Un colţ de Iaşi în Occident

Testamentul domnitorului martir Miron Barnovschi, scris în vremuri de încercare şi durere, se deschide tocmai prin grija ce o manifesta acesta faţă de ctitoriile sale. Astfel, documentul prezintă lista lăcaşurilor de cult: o biserică în Iaşi în „dricul târgului“, Mănăstirea Bârnova din codrii Iaşului, Dragomirna Sucevei, o altă biserică pe Uliţa Măjilor din Iaşi - a Sfântului Ioan, Mănăstirea Hangu, precum şi biserica fortăreaţă de la Toporăuţi. Înşiruirea se opreşte aici. Însă, istoria ne mai arată o ctitorie. Cea mai puţin cunoscută, dar, poate, cea mai importantă: Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Liov.

Faptul că un domnitor moldovean ridică o catedrală ortodoxă în centrul unui imperiu catolic care, la acea vreme, era una dintre puterile lumii, nu este un lucru lipsit de importanţă. E ca şi cum astăzi, noi, românii, am avea îngăduinţa de a ridica o catedrală în centrul Londrei ori al New Yorkului, lângă clădirile  de maximă importanţă.

Liovul - întâlnirea Occidentului cu Orientul

Numit Lâviv de către ucraineni, Lâvov de ruşi, Lwow de polonezi, Lemberg de germani şi Liov de către români, acesta este oraşul din vestul Ucrainei, care are în centrul său o comoară. Istoria lui este scrisă în pereţii clădirilor - de la influenţele polonezilor, care au locuit mai multe veacuri aici, la urmele stăpânitorului Austro-Ungar şi până la caracteristicile reprezentative al culturii slave. În acest loc se află şi una dintre cele mai vechi universităţi din lume, înfiinţată în anul 1661, de către regele Ion Cazimir al II-lea al Poloniei.

Liov este, astfel, un oraş cosmopolit, care a adunat influenţe, atât din punct de vedere geografic şi politic, cât şi din punct de vedere confesional. În Evul Mediu, aici se regăseau, pe lângă şcolile în care se vorbea slavona, şcoli în limba latină, pe filiera catolică. Nu în ultimul rând, aici a existat şi un important centru cultural armenesc.

Catedralele şi bisericile răsar la tot pasul. Catedrala Armenească, închinată Adormirii Maicii Domnului şi datată între 1363-1370, catedrala latină a Adormirii Maicii Domnului, Catedrala greco-catolică „Sfântul Gheorghe“ şi Biserica Dominicană, încă din 1234, sunt doar câteva dintre repere.

Când istoria ne uneşte

În centrul acestui mozaic de popoare şi culturi, una dintre atracţiile Liovului actual nu este o clădire poloneză, nici măcar una austro-ungară, nici ucraineană, ci Catedrala Uspieńska sau biserica Ţării Româneşti.

Istoria ne lămureşte acest fenomen neobişnuit - Liovul fiind principalul oraş comercial, care făcea schimburi economice cu Moldova. Negustorii lioveni au primit, în anul 1408, privilegii comerciale de la Alexandru cel Bun, reconfirmate de către Ştefan cel Mare. Prin Moldova, la acea vreme, treceau drumurile comerciale de la Liov şi Cracovia, spre porturile de la Dunăre şi Marea Neagră.

De numele acestui oraş sunt legate şi majoritatea personalităţilor româneşti din secolele XIV-XVI. Domnitori, cronicari, întregi familii boiereşti şi feţe bisericeşti au studiat în vestite şcoli liovene. De exemplu, Grigore Ureche şi Petru Rareş au învăţat la Universitatea de la Liov, iar Sfântul Ierarh Dosoftei - la Şcoala Frăţiei Ortodoxe, întemeiată de către un alt român, mitropolitul Petru Movilă.

Apoi, în inima istorică a Liovului se mai înalţă un monument ce leagă cele două culturi. O statuie îl reprezintă pe Ivan Pidkova, un erou legendar în Ucraina, fost domn moldovean - Ioan Potcoavă (23 noiembrie-28 decembrie 1577). I se spunea „potcoavă“ pentru că, având o putere foarte mare, acesta putea să rupă o potcoavă cu mâna. Petru Şchiopul l-a alungat de la domnie şi l-a arestat la Liov, unde a fost condamnat la moarte prin decapitare. Potrivit documentelor, el a fost învinuit de „stricarea păcii cu turcii“. Rămăşiţele pământeşti au fost depuse în biserica ortodoxă din Liov, spaţiu identificat de către istorici ca fiind şi locul execuţiei.

Catedrala valahă, dovadă a relaţiilor dintre Polonia şi Moldova

Retras din prima domnie, Miron Barnovschi s-a stabilit în Polonia, la moşia sa de la Ustie, situată dincolo de Nistru. În aşteptarea unor vremuri mai bune, Miron Vodă, fire dinamică şi inovatoare, s-a implicat în încheierea lucrărilor de zidire a bisericii ortodoxe de la Liov.

