Un ierarh român misionar în Europa
Am aflat cu multă tristeţe despre trecerea la cele veşnice a Înalt Preasfinţitului Părinte Adrian, fost Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală.
Născut pe meleagurile botoşănene, în localitatea Ştiubieni, la data de 22 februarie 1926, Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Adrian a simţit din fragedă copilărie o chemare specială către viaţa duhovnicească şi slujirea Bisericii. Nepot al cântăreţului bisericesc din sat şi vecin cu biserica, tânărul Aurel - cum a fost numit la Taina Sfântului Botez - a îndrăgit de copil muzica bisericească, slujirea frumoasă şi podoaba Casei Domnului, pe care urma să le cultive întreaga viaţă.
După absolvirea Şcolii primare din satul natal, unde a fost un inspirat animator al serbărilor şcolare şi religioase, a urmat, între anii 1940-1944, cursurile Şcolii de cântăreţi din Mănăstirea Neamţ. După revenirea din armată, a continuat studiile la Seminarul monahal din aceeaşi mănăstire, între anii 1948-1953, iar după absolvire s-a înscris la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, devenind licenţiat al acestuia în anul 1957. Mai târziu, va aprofunda studiile teologice la Facultatea de Teologie din Fribourg - Elveţia şi la Institutul Ecumenic de la Bossey - Geneva.
Dând curs vocaţiei monahale, la data de 26 octombrie 1950, a intrat ca frate la Mănăstirea Neamţ, fiind tuns în monahism, în acelaşi an, la data de 9 decembrie, primind numele de Adrian. La praznicul Bunei Vestiri din anul 1951 este hirotonit diacon, slujind în această treaptă până în anul 1958. Ca ierodiacon, a slujit la Mănăstirea Neamţ (1951-1953) şi la Mănăstirea Plumbuita (1953-1958), unde a urmat şi Şcoala de pictură bisericească.
Numit de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei din acea vreme, vrednicul de pomenire Patriarhul Iustin Moisescu, egumen la Mănăstirea Slatina (1957-1958) şi profesor la Şcoala monahală de aici, ierodiaconul Adrian este hirotonit în treapta preoţiei. Stareţ între anii 1958-1959 al Schitului Durău din judeţul Neamţ, din nou stareţ al Slatinei pentru puţină vreme (1959), ieromonahul Adrian, apreciat de marele Mitropolit Iustin, este chemat la ascultare în cadrul Cancelariei Sfintei Arhiepiscopii a Iaşilor ca exarh al mănăstirilor, iar pentru calităţile sale excepţionale de slujitor, este numit şi mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, responsabilităţi pe care le va îndeplini până în anul 1973.
Recomandat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de către Mitropolitul Moldovei, ieromonahul Adrian Hriţcu este ridicat, în anul 1965, la rangul de arhimandrit. Încredinţat de calităţile sale dovedite în perioada cât i-a fost alături ca exarh, mai ales în perioada marilor şantiere de restaurare a mănăstirilor şi a impozantelor clădiri de la Centrul eparhial, Mitropolitul Iustin Moisescu l-a propus pe Arhimandritul Adrian Sfântului Sinod pentru demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, fiind ales la data de 17 decembrie 1973 şi hirotonit arhiereu la data de 24 ianuarie 1974.
În lucrarea sa arhierească la Iaşi s-a dovedit întru toate ascultător chiriarhului său, preluând multe din ostenelile liturgice şi de teren ale acestuia, dată fiind implicarea profundă a Mitropolitului Iustin în relaţiile interbisericeşti, intercreştine şi interreligioase ale Bisericii noastre, participarea sa frecventă la diverse congrese, adunări, conferinţe şi întruniri internaţionale, precum şi vizitele dese ale unor delegaţii sau personalităţi bisericeşti, academice sau politice la Iaşi sau în Mitropolia Moldovei şi Sucevei.
De aceea, cele mai multe hirotonii, sfinţiri de biserici, hramuri mănăstireşti, vizite la şantierele de la aşezămintele monahale şi parohii, examenele de admitere şi momentele festive de la Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ şi multe alte evenimente din viaţa eparhiei cădeau în sarcina Episcopului-vicar.
