Un muzeu inedit și o biserică de patru ori centenară

După zile mohorâte și ploioase, când reporterii Ziarului Lumina au intrat în Ștefănești, Argeș, lumina soarelui a risipit norii. Am parcat în fața Muzeului Golești, al Viticulturii și Pomiculturii, dar privirile ne-au fost imediat atrase de biserica de peste drum, foarte frumoasă și, se vedea, foarte veche. Câteva minute mai târziu, când am fost primiți de directorul muzeului, acesta tocmai îl cunoscuse pe noul preot al bisericii, care venise să i se prezinte și să-i ceară sfatul privitor la șansele de restaurare a lăcașului de cult, de patru ori centenar. Acestea nu sunt coincidențe!

Muzeul din Ștefănești, întins pe 14 hectare, este constituit în jurul Conacului Golescu, despre care vom povesti separat, că merită. În preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, întregul ansamblu rămăsese în paragină. Restaurarea i-a fost încredințată arhitectului Horia Teodoru. Astfel, au fost salvate conacul și de­pen­din­țele, care ulterior au fost transformate în muzeu, condus azi de directorul Iustin Dejanu, care ne-a primit cu căldură și ne-a povestit din fabuloasa istorie a locului, secondat de părintele Laurențiu Bălășoiu, numit recent la Biserica Sfintei Treimi, ctitorită în 1646, la 6 ani după ridicarea conacului.

De-a lungul veacurilor, biserica a trecut prin multe încercări, inclusiv un incendiu care a distrus acoperișul și a înnegrit aproape integral picturile, astfel încât azi, pentru restaurare, va fi nevoie de mulți bani. Până acum, cu sprijinul muzeului, s-a îmbrăcat acoperișul în șiță. „Mă bucur foarte mult că domnul director este un om tradiționalist și un bun creștin”, ne-a spus preotul, iar cel pomenit a răspuns cu modestie: „Mă străduiesc, părinte, mă străduiesc”.

Parohia are vreo 220 de familii, 85% ortodoxe, iar la Sfânta Liturghie vin în fiecare duminică 40-50 de enoriași. Restaurarea bisericii ar fi un eveniment major - local și nu numai.

Numerotând fiecare bârnă

Iustin Dejanu a desemnat-o pe Cătălina Ghinea, restauratoare, să ne prezinte atât conacul, cât și muzeul etnografic în aer liber - în fapt, un adevărat muzeu al satului, cu 37 de gospodării complete din toate zonele etnografice ale țării și o biserică. Pe măsură ce au fost strămutate aici, casele țărănești, multe din zone viticole, au fost amplasate conform cu originea geografică: în nord cele din nordul țării și așa mai departe.

O dată în plus, așa cum am constatat în multe locuri pe unde ne-au purtat pașii reportajelor pentru Ziarul Lumina, omul sfințește locul: ghida noastră ne-a vorbit cu o pasiune și o erudiție impresionante. La un moment dat am simțit nevoia să-i spun că nu voi avea loc să scriu tot ce ne spune, dar n-am avut inima să fac asta...

Casele din muzeu, ne-a explicat ea, aparțin în mare parte secolului 19. Când s-a luat decizia mutării, la locul de origine se fac poze și releveuri, casele sunt demontate, fiecare bârnă e numerotată, sunt transportate apoi și ­remontate în muzeu, cât mai fidel, inclusiv mobilierul și obiectele din interior.

Un tip special de case este „conacul de deal” (nimic din grandoarea unui conac!), o locuință temporară folosită până se făcea vinul. Pentru „talpă”, fundamentul casei, și pentru structura de rezistență se folosea lemn de esență tare, precum stejarul, iar pereții se făceau din bârne de esență mai moale sau din nuiele împletite și apoi tencuite. Acoperișurile sunt din șiță sau șindrilă, cu o fiabilitate de circa 30 de ani.

Comuniunea tradiției cu credința

Apropiindu-ne de bisericuța cu hramul „Sfântul Dimitrie cel Nou”, adusă în 1968 din satul argeșean Drăguțești (azi Spiridoni), comuna Cotmeana, ghida noastră ne-a explicat ce rol extrem de important juca preotul în comunitate, începând cu educația și cultura și ajungând până la dreptul de a-i trage la răspundere pe cei care călcau strâmb.

La intrare, Cătălina Ghinea ne atrage atenția asupra decorațiilor care încadrează ușa: motivul sforii făcea trimitere la împletirea vieții cu moartea, simbolul viței-de-vie anticipa Sfânta Euharistie la care puteai ajunge intrând în biserică, iar între ele se află un zigzag de lemn, cunoscut drept „dinții de lup”, căci lupul era considerat protectorul femeilor însărcinate și al copiilor. Astfel, tradițiile arhaice și credința creștină se îmbinau armonios, ne asigură ghida, erau într-o comuniune.

În pronaos vedem câteva cruci care au fost cândva pictate în culori puternice - roșu, galben, verde -, cu trimiteri la cromatica naturii, în naos bolta se descarcă structural pe piloni groși, numiți „capete de cal”, iar altarul are toate elementele cunoscute, cu ușile împă­ră­tești, icoane și scene din viața Mântuitorului.

Lucru esențial, biserica este vie, căci se țin slujbe aici de două ori pe an!

Camera bună și camera la vatră

Fiecare căsuță din muzeul etnografic în aer liber are în față o hartă, să știi de unde vine, și numele localității respective. Deși majoritatea au doar două camere, există una și cu trei (fiind viticultor, proprietarul și-a permis acest „lux”), atât de fidel reprodusă interior (mobilier, așternuturi, vase) încât parcă te-aștepți din clipă-n clipă să apară și locuitorii ei! Una era „camera bună”, și alta „camera la vatră”, adică bucătăria. Cătălina Ghinea ne atrage atenția că masa e rotundă pentru a ­sublinia că toți membrii familiei sunt egali, deci nimeni nu stă „în capul mesei”.

În „camera bună” se organiza ocazional câte o clacă. De altfel, toate țesăturile din casă, ­inclusiv tapițeriile și pledurile, erau făcute de femeile și fetele familiei.

Unul dintre locurile cele mai interesante ale muzeului este cel în care poți vedea teascuri, butoaie uriașe și tot instrumentarul specific transformării strugurilor în vin.

Atracții pentru copii

Administrativ, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, care, respectându-și numele, are și vie, și pomi fructiferi, este în subordinea Consiliului Județean. O parte dintre căsuțe și obiectele din ele au fost obținute din donații. Una dintre ele, de pildă, strămutată de la Spermezeu, Bistrița-Năsăud, a fost donată de Episcopul Macarie al Europei de Nord, fiind chiar locuința bunicilor săi.

L-am întrebat pe director cât de vizitat e muzeul. Răspunsul ne-a depășit așteptările: 60.000 de oaspeți pe an! Mulți dintre aceștia sunt copii, pentru că instituția le dedică o serie de evenimente, în special ateliere de creație populară și tabere, dar le pune la dispoziție și atracții la care sigur nu pot rezista: există aici o tiroliană și o zonă de călărie, cu cai și ponei.

Un loc de neratat!