Acţiunea domnitorului moldovean nu este întâmplătoare. Principala motivaţie a reprezentat-o prezenţa multor români în zona Haliciului şi în Liov. Sate întregi de români se găseau şi în părţile Samborului, Sanocului şi Przemysului.

După căderea Constantinopolului, domnii ţărilor române s-au considerat patroni şi binefăcători ai ortodoxiei. Voievozii români au devenit ocrotitori ai ortodocşilor din Polonia, Ungaria şi Transilvania. Pentru a-şi apăra mai bine interesele confesionale, ortodocşii din Liov s-au constituit într-o comunitate religioasă numită „Bratstvo“ (Frăţie), organizată după modelul breslelor de meseriaşi şi industriaşi.

În acest context, conducătorii frăţiilor din Pocuţia şi Halici au văzut în domnii Moldovei protectori ai ortodocşilor din toată Polonia. În anul 1527, biserica ortodoxă din Liov a fost mistuită de un incendiu, şi ortodocşii s-au adresat domnului moldovean Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1563-1568). Acesta a început construcţia unei biserici de care s-a îngrijit până la moartea sa. Meritul de a finaliza lăcaşul i-a revenit lui Miron Vodă Barnovschi. Acesta a cheltuit sume mari de bani, cedând construcţiei şi venitul vămii de la Hotin.

„Io Miron Barnovschi Moghilă voievod al Moldovlahiei săvârşitorul bisericii“

Membrii comunităţii ortodoxe au considerat drept ctitori pe mai mulţi domnitori moldoveni, între care Miron Vodă Barnovschi este cinstit ca „săvârşitor al bisericii“. Stemele lor se găsesc până astăzi sculptate în interiorul cupolei din mijloc a bisericii. Ele sunt reprezentate prin capul de bour şi poartă următoarele inscripţii: „Io Miron Barnovschi Moghilă luminatul voievod al Moldovlahiei săvârşitorul bisericii. În amintirea celor doi voievozi luminaţi ai Moldovlahiei: Ieremia şi Simeon Moghilă ctitorii acestei biserici“.

Deasupra balconului se găseşte o inscripţie slavonă: „Ale tale dintre ale tale Împărate Hristoase, robul Tău Miron Barnovschi Voievodul Moldovlahiei, îţi aduce la săvârşirea hramului acestei biserici“, întocmai cu dedicaţia marelui împărat bizantin Iustinian, făcută pentru Catedrala „Sfânta Sofia“ din Constantinopol. Biserica din Liov a fost înzestrată de către ctitor cu clopote grele şi a fost zugrăvită în culori vii, după obiceiul moldovenesc.

Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ a fost sfinţită în ziua de 16 ianuarie a anului 1631, de către mitropolitul Kievului, Petru Movilă. Miron Barnovschi nu a putut participa, însă „Toader, cămăraşul său, a plecat încărcat, pe lângă numerar, cu obiecte preţioase, odoare, odăjdii, covoare persane, de la Ustie la Lviv, în 1631“, aşa cum se menţionează în cronica lui Miron Costin.

Mărturii peste timp

Diplomat, ostaş, chivernisitor de ţară, legislator, ctitor de biserici şi şcoli în Moldova şi peste hotare, Miron Barnovschi a desfăşurat, în decursul scurtei domnii şi frământatei sale vieţi, o intensă activitate culturală. Fizionomia construcţiilor este unică, cu dotări de apărare: turnuri, metereze, tainiţe, ascunzători. Acelaşi stil se poate observa şi în cazul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului“.

Arhitectural, biserica din Liov s-a păstrat bine până astăzi, conservându-şi, în parte, forma ei iniţială. Deasupra naosului se înalţă clopotniţa, cel mai înalt element al construcţiei. Datorită acestui fapt, sunetele clopotelor se aud până în împrejurimile oraşului. Dacă la exterior nu se mai păstrează forma dată de către ctitor, în interior se observă împărţirea clasică stilului moldovenesc.

Pe cele patru arcade de sub cupola centrală s-au păstrat inscripţiile în limba slavonă. E uimitor că s-au păstrat până astăzi, încrustate, stema Moldovei şi inscripţiile în slavonă, cele care amintesc de Barnovschi. Inscripţia de pe cupolă „Io Miron Barnovschi Moghilă luminatul voievod al Moldovlahiei săvârşitorul bisericii“ este încă o mărturie a neîntreruptei activităţi culturale şi filantropice a voievodului moldovean. Însă, din aceasta se întrezăreşte şi tristeţea domnitorului martir. Regretul că nu a împlinit aceste lucruri şi acasă, în Ţara Moldovei.

În ceasuri de cumpănă, de pribegie şi de robie babilonică, timpuri mai puţin favorabile preocupărilor culturale, când nici măcar nu se găsea pe pământul ţării sale dragi, tocmai atunci Miron Vodă a ridicat capodopera vremii sale: un colţ de Iaşi în Occident.