O grijă deosebită a arătat faţă de satul său natal, Ştiubieni, unde în anii grei ai comunismului a construit o adevărată catedrală, împodobită cu o frumoasă pictură şi dotată prin grija sa cu toate cele necesare.
În anul 1980, la data de 16 iulie, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris, la puţină vreme apoi fiind ridicat la treapta de Arhiepiscop, păstorind această eparhie până în toamna anului 1990, când a solicitat retragerea la pensie.
În această calitate, de ierarh aparţinând unei Biserici de dincolo de cortina de fier, dar păstorind în lumea liberă, occidentală, s-a străduit, în condiţii deosebit de grele din punct de vedere material, pastoral şi politic, să păstreze unitatea clerului şi credincioşilor ortodocşi români, risipiţi în atâtea ţări europene: Franţa, Germania, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg; s-a îngrijit împreună cu preoţii parohi de găsirea unor spaţii adecvate pentru sfintele slujbe, de împodobirea lor cu odoarele Sfintei noastre Biserici: catapetesme, icoane, sfinte vase, cărţi de slujbă etc.
A transformat buletinul Arhiepiscopiei, Vestitorul, dintr-o revistă redactată la maşina de scris într-un jurnal de calitate. A iniţiat şi a coordonat apariţia mai multor volume din Almanahul Vestitorul, apărute, de asemenea, în condiţii remarcabile şi conţinând materiale importante pentru cunoaşterea vieţii bisericeşti a Diasporei româneşti din Europa Occidentală. A intensificat ritmul şi solemnitatea momentelor comemorative la mormintele eroilor români aflate în diverse ţări europene şi a cultivat prezenţa românească şi îngrijirea mormintelor marilor personalităţi româneşti din cimitirele pariziene: Brâncuşi, Enescu, Mitropolitul Visarion Puiu, Arhiepiscopul Teofil Ionescu etc., unele dintre ele proscrise în propria ţară.
În condiţii modeste şi de cele mai multe ori singur a străbătut distanţe mari pentru a fi prezent la hramurile şi evenimentele comunităţilor româneşti din toată Europa Occidentală.
A reprezentat Biserica noastră la numeroase întruniri interortodoxe şi intercreştine. A cultivat relaţii frăţeşti cu ceilalţi ierarhi ai Diasporei ortodoxe şi raporturi cordiale cu autorităţile civile şi cu responsabilii Bisericilor care găzduiau comunităţile ortodoxe româneşti.
În anul 1990, când pentru Diaspora românească se întrezărea o nouă configurare a organizării bisericeşti, dată fiind migraţia unui număr tot mai mare de români spre ţările occidentale, Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Adrian s-a retras la pensie. A rămas la Paris, unde a trăit în modestie şi smerenie, continuând lucrarea duhovnicească prin slujirea la diferite parohii ortodoxe din Paris sau din împrejurimile acestuia, la Mănăstirea românească Buna Vestire de la Rosiers, iar mai târziu chiar la Parohia românească Sfinţii Arhangheli din strada Jean de Beauvais, determinând într-o anumită măsură revenirea acesteia, în anul 2009, sub omoforul Bisericii-mamă.
În timpul verii poposea în ţară, fie pentru tratament în aşezămintele noastre de la Techirghiol sau de la Lacul Sărat, fie pentru odihnă în mănăstirile din Moldova, mai ales la mănăstirile Savu şi Pogleţ, bucurându-se de prietenia şi ospitalitatea Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Eftimie al Romanului şi Bacăului şi ale Preasfinţitului Părinte Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul, care i-a fost alături la Paris vreme de un deceniu. Sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost marcat de o scurtă, dar grea suferinţă creştineşte îndurată, cu răbdare şi cu nădejde în milostivirea lui Dumnezeu.
La acest moment de vremelnică despărţire până la obşteasca Înviere îi aducem omagiul nostru pentru osteneala depusă în ogorul Sfintei noastre Biserici, în ţară şi departe de ea. Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să aşeze sufletul său în lumina cea neînserată a Împărăţiei cerurilor, în pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj la înmormântarea Arhiepiscopului Adrian Hriţcu, marţi, 26 februarie 2013, Mănăstirea Pogleţ, comuna Corbasca, judeţul Bacău.