Tradiţii nemuritoare la Mirosloveşti

Mirosloveştii, sat aşezat în cârca dealului de pe lângă apa Moldovei, în judeţul Iaşi, sunt păstrătorii unei lăzi de zestre soră cu veşnicia. Aici, din blânda frumuseţe a luncilor, femeile au ştiut a culege motive delicate, pe care le-au aşezat, spre nemurire, pe pânzeturile ţesute în casă şi mai ales pe portul strămoşesc.

Nu cred să existe, în întreagul ţinut al Iaşilor, un alt loc în care portul să fi fost mai curat şi mai nealterat păstrat. De altfel, materia primă folosită, motivele vechi, în special cele vegetale, precum şi coloritul sunt argumente de necontestat în privinţa vechimii acestui costum, unul reprezentativ pentru specificul zonei etnografice Iaşi. Satul s-a închegat pe buza unui deal ţuguiat, de peste apa Moldovei, nu departe de târgul Paşcanilor, răsfirându-şi neobosit casele peste tot pe unde-a găsit loc bun de gospodărie. Iar femeile au găsit inspiraţie pentru costumele lor în luncile colorate în fel şi chip de toanele anotimpurilor. Deloc întâmplător, pe frumoasele lor fuste cusute „în pături“ pare că şi-au dat întâlnire toate verile moldoveneşti, cu bogăţia lor de flori. Dar poate cel mai important de subliniat e că aici costumul naţional nu-i pe cale să se piardă, bântuind doar amintirile bătrânilor nostalgici. Dimpotrivă. Mi-rosloveştenii au înţeles că pe portul moştenit din străbuni e încifrată, în semne şi simboluri de demult, propria lor istorie. Şi că, dacă l-ar pierde, s-ar stinge şi sufletul satului. „Un mare merit pentru păstrarea tradiţiei vii la Mirosloveşti îl are primarul Ionuţ Gospodaru, căruia îi place să se implice şi reuşeşte să mobilizeze tineretul pentru a transmite mai departe aceste tradiţii“, spune învăţătorul Gheorghe Astanei.

Încurajaţi de primar şi de preotul satului, au scotocit prin lăzile bunicilor, adunând şi recondiţionând comorile găsite acolo, dar şi-au făcut şi costume noi, ţesute de tanti Elena Ciocoiu. La 70 de ani, femeia s-a apucat să ţeasă, ca-n vechime, pânza roşie pentru fusta tradiţională, reînviind un meşteşug ce numai un pic să mai fi trecut şi s-ar fi pierdut. „Pot spune cu mândrie că-n toată comuna există acum peste 200 de costume. Oamenilor le este drag portul, au învăţat a-l iubi de la bătrânii care există în fiecare familie. Şi eu am cumpă-rat şi păstrez câteva costume de Mirosloveşti, extrem de vechi şi de valoroase, pentru că mi-e drag tot ce vine din trecutul nostru“, mărturiseşte părintele Liviu Siminciuc, parohul de la Mirosloveşti.

Începând din acest an, mi-rosloveştenii au o sărbătoare în plus în care să poarte şi să arate lumii splendidele lor costume. De curând, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege prin care a doua duminică din luna mai a fost instituită drept Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România.

Meşteriţa

„Portul nostru popular  era, altădată, din lână. Fuste de lână încă mai au bătrânele. Noi, acum, ţesem pânza pentru fustă dintr-un material mai uşor“, spune tanti Elena Ciocoiu, invitându-ne în atelierul improvizat în mica bucătărie din curte. În odăiţă e cald şi bine, în sobă încă arde focul, că primăvara asta-i nehotărâtă, ca o codană. În mijlocul încăperii, sub geamurile cât palma, tronează stativele, mândria şi bucuria femeii. Lucrul pare să fi fost părăsit doar de câteva momente, iţele colorate abia aşteaptă să-şi găsească locşorul în valul de pânză ce creşte cu fiecare zi. „Eu ţes de când aveam 17 ani. Am făcut numai patru clase. Că, dacă aveam pământ, părinţii m-o ţinut acasă, nu m-o dat la şcoală mai departe. Am moştenit de la mama dragul de-a ţese. Pe mama o chema Catinca şi-o trăit 99 de ani şi şapte luni. Mămăica ţesea întruna: scoarţe, covoare, ştergare, în două iţe, în patru iţe. O avut şapte fete şi trei băieţi şi ne-o învăţat pe fiecare să muncim. Eu am tot ţesut scoarţe, saci pentru dus la moară, ţol mare  care se punea la batoză, când se treiera grâul, să nu curgă pe jos, ţoale de codiţe, macaturi“, povesteşte tanti Elena.

