Traseul Pelerinajului de Florii din municipiul Ploiești
Preoți și credincioși din cele cinci protopopiate ale județului Prahova se vor reuni în Ploiești sâmbătă, 27 aprilie, la pelerinajul tradițional de Florii.
Manifestarea religios-misionară se va organiza pe traseul care pornește de la Biserica „Sfântul Gheorghe” de pe Bulevardul Independenței până la Biserica „Sfântul Vasile”, situată tot pe acest bulevard, străbătându-se o bună parte din municipiul Ploiești.
„Sâmbătă va fi săvârșită slujba Vecerniei la Biserica «Sfântul Gheorghe»-Vechi din Ploiești, de la ora 16:00. La ora 17:00, după sfințirea stâlpărilor, se va pleca în procesiune de aici pe traseul stabilit: Catedrala «Sfântul Ioan Botezătorul» - Biserica «Sfântul Vasile», unde manifestarea duhovnicească se va încheia cu un concert de cântări specifice perioadei Postului Mare, susținut de un grup de preoți și cântăreți de la parohiile din protoieriile Ploiești Nord și Ploiești Sud. Vor participa preoți și credincioși din toate protopopiatele din județul Prahova”, ne-a declarat părintele Adrian Matei, protopop al Protoieriei Ploiești Nord.
Cele cinci circumscripții administrative-bisericești prahovene sunt: Protoieria Ploiești Sud; Protoieria Ploiești Nord; Protoieria Câmpina; Protoieria Vălenii de Munte și Protoieria Urlați.