Uitarea de Dumnezeu

Mult prea uşor îi este omului să-L uite pe Dumnezeu, fiindcă nu prea înţelege că fără de El se pierde. Nu am înţeles nimic din Dragostea Lui, nu am „văzut“ nimic din iertarea mult prea răbdătoare cu care suntem înconjuraţi. Mai grav este că ne complacem în această laşă, în această ruşinoasă ignorare a lui Hristos; putem trăi o viaţă întreagă fără să ne îndrăgostim de El, fără să căutăm clipa în care să găsim sensul existenţei noastre. Totul a intrat într-o rutină a vieţii: nimic nou, nimic care să ne mai atragă atenţia, nimic care să ne mai trezească.

„Cu mai mult de o jumătate de secol în urmă, pe când eram încă un copil, scria Alexandr Soljeniţîn, scriitorul rus laureat cu premiul Nobel pentru literatură în 1970, îmi amintesc că persoane mai în vârstă explicau catastrofele care se abătuseră asupra lumii, astfel: oamenii au uitat de Dumnezeu şi de aceea s-au întâmplat toate acestea.

Toate încercările de a găsi o cale de rezolvare a problemelor lumii contemporane rămân fără rezultat atâta vreme cât nu ne redirecţionăm conştiinţele prin pocăinţă spre Creatorul tuturor: fără aceasta, nici o cale de ieşire nu se va ivi şi în van o vom căuta. Resursele pe care ne bizuim pentru atingerea acestui scop sunt prea sărăcăcioase pentru a ne atinge ţinta. Trebuie ca mai întâi să recunoaştem ororile de care sunt responsabile nu cine ştie ce forţe exterioare, ci cele care operează înăuntrul fiecăruia dintre noi şi înăuntrul fiecărei societăţi omeneşti... Noi, prin egoismul nostru zilnic şi inconştient, facem să se strângă laţul…

Viaţa noastră ar trebui să fie dedicată nu dobândirii succesului lumesc, ci unei rodnice creşteri spirituale. Întreaga noastră existenţă pământească nu e decât un stagiu tranzitoriu în mişcarea spre ceva mai înalt şi nu trebuie să ne împiedicăm de vreo treaptă a scării şi să cădem, dar nici să întârziem neroditor pe ea. Legile materiei singure nu pot explica sensul şi direcţia vieţii noastre. Prin legile fizicii şi ale fiziologiei nu ni se va descoperi niciodată felul în care Creatorul nostru ia zilnic parte la viaţa noastră şi neobosit ne dăruieşte energia necesară vieţii, în lipsa căreia murim. Iar în viaţa întregii noastre planete, Duhul Sfânt intervine cu nu mai puţină forţă: acest lucru trebuie să îl înţelegem în aceste timpuri deloc uşoare de trăit.

În faţa speranţelor spulberate ale ultimelor două secole, care ne-au redus până la insignifianţă şi care ne-au adus în pragul colapsului, putem propune numai căutarea mâinii calde a lui Dumnezeu, pe care mult prea grăbit şi încrezători în noi înşine am respins-o. Numai în acest fel ni se vor deschide ochii şi vom vedea greşelile nefericitului secol trecut şi astfel ne vom putea îndrepta căile“. (Augustin Păunoiu)