Un mare duhovnic de pe Defileul Jiului
Pe 27 septembrie 2011, la aproape 99 de ani, s-a născut în cer un mare avvă al monahismului nostru. Născut în Bucovina, aproape de Cernăuţi, părintele Adrian Făgeţeanu a scris o pagină de aur în istoria Bisericii noastre. A fost legat cu sufletul de Mănăstirea Lainici, unde a ostenit până la obştescul sfârşit, pe care l-a primit de la Hristos în ziua de 27 septembrie, la aproape 99 de ani. Prin întreaga sa dăruire şi prezenţă binecuvântată de harul lui Hristos, părintele Adrian a rămas viu în memoria Bisericii din Oltenia.
A primit la botez numele de Alexandru, având marea binecuvântare de a se fi născut în familia preotului Mihai Făgeţeanu. A învăţat la Facultatea de Drept din Cernăuţi, profesând pentru o perioadă scurtă avocatura. Mai târziu, a fost trimis pe front, activând în linia întâi. În timpul unui atac pe care l-a purtat alături de camarazii săi în Rusia a fost împuşcat în cap de un lunetist. După acest nefericit incident, medicii i-au mai dat maximum două ore de supravieţuire. Dar cum ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu se împlineşte, părintele nostru a trecut peste această cumpănă, făcându-se în cele din urmă sănătos. Primul lucru pe care l-a făcut după ieşirea din spital a fost rugăciunea de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi promisiunea că de acum încolo Îi va sluji până la moarte.
O promisiune făcută lui Dumnezeu
Ruga părintelui, înălţată la vremea aceea în Mănăstirea Putna, a fost bine primită, ajungând în cele din urmă să studieze teologia la facultatea din Cernăuţi. A fost nevoit să-şi întrerupă studiile în perioada 1946-1947, fiind arestat politic în lagărul din Slobozia. În cele din urmă, părintele a reuşit să termine studiile în anul 1947. Din acest an a început să frecventeze Mănăstirea Antim, unde a luat contact pentru prima dată cu Grupul „Rugul Aprins“. Tot aici l-a cunoscut pe monahul Daniil Sandu Tudor, care l-a influenţat în decizia de a intra în monahism.
Anii 1947-1950 i-a petrecut la Mănăstirea Govora, avându-l ca stareţ pe părintele Gherasim Buca. În 1950 a venit în Oltenia, închinoviindu-se ca vieţuitor la Crasna-Gorj. De aici a fost arestat în decembrie, acelaşi an, trecând prin clipe grele de încarcerare la Făgăraş, apoi la Jilava, în baza condamnării din 31 decembrie 1952. A primit ca pedeapsă 8 ani de temniţă grea şi 5 ani de degradare civică. Din anul 1952 până în 1953, părintele a lucrat la canal, fiind apoi transferat la Aiud şi readus la Făgăraş, în anul 1954. Până la eliberarea din 1956 a mai trecut o dată pe la Jilava.
Prima dată în Lainici
Neputând să se întoarcă la Mănăstirea Crasna, cuviosul monah a venit la Mănăstirea Lainici, unde era stareţ părintele Calinic Cărăvan. „Atunci când am venit la Mănăstirea Lainici“, spunea părintele Adrian, „eram foarte slăbit şi el mi-a dat nişte bani să mă duc la spital, la Târgu Jiu. I-am spus atunci părintelui: «Eu când pot să vă restitui banii pe care mi i-aţi dat?» Erau destul de mulţi. Zice: «Nu i-am dat din mănăstire, i-am dat din salariul meu. Când vei putea, să tipăreşti specificul Mănăstirii Lainici, din ce ştii şi din ce vei mai afla de acum înainte.» Or, eu de atunci am aflat multe lucruri: am aflat despre Sfântul Irodion, de alţi stareţi şi părinţi care au fost aici la Lainici“. Acum mormântul părintelui Adrian este aproape de mormântul părintelui Calinic, fiind despărţit doar de mormântul stareţului Caliopie Georgescu.
Membru al Mişcării „Rugul Aprins“
În Mănăstirea Antim nu a mai putut reveni, dar, reîntâlnindu-l pe părintele Daniil Sandu Tudor, a fost convins de acesta să vină la Mănăstirea Slatina. N-a apucat să ajungă acolo, deoarece a fost din nou arestat în februarie 1958, pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare contra mişcării revoluţionare“ şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Alături de sfinţia sa au fost condamnaţi şi cei din „Rugul Aprins“, stareţul Daniil, ierodiaconul Benedict Ghiuş, părintele Sofian Boghiov, părintele Roman Braga, studenţii Gheorghe Vasai, Nicolae Rădulescu etc. Cei mai mulţi ani de puşcărie i-a petrecut la Aiud, 6 la număr, de unde a fost eliberat în 1964.
Un om al „zeciuielii duhovniceşti“
După 1964, părintele Adrian Făgeţeanu a slujit o perioadă la o biserică din Bistriţa, apoi la una din Petroşani, la Turda şi apoi la Antim. Aici a stat până în 2003, când s-a retras împreună cu ucenicul său, părintele Macarie, la Schitul Locurele, al Mănăstirii Lainici. În ultimii ani de viaţă, părintele Adrian a coborât în obştea părintelui Ioachim, în obştea Mănăstirii Lainici.
Aşa cum îl ştie toată lumea, părintele Adrian era un om al zeciuielii. Considera că 10% din timpul nostru să-l fi dat lui Dumnezeu, prin rugăciune, citirea sfintelor cărţi, prin slujirea aproapelui. Nu era omul jumătăţilor de măsură, ori făceai ceea ce spunea, ori nu mai veneai la Spovedanie, avea o exigenţă care-ţi schimba viaţa. Spun preoţii care l-au cunoscut şi care veneau la dânsul pentru sfaturi şi binecuvântare că părintele îi îmbrăţişa totdeauna pe sfinţiţii slujitori, spunându-le: „Hristos în mijlocul nostru“, şi cât de tineri ar fi fost acei preoţi, el la toţi le săruta mâna. Spunea cineva că „bătrân la bătrân trage“, însă părintele s-a adăugat la „bătrânii Patericului românesc“, care numai în anul acesta s-au mutat la Domnul: mitropolitul Bartolomeu Anania, părintele Petepics Tîrnosch la Muntele Athos, avva Arsenie Papacioc. Dumnezeu s-a milostivit spre noi că i-a prelungit viaţa aproape un veac, dar s-a milostivit şi de părintele care dorea cu dor nespus să se mute la cereasca Împărăţie. (Pr. Tinel Dudău)