Tratamente naturale pentru un ten frumos
• Masca abrazivă hidratantă. Înmuiaţi două-trei linguriţe de mălai în puţin lapte, peste care adăugaţi o cantitate similară de miere şi amestecaţi până când toate ingredintele capătă consistenţa unei creme. Aplicaţi această cremă pe faţă, masând circular până când tenul se vascularizează uniform. Acest procedeu ajută atât la curăţarea tenului în profunzime, cât şi la oxigenarea lui. Pentru ca efectele aplicării măştii să fie cât mai benefice, tenul trebuie pregătit în prealabil cu ajutorul unei infuzii de muşeţel sau de gălbenele, care ajută la deschiderea porilor.
Pentru efecte de durată, efectuaţi acest tratament cel puţin o dată pe săptămână. • Anticearcăn rapid şi eficient. Atunci când cearcănele devin vizibile şi deranjante, puteţi folosi câteva metode deosebit de ieftine şi eficiente pentru eliminarea lor. În primul rând, încercaţi să dormiţi mai mult, mai ales în intervalul orar 22:00–7:00. Dacă lucraţi mult în faţa monitorului, este recomandabil ca o dată la 20 de minute să luaţi măcar o pauză scurtă pentru a vă odihni ochii, fie şi privind un minut sau două pe fereastră. Pe lângă aceste metode de prevenţie, iată şi câteva remedii împotriva cearcănelor deja instalate comod pe chipul dumneavoastră: dacă vreţi să eliminaţi aspectul de "pungi sub ochi" este recomandabil să folosiţi comprese reci dimineaţa din pliculeţe de ceai verde sau de muşeţel, înmuiate în prealabil în apă şi apoi lăsate câteva minute la congelator. După ce le aplicaţi deasupra ochilor, lăsaţi-le să acţioneze măcar cinci minute şi apoi veţi observa efectul rapid de desumflare pe care îl au asupra pungilor de sub ochi. Dacă apare şi o culoarea vineţie în această ecuaţie, o puteţi estompa cu succes aplicând două feliuţe subţiri de cartof deasupra cearcănelor şi în doar câteva minute veţi observa puternicul efect depigmentant al acestora. Loţiune hidratantă. Pentru a vă menţine pielea elastică şi hidratată, vă puteţi crea propria loţiune după cum urmează: amestecaţi două cantităţi egale de ulei din seminţe de struguri şi de ulei de măsline extravirgin, amestecaţi bine, apoi picuraţi deasupra câteva picături din uleiul dumneavoastră esenţial preferat, fie cu aromă florală, fie fructată, şi la final turnaţi loţiunea astfel obţinută într-o sticluţă cu pulverizator. Astfel, o puteţi aplica oricând cu uşurinţă pe piele şi vă veţi putea bucura atât de o hidratare în profunzime, cât şi de o mireasmă unică, creată exact pe gustul dumneavoastră.