Un nou an al binecuvântărilor lui Dumnezeu
Prima zi a lunii septembrie marchează începutul noului an bisericesc. Tradiția de a începe noul an în prima zi de toamnă era comună mai multor popoare biblice. Recoltele anuale erau la sfârșit, roadele erau deja adunate și oamenii se pregăteau pentru începerea unui nou an agricol. Dar după cum vedem din tradiția Bisericii, anul nou bisericesc are și o profundă semnificație teologică. Astăzi sunt pomeniți Sfântul Simeon Stâlpnicul și Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit), care a marcat cultura universală prin aşezarea numărării anilor începând cu Hristos, Mântuitorul lumii.
Multe din cântările slujbelor din prima zi a noului an bisericesc amintesc de binecuvântarea lui Dumnezeu și de darurile pe care El le revarsă peste creație și trimit parcă la începutul unui nou an, nu al omului, ci un an al lui Dumnezeu. Toate aceste cântări își iau tema principală din Psalmul 64, o rugăciune de slăvire a lui Dumnezeu în care se recapitulează calitatea lui Dumnezeu de Creator al lumii, de Proniator al ei, adică Cel care îi poartă de grijă, precum și Dăruitorul bogăției pământului, al recoltelor bogate, al bunei rodiri: „Cercetat-ai pământul şi l-ai adăpat pe el, bogăţiile lui le-ai înmulţit” (Ps 64, 9). Recunoscând ajutorul lui Dumnezeu din anul precedent, Biserica se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze cununa noului an: „Vei binecuvânta cununa anului bunătăţii Tale şi câmpiile Tale se vor umple de roade grase” (Ps 64, 12).
Învățătura cea adevărată, pronia divină și rugăciunea zilnică
Rugăciunile și cântările Bisericii Ortodoxe nu doar recită minunatele lucrări ale lui Dumnezeu în creