Trei ierarhi au sfințit biserica Mănăstirii Slănic

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 14 Iunie 2022

Praznicul închinat Sfintei Treimi a adus o mare bucurie obștii monahale de la mănăstirea arge­șeană Slănic. După ani de așteptare și eforturi susținute, luni, 13 iunie, a fost sfințită noua biserică a așezământului monahal având hramurile „Sfânta Treime”, „Naș­te­rea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul”. Lăcașul de închinare târnosit de un sobor de trei ierarhi a fost ridicat în perioada 1991-2022.

Slujba de sfințire a bisericii a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Încă de la primele ore ale dimineții, foarte mulți credin­cioși au ajuns pe dealul Slănicului, dorind să fie martori la acest moment important din viața mănăstirii. După săvârșirea slujbei de târnosire, ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară aflat în apropierea lăcașului de rugăciune, fiind înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.

În cuvântările rostite cu această ocazie, ierarhii și-au amintit de vred­nicii înaintași ai viețuitorilor de astăzi, părinții stareți Vitimion Nițoiu și Teofil Bădoiu, care au pus bazele vieții monahale de la Mănăstirea Slănic, biserica nou-sfințită fiind rodul rugăciunilor înălțate de aceștia împreună cu credincioșii: „Cred că pe acești doi oameni ai lui Dumnezeu îi putem numi scrisoarea lui Dumnezeu trimisă către noi, credincioșii, mai ales cei din această zonă, așa cum spune și Sfântul Apostol Pavel: «Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre... nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui viu» (2 Corinteni 3, 2-3). Ei sunt rectitorii acestui schit, părintele Teofil fiind și ctitorul acestei sfinte și preafrumoase biserici”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a adăugat în cuvântul său: „Se cuvine ca în această zi sfântă să ne amintim cu evlavie, mai întâi, de chipul părintelui arhimandrit Teofil, un om cu viață sfântă, un exemplu de misionar pentru toți slujitorii Sfintelor Altare, cel care a ctitorit aici, la Slănic, aceste biserici, dar a ctitorit și sufletele multor credincioși”.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a evidențiat că din rândul monahilor de la Mănăstirea Slănic au fost aleși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și a remarcat: „Înăl­țarea acestui sfânt lăcaș reprezintă rezultatul răbdării și rugăciunii sta­reților Vitimion și Teofil, ale celor­lalți monahi și ale credincioșilor. Aceștia din urmă reprezintă Biserica vie, forța care ne mișcă pe noi, slujitorii”.

După trecerea la Domnul a părintelui Teofil Bădoiu, Înaltprea­sfin­­țitul Părinte Calinic a încredin­țat conducerea Mănăstirii Slănic protosinghelului Clement Păunescu, în august 2010. Astfel, în perioada 2012-2013 au fost întreprinse mai multe lucrări de refacere a clădirilor vechi și de construire a unor noi spații monahale. Totodată, au fost continuate lucrările la noua biserică, a cărei piatră de temelie a fost așezată la 20 iulie 1991, fiind finalizată pictura în tehnica frescă, o lucrare deosebită realizată de ierodiaconul Ilie Bobăianu, viețuitor al mănăstirii. Întrucât biserica prezenta urme de degradare, s-a impus realizarea unui proiect de restaurare și înfrumusețare, inclusiv a picturii murale.

Lucrările au constat în reacoperirea bisericii cu tablă din titan-zinc, renovarea fațadelor exterioare, eradicarea igrasiei, realizarea drenajelor, înlocuirea ușilor de la intrarea în biserică, montarea instalației electrice și termice și placarea pardoselii cu marmură verde.

Prin ajutoare generoase provenite de la Secretariatul de Stat pentru Culte, de la Consiliul Județean Argeș și de la credincioși și sponsori, mulți dintre aceștia știuți numai de Dumnezeu, au fost continuate lucrările, înlocuindu-se mobilierul din biserică, stâlpii din pridvor, treptele de la intrare, realizându-se și un ancadrament sculptat în piatră pentru ușa de la intrare, împodobită cu două icoane în mozaic care îi reprezintă pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Amenajarea spațiului de parcare din fața mănăstirii și a aleii de la intrare, ridicarea unui frumos Altar de vară cu hramul „Schimbarea la Față” în partea de est a bisericii mici, în anul 2015, recondiționarea drumului către mănăstire, precum și alte lucrări extrem de necesare au fost posibile cu sprijinul substan­țial al familiei Meculescu din municipiul Pitești, județul Argeș. De asemenea, cu ajutorul familiei Lăzăroiu, aleile din incintă au fost placate cu dale din piatră, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.