Traficul de carne vie - sclavia modernă a societăţii

„Pe coridor, alte pătuţuri găzduiesc copii mici, schelete palide suferind de malnutriţie şi boli. Deşi ziua este caldă, câţiva dintre ei sunt înfăşuraţi în pături murdare. Dintr-o legătură încremenită se vede doar pata vineţie a unui scalp. Întrebat dacă copilul dinăuntru este viu, gardianul răspunde «Sigur» şi dă la o parte învelitoarea. Scheletul fragil se mişcă... Aproximativ 100.000 de copii şi adolescenţi sub 18 ani rămân în îngrijirea statului, mulţi închişi în instituţii a căror murdărie, degradare şi mizerie nu pot fi descrise - creşe lipsite de personalul necesar şi prost echipate, orfelinate preşcolare şi cămine pentru handicapaţi şi «irecuperabili»“ (Gail Kligman, Politica duplicităţii, p. 246).

Aceasta este descrierea realizată de un jurnalist occidental după vizionarea unui orfelinat român în 1990. În mod curios, în acelaşi an, au fost realizate numeroase adopţii de străini. Cum acest tip de adopţii fusese legalizat recent, nu a mirat pe nimeni că, spre exemplu, numai cetăţenii americani au adoptat 1.400 de copii români, în condiţiile în care numărul total de adopţii străine în SUA în 1989 se ridicase doar la 400. Adopţiile străine fuseseră permise şi înainte de momentul Revoluţiei, dar în condiţii extrem de suspecte, atât de suspecte încât jurnaliştii străini au scris la un moment dat că Nicolae Ceauşescu ajunge să vândă copiii orfani pentru a plăti datoria externă a României. Aceasta este doar o faţetă a traficului de carne vie în România. Acum puţin timp, o familie română a decis să îşi vândă doi copii în schimbul unei sume derizorii, pentru a fi utilizaţi în traficul de organe. Copiii şi adolescenţii sunt folosiţi pentru a sprijini câteva pieţe negre mondiale: prostituţia, munca forţată şi, la nevoie, traficul de organe. Nu este uşor să abordezi un astfel de subiect, dar rămâne o temă necesară. La un moment dat a existat un film artistic dedicat acestei teme, în care era relatată povestea a trei fete ademenite de reprezentanţi ai acestei reţele. Fie că se ascund în spatele unui concurs de modeling internaţional sau pur şi simplu răpesc de pe stradă, aceşti oameni lipsiţi de scrupule au o singură ţintă: îmbogăţirea. Cifra persoanele răpite pentru a fi traficate a crescut la nivel mondial, la peste 800.000 de cazuri. Numai pe luna mai în România au fost descoperite 12 cazuri şi nu se ştie sigur dacă numărul lor nu este de fapt dublu sau triplu. Pedepsele cu închisoarea sunt foarte drastice, dar comerţul acesta s-a întins. În trecut exista sclavia, acum, doar traficul de persoane. Cea mai groaznică destinaţie pentru o persoană traficată este prelevarea de organe. Mai rău de atât nu se poate. Există, este adevărat, numeroase persoane care aleg să îşi doneze un rinichi pentru o sumă modestă de bani, iar lucrul acesta este exploatat la maximum de traficanţi. Vinderea aproapelui este o afacere încă de la primul exemplu biblic: Iosif şi fraţii săi. Nu ştiu în ce măsură autorităţile pot face ceva în această privinţă, dar cifra de 800.000 mi se înfăţişează ca fiind enormă. Sunt atâţia oameni care nu au făcut rău nimănui şi ajung traumatizaţi pe viaţă, exploataţi sexual sau extenuaţi prin muncă silită. Până şi părinţii se dovedesc persoane fără inimă şi minte atunci când decid să-i vândă, ştiind bine pentru ce o fac. Unde să mai cauţi raţiune în inima nebunilor? Câţi nu şi-au vândut copiii pentru foloase mizere, şi nu din sărăcie? Istoria este plină de ei, iar traficul de carne vie de astăzi este o replică fatală a sclaviei anterioare. O sclavie a omului către om, a inimii către piatră, o jertfă neîntreruptă adusă iubirii de arginţi. Până când vor mânca oamenii carnea aproapelui, până când vor fi îngăduite aceste lucruri? Nimeni nu ştie, fără numai Dumnezeu. Canibalismul fizic nu are atâţia adepţi precum canibalismul spiritual, iar această boală a omenirii nu va înceta prea curând. Încă nu a sosit vremea.