Acum, a lăsat baltă tot ce ţesea înainte şi s-a apucat să facă din nou pânză pentru fustele din costumul naţional. „Dom-nul primar ne-o pus la muncă din nou“, spune bucuroasă. „Pânza pentru fuste, pe care-o ţes acuma, e în patru iţe, iar florile se aleg cu mâna. Mai ţes bârneţe (n.r. - brâie), barize (n.r. - broboade din portul tradiţional, specifice portului popular din Moldova)“. Nora Lăcrămioara e cea care-i stă prin preajmă şi o ajută mereu. I-s dragi şi ei costumele, ca şi mătuşii Elena, aşa că nu mai pridideşte să ne arate comorile păstrate în zestrea casei: costumul de mire al bunicului, cusut „în tighel“ şi vechi de peste 80 de ani, fusta de lână ţigaie a mamei-soacre, cusută „în pături“ şi tivită cu trei cordele de catifea, bârneţe mai vechi şi mai noi, barize de demult, în culori mai deschise, barize ţesute de tanti Elena, unele mai frumoase decât altele.

Elena Ciocoiu a crescut într-o familie mare, cu nouă fraţi în preajmă şi cu părinţi care puneau la mare cinste munca şi rânduiala din străbuni. De-asta i-a fost şi ei drag să ţină „obiceiurile şi ce-o fost de la cei vechi. O fost plăcerea mea să ţes, că dacă nu-mi plăcea nu mă mai apucam din nou acum. Ai mei părinţi purtau costumul în zi de sărbătoare, la nunţi, când se duceau la dugheană. Eu aşa mi-i aduc aminte“.

Azi, tanti Elena e singura ţesătoare din Mirosloveşti care a reluat, cu răbdare şi cu drag, tradiţia ţesutului pânzei pentru costumele naţionale. Tot ea ţese barizele şi bârneţele, piese de nelipsit din costumul femeiesc. Lucruri gingaşe, simple, dar de o frumuseţe cum azi prea rar mai găseşti. Din păcate nu mai e nimeni care să coasă şi cămăşi, aşa, ca altădată. „Fuste facem noi, dar cămăşi, din păcate, nu mai coase nimeni. Doar ce se mai păstrează de pe la bătrâne. E foarte greu, pentru că nici pânză şi nici mărgele cum erau odată nu mai sunt acum de găsit. În plus, cine mai are azi răbdare să facă aşa lucruri migăloase?“, spune Lăcrămioara.

Costumul de Mirolsoveşti, reprezentativ pentru zona etnografică Iaşi

Portul popular de la Mirosloveşti reprezintă un prototip în ceea ce priveşte zona etnografică Iaşi. Acest lucru a fost consemnat încă din anii '70 ai secolului trecut şi de etnologul Emilia Pavel, în urma cercetărilor etnografice întreprinse în această zonă. Potrivit cercetătoarei, la Mirosloveşti fusta, din lână ţigaie, vopsită în roşu, „se cosea în pături, pliuri, ornamentele , „florile“, fiind dispuse pe fiecare pliu. La poale era cusută cu trei rânduri de cordele de catifea, late de 2 cm (…) şi o dungă de catifea pe margine“. Costumul femeiesc e format, deci, din aceste splendide fuste, cămaşă din pânză ţesută în casă, cusută la gât şi pe umeri cu mărgeluţe şi încreţită din ac în modelul „pielea găinii“, bondiţă cu margine de lână, decorată cu motive vegetale, bârneaţă (brâu) şi bariz „gălbănuţ“ pe cap. Costumul bărbătesc, ceva mai simplu, este format din iţari, poale şi cămaşă, cusute cu flori, de obicei de culoare verde, bârneaţă lată şi boandă.