Trei monumente de artă

Cu siguranţă, cea mai însemnată biserică a oraşului Râmnic este Catedrala arhiepiscopală cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae". Alături, în aceeaşi incintă, îi stau bolniţa "Adormirea Maicii Domnului" şi Paraclisul "Sfântul Grigorie Bogoslovul", monumente de inestimabilă valoare patrimonială.

În legătură cu temeluirea Catedralei arhiepiscopale "Sfântul Nicolae" din Râmnic şi cu cei care s-au învrednicit să o ridice, există numeroase supoziţii. Astfel, din unele documente reiese că prima biserică a fost ridicată aici de către Dan I., fratele lui Mircea cel Bătrân şi mama sa, doamna Anca (Dumitru Bălaşa, V. Bălănescu, Biserica "Sfântul Gheorghe" din Râmnicu Vâlcea, în Rev. "Mitropolia Olteniei", an. XXV, 1973, nr. 5-6, p. 444). Alţi cercetători apreciază că în locul actualei episcopii ar fi fost o mănăstire, întemeiată în anul 1304 de Tugomir (Tihomir), tatăl lui Basarab I Întemeietorul, cu mult timp înainte de înfiinţarea Episcopiei Severinului (Dinu C. Giurescu, "Ţările Române în secolele XIV-XV", Bucureşti, 1973, p. 362). Mai târziu, prin truda "arhiepiscopului Eftimie al Severinului şi Mihail episcopul", un alt edificiu a fost construit şi sfinţit, probabil, aşa cum admit istoricii, până în anii 1585-1586, când Mihail a ajuns mitropolit al Ungrovlahiei, aşa cum menţionează Atanasie Mironescu în lucrarea sa "Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului Noul Severin în trecut şi acum" (Bucureşti, 1906, p. 177). Diaconul Pavel de Alep constata, în anii 1653-1654, că "palatul episcopal de aici seamănă cu acela al mitropolitului din Târgovişte, atât prin clădirile şi grădinile sale, cât şi prin livezile şi heleşteiele sale, numai că este mai mic". Un destin lămurit prin foc În curgerea timpului, aşezarea s-a deteriorat, încât în anul 1731 reşedinţa, "destul de ruinată", va intra în planurile austriacului Johann Weiss pentru a fi reparată. Din nefericire, războiului turco-austriac din 1736-1737 a readus Centrul eparhial în stare deplorabilă, lăcaşul şi clădirile din jur fiind arse şi distruse de către trupele otomane. Cel care le-a refăcut a fost episcopul Climent al Râmnicului, care "au prefăcut şi au înălţat biserica ac(i)asta, făcând-o cu turle, că mai înainte a fost dreaptă şi împodobind-o şi cu zugăveală precum se veade, făcut-a clopotniţa şi casele împrejur" (Mircea Păcurariu, episcopul Climent al Râmnicului, în M.O., an. XVII, 1965, nr. 1-2, p. 37). Noua catedrală a dăinuit până în anul 1847, când din cauza unui incendiu devastator a fost distrusă până la temelii. Avea să fie reclădită în forma actuală, între anii 1850 şi 1856, după venirea în fruntea eparhiei a Sfântului Calinic de la Cernica. În pofida deselor intervenţii, edificiul, construit de meşterul Costache, a avut de suferit de pe urma cutremurelor din 1940 şi 1986, care l-au fisurat, producându-i mari pagube. Ca atare, picturile au fost restaurate în 1968 de către Traian Trestioreanu, iar ulterior, de Toma Lascu, prin grija episcopilor Iosif Gafton şi Gherasim Cristea. Repere arhitectonice şi iconografice Din punct de vedere arhitectonic, monumentul are ziduri masive, în plan trilobat, cu pridvorul închis şi acoperişul de tablă, încununat cu trei turle, dintre care una centrală mare şi două frontale mai mici. Iconografia, în stil renascentist, executată de Gheorghe Tattarescu, un mare artist al timpului, a fost spălată în 2003 ("Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti - ctitoriile şi mormintele lor", Bucureşti, 2009, p. 1.177). Din nefericire, un pictor neiscusit a încercat să restaureze iconografia iniţială în anul 1889, degradând-o în mare măsură prin intervenţii necorespunzătoare. De remarcat este faptul că, în mod deosebit, icoanele de la catapeteasmă au fost îndreptate într-un stil bizantin de cunoscutul zugrav Gherontie, cum este de pildă chipul Sfântului Calinic, de sub cafas, sau portretul domnitorului Barbu Ştirbei, în pronaos, în dreapta uşii. Tot în pronaos, într-o raclă special amenajată, se găsesc părticele din moaştele Sfinţilor Carp, Teodor Stratilat, Mercurie, alături de sfinţi mucenici din Samosatra şi cuvioşi din Mănăstirea "Sfântul Cuvios Teodosie" din Grecia, aşezate lângă un epitrahil al Sfântului Cuvios Ioan Iacob Românul. Din anul 2009, în biserică, pe partea stângă, se află o icoană a Sfântului Calinic, care cuprinde un fragment din moaştele sale, dăruite râmnicenilor de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia ridicării Episcopiei Râmnicului la rangul de Arhiepiscopie. Menţionăm că în anii 1949-1950, aici s-au menţinut şi moaştele Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş (Ghermano Dineaţă, Episcopia Râmnicului şi Argeşului. Scurt istoric, Râmnicu Vâlcea, 1969, p. 16). Bolniţa "Adormirea Maicii Domnului" Din complexul Reşedinţei eparhiale face parte şi bolniţa, construită din temelie prin grija episcopului Climent, între 1743 şi 1745, spre "odihna şi îngroparea" slujitorilor episcopiei. Are hramul "Adormirea Maicii Domnului", iar la ridicarea ei au ajutat boierul Preda Bujoreanu, călugărit sub numele Pahomie, şi ieromonahul Theodor, care "şi-au dat viia lui de la Mai, cu pimniţă şi casele de piatră şi pometul şi cu livezile dimprejur". Din punct de vedere arhitectural, are aspect de corabie, cu pridvor deschis şi catapeteasmă de zid, naos despărţit de pronaos printr-un zid gros, care serveşte la sprijinirea bolţii bisericii şi acoperiş de tablă. O inscripţie din interior arată că pictura, realizată între anii 1747 şi 1748, este opera zugravilor Gheorghe Popa şi diaconul Badea. Alături de câteva teme evanghelice s-au păstrat Acatistul Sfintei Fecioare Maria, Noe cu arca, Cei trei tineri în cuptorul cu foc, pieirea Sodomei şi Gomorei şi Daniil în groapa cu lei. Pe peretele de miazăzi al pronaosului se păstrează chipul lui Climent, înveşmântat în mantie arhierească, cu o cârjă în mână, iar pe cap, cu potcap şi camilafcă. Pictura în tempera târzie de pe frescă a fost îndepărtată în 1972 de către pictorul Traian Trestioreanu şi tot în acest an biserica a fost acoperită cu tablă. Prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, în 2003, s-a refăcut tencuiala exterioară şi s-a restaurat. De menţionat este faptul că după redeschiderea Seminarului Teologic "Sfântul Nicolae" în 1990, aşezământul a servit pentru câţiva ani drept paraclis elevilor seminarişti. Actualmente este deservit de un preot care oficiază sfintele slujbe pentru cei cu dizabilităţi de vorbire. Alături sunt înmormântaţi episcopii Ghenadie Enăceanu, Antim Petrescu şi Iosif Gafton. Paraclisul "Sfântul Grigorie Bogoslovul" În partea dreaptă a catedralei se află Paraclisul "Sfântul Grigorie Bogoslovul", ridicat între anii 1751 şi 1754, prin grija episcopului Grigorie Socoteanu (Sfânta Mitropolie a Olteniei, Râmnicului şi Severinului, "Viaţa bisericească în Oltenia". Anuarul Mitropoliei Olteniei pe anul 1940, Craiova, 1941, p. 106). Are o frumuseţe aparte ce îi conferă o personalitate distinctă în cadrul întregului complex. Precum se consemnează într-un catastif al episcopiei, din 1 noiembrie 1792, "avea cinci fereşti noi de sticlă şi cu zăbrele şi cu pervazuri de fier pe din afară. Tinda era zidită cu patru fereşti cu cercevele şi cu geamuri noi". Avariat, între 1966 şi 1968 a fost consolidat şi restaurat, în cele mai bune condiţii, de Traian Trestioreanu, care a curăţat pictura, scoţând la suprafaţă vechiul paraclis din tabloul votiv, cu pridvor deschis, fără pictură exterioară. Bine proporţionat, împodobit cu valoroase opere de artă arhitecturală şi iconografie, monumentul marchează stadiul unei epoci post-brâncovene. Este în plan rectangular, cu altarul semicircular, naos pătrat şi pridvor deschis. Lipseşte pronaosul ale cărui atribute sunt preluate de pridvorul pătrat, înălţat deasupra scării de acces. Peste naos se înalţă o turlă octogonală, cu bază pătrată. Pictura, în stil brâncovenesc, realizată de către "Grigorie zugravu" (Nicolae Iorga, "Inscripţii din bisericile României", vol. II, Bucureşti, 1908, p. 320), evidenţiază în pronaos chipul lui Constantin Racoviţă şi Grigorie Socoteanu, iar deasupra uşii de intrare, portretul arhiereului Ghenadie Enăceanu, care a restaurat lăcaşul în 1890. Exteriorul este dominat de filosofi ai Antichităţii, Sfinţi Părinţi şi sibile care au prezis Naşterea Mântuitorului. Dintre meşterii tâmplari ni s-a păstrat numele "dascălului Apostol tâmplarul" care a sculptat "tâmplele bisericii ceştii mari, aşijderea şi la paraclis". De remarcat că noile intervenţii din secolul al XX-lea nu au scăzut cu nimic din valoarea arhitectonică şi iconografică a paraclisului. Ultima dată s-a restaurat în 2006, prin grija ierarhului Gherasim Cristea, când s-a înzestrat cu strane din lemn de stejar, redându-se lăcaşului frumuseţea de altădată. Azi nu se mai fac slujbe aici. Alături de Palatul arhiepiscopal, chilii, clopotniţă, cancelarii, tipografie, fântâna lui Filaret, chioşcuri şi crucea domnitorului Constantin Şerban (1654-1658), ansamblul vlădicesc mai cuprinde şi Complexul cultural "Sfântul Martir Antim Ivireanul", ridicat în anii 1998-1999. Acesta adăposteşte azi muzeul, sala de conferinţe, cabinete medicale, biblioteca şi Centrul de Pelerinaj "Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu".