„Troiţa este legătura mea cu viitorul“

În pădurea Gârboavele, una dintre puţinele oaze de verdeaţă din jurul Galaţiului, timp de aproape două săptămâni, lemnul trăieşte şi glăsuieşte.

13 sculptori s-au adunat la a patra ediţie a Taberei de Sculptură în lemn - „Troiţă“, desfăşurată în perioada 25 august-5 septembrie la Centrul de Agrement din pădurea Gârboavele. Aceştia, veniţi din toate colţurile ţării (Săpânţa, Sighetul Marmaţiei, Câmpulung Moldovenesc, Râmnicu-Sărat, Bârlad, Argetoaia, Brăila şi Galaţi), devin mărturisitorii lemnului viu în cotidian, îl sfinţesc şi-i conferă rost eclezial, transfigurându-l cu sfială în chipul Sfintei Cruci. Manifestarea, acţiune singulară în peisajul cultural românesc, se desfăşoară sub patronajul Secţiei de Cercetare, Conservare şi valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos, cu sprijinul Consiliului Judeţean Galaţi, şi îşi propune „perpetuarea tradiţiilor populare româneşti, a motivelor specifice, dar şi respectarea canoanelor ortodoxe“, după cum ne-a declarat Laura Elisabeta Panaitescu, coordonatoarea proiectului. Doamna Panaitescu se străduieşte ca în fiecare an să asigure participanţilor toate condiţiile pentru o desfăşurare profesionistă şi competentă a actului de creaţie, înţelegând, la fel de bine ca meşterii, mesajul sculpturii. „Meşterii încearcă să transforme, să dea viaţă lemnului pe care noi voit l-am «ucis». Sculptura reprezintă învierea lemnului într-o formă şi viaţă nouă, iar troiţa este îndemnul la reculegere continuă“, a explicat aceasta. „Tabăra aceasta este un prilej şi un îndemn la comuniune“ În arealul Taberei de Sculptură, liniştea pădurii de salcâm este tulburată doar de loviturile sacadate ale daltei, căzute într-o ritmicitate perfectă. Participanţii la Tabăra de Troiţe de anul acesta nu sunt toţi sculptori profesionişti, ci majoritatea dintre ei au avut sau încă au profesii obişnuite: învăţător, şofer sau ofiţer. Însă, tocmai aici se vede puterea transformatoare a sculptatului şi în definitiv a lemnului. Se sculptează numai în lemn de stejar, unul dintre arborii cu cea mai tare esenţă, însă, pe parcurs acesta, se lasă modelat şi îmblânzit de om, ca de un vechi prieten. Fiecare sculptor urmează propriul său stil, influenţat nu numai de zona geografică de provenienţă, ci şi de propriile trăiri interioare din momentul actului creativ. Majoritatea participanţilor au fost prezenţi la Gârboavele în fiecare an de la iniţierea acestui proiect, iar revenirea înseamnă întâlnirea cu meleaguri şi prieteni dragi. „Tabăra aceasta este un prilej şi un îndemn la comuniune. Prietenia existentă între noi deja de ceva vreme nu face decât să contribuie la îmbunătăţirea atmosferei de lucru şi să o facă mai fructuoasă“, afirmă Laurenţiu Selegian, muzeograf şi conservator la Muzeul din Râmnicu-Sărat, Buzău. Meşterii prezenţi încearcă, prin creaţia lor, să definească Sfânta Cruce. Fiecare lucrare este o definiţie originală a creştinismului, ca religie a jertfei vieţii pentru viaţă, o definiţie vie. Îmbinarea motivelor străromâne cu cele paleocreştine Dan Horgan, meşter popular din Bârlad şi participant mai vechi la Tabăra de la Gârboavele, propune anul acesta un stil de sculptură în care îmbină motivele străromâne, dacice cu cele paleocreştine. „Funia era simbolul înălţării, iar dintele de lup era simbolul apărării la daci. Troiţa asta înseamnă: apărarea creştinilor de cele rele şi înălţarea lor cu mintea, inima şi gândurile la Dumnezeu“, a precizat artistul bârlădean. Un alt motiv străromân regăsit în sculptura sa este şi cel al talpei cerului. Având formă trapezoidală şi fiind dispusă la extremitatea superioară a troiţei, talpa reliefează rolul troiţei de sprijinitoare a cerului, precum şi cel al comunicării cu nivelul superior dumnezeiesc. Sculptatul, tradiţie de familie Familia Horgan este reprezentată la tabăra de anul acesta nu numai de tată, ci şi de fiul lui, Andrei (16 ani), care sculptează propria troiţă şi care se dovedeşte a fi un artist în devenire, având deja la activ propriile vernisaje. „Dragostea pentru lemn am moştenit-o de la tatăl meu, pe care îl însoţesc la toate manifestările unde este invitat. Vreau să cunosc tradiţia noastră românească şi să arăt celorlalţi tineri o altfel de cale în viaţă, calea moştenirii noastre autentice“, a declarat tânărul sculptor. Învăţătorul sculptor Printre participanţii din acest an se numără şi Neculaiu Balaban, învăţător în satul Bursucani, locul naşterii Sfântului Cuvios Rafail de la Agapia, judeţul Galaţi. A început să „guste“ şi să „înţeleagă“ lemnul prin 1977, atunci când s-a gândit să explice copiilor termenii din operele lui Creangă într-un mod original, sculptând obiecte amintite în „Amintiri din copilărie“, dar, între timp, ieşite din uz. Troiţe a început să sculpteze din 2005, iar până acum a înălţat deja 27 în diferite localităţi ale judeţului, dar şi în oraşul Galaţi. „Troiţa este legătura mea cu viitorul, este moştenirea spirituală oferită urmaşilor. Dacă nu lăsăm nimic în urmă, ceilalţi vor spune că am trăit degeaba“, spune cu convingere învăţătorul sculptor, care înfrumuseţează troiţele sale cu îndemnuri morale, încrustate la baza acestora. Mesajul de anul acesta este „Mila şi adevărul să nu te părăsească“. Troiţa bucuriei Într-un colţ al spaţiului de lucru amenajat de organizatori, un artist nu foloseşte doar dalta pentru a crea, ci, după îmbinarea tuturor elementelor din lemn ale troiţei, îşi înfrumuseţează „copilul“ , pictându-l. Paul Balaci, originar din satul Salcia, judeţul Dolj, foloseşte o străveche tehnică a obţinerii culorilor, moştenită de la înaintaşii săi. „Amestecul culorilor cu lapte şi gălbenuş de ou le conferă acestora o durabilitate sporită, atunci când sunt aplicate pe lemn. Pictura crucii, de provenienţă maramureşeană, este în acelaşi timp o înveselire a ei, dar şi a trecătorilor care o văd şi o cinstesc“, precizează artistul doljean, susţinut în afirmaţia sa şi de stilul adoptat de alt participant, Mihai Doina din Râmnicu-Sărat. Fostul ofiţer, actualmente pensionar, nu sculptează pe troiţa sa scena Răstignirii lui Hristos, aşa cum este ea încrustată pe majoritatea crucilor din lemn, ci scena Naşterii Mântuitorului. „Când ascult lemnul, acesta nu mă îndeamnă doar la tristeţe. Când vedem crucea nu trebuie numai să plângem, ci să fim şi veseli că Hristos a hotărât să se întrupeze, să devină om ca să ne poată mântui“, a arătat sculptorul buzoian. Se doreşte o tabără internaţională L-am întrebat pe Cornel Bucur, artist plastic din Brăila, care este una dintre condiţiile necesare pentru a putea sculpta. Ne-a răspuns că singura condiţie este dragostea, însă o dragoste întreită: pentru natură şi lemn, pentru personajele sculptate şi pentru oamenii care se vor închina înaintea troiţei. Legătura artistului cu instrumentele de lucru este totală, căci „dalta este prelungirea mâinii celui care o ţine“. Nu meşterul sculptează, ci lucrarea se lasă descoperită. Dumnezeu a sădit în fiecare pom sau în fiecare piatră o operă de artă, ca reminiscenţă în mic a Marii Creaţii. Cornel Bucur dialoghează cu personajele sale atunci când le sculptează, „pentru a simţi dacă ele sunt sau nu în acord cu mişcările sculptorului. Personajele de pe troiţă sunt vii şi ele comunică foarte bine - prin intermediul artistului - cu cei care se închină, tot vii şi ei“. Anul viitor, organizatorii îşi propun să invite la această Tabără de Sculptură cu specific „Troiţă“ şi sculptori din afara graniţelor ţării, într-o încercare de redescoperire a rădăcinilor creştine ale Europei prin intermediul tradiţiei sculptatului în lemn. Toate cele 13 lucrări vor fi donate de artişti unor comunităţi locale şi parohii din judeţul Galaţi, ca mărturie a încreştinării lemnului de la Gârboavele.