Tot mai puțini români mai donează sânge
Unitățile medicale din toate județele țării înregistrează o lipsă acută de sânge, centrele de transfuzie sanguină semnalând, în ultimii ani, o scădere dramatică a numărului de donatori. Este și cazul județului Covasna, unde, pentru a mai acoperi necesarul, 100 de persoane, printre care și angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au donat sânge, în cadrul unei colecte organizate de Centrul de Transfuzie Sanguină Covasna. „Bazinul de donatori a scăzut prin îmbătrânirea şi creşterea indiferenţei populaţiei. Înainte, şi mă refer aici la perioada de dinainte de 1989, oamenii donau nu numai din altruism, ci şi pentru că sindicatele îi mobilizau, mai erau şi soldaţii în termen care erau aduşi la donare, deci existau metode de mobilizare, chiar dacă nu era un voluntariat autentic. E o problemă la nivel naţional. La nivel local încercăm prin tot felul de acţiuni să atragem donatori şi constatăm, ce-i drept, o creştere constantă, dar extrem de timidă”, a declarant dr. Andy Rosin, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna.