athanaric s-a refugiat în imperiu. 

 

Probabil atunci a fost ascunsă comoara, ca să nu cadă în mâinile invadatorilor. În sprijinul acestei teorii stă şi o inscripţie de pe colan, care este cu caractere runice. 

Alexandru Odobescu a însoţit comoara la Expoziţia Universală din 1867, care s-a desfăşurat la Paris. Tezaurul nostru a fost recunoscut drept cea mai mare comoară a Antichităţii, şi abia după ani buni avea să fie găsită comoara din mormântul lui Tutankhamon, care este actualmente cea mai mare din lume.  

 

Făcând furori la Paris, comoara a fost cerută şi de britanici spre a fi expusă la Londra, lucru care s-a şi întâmplat, valoroasele piese stând acolo până în primăvara anului 1868. În acest timp, Odobescu era calomniat în presa din ţară de către Cezar Bolliac, care îl acuza că a vândut tezaurul. 

 

Dar acesta s-a întors şi a rămas în siguranţă în muzeu până în noaptea de 19 spre 20 decembrie 1875, când avem un episod aventuros, demn de un film de aventuri. Un fost seminarist, pasionat de circ – pasiune pentru care fusese şi dat afară din seminar - pe nume Grigore Pantazescu, a decis să-şi folosească deprinderile ca să fure aurul antic, în timpul unui viscol teribil ce se abătuse peste Bucureşti.  

 

Însă a fost prins în scurt timp, a primit 6 ani de închisoare şi a murit cu puţin timp înaintea eliberării, în condiţii misterioase, fiind împuşcat în timpul unei tentative de evadare. 

Un moment din istoria de după descoperirea tezaurului l-a reprezentat anul 1917, când, împreună cu întreg tezaurul României, şi acesta a fost trimis la Moscova. De acolo s-a întors abia în 1956, când Uniunea Sovietică a restituit României tezaurul artistic trimis în timpul Primului Război Mondial. 

Tezaurul de la Pietroasa, numit de cei care l-au descoperit „Cloşca cu puii de aur“, datorită fibulelor în formă de pasăre, are în prezent 12 piese, cu o greutate totală de 19,820 kilograme de aur. Piesele care îl compun sunt: o fibulă mare în formă de vultur, care poartă pe piept marele caboson oval, mărginit simetric în cruce de patru cabosoane mici şi rotunde; o fibulă mică; două fibule mijlocii; o tavă; o cană-oenoche; o pateră; două coşuleţe poligonale; un colan cu inscripţie; un colan simplu; un colan cu balama. Din 1971, tezaurul se găseşte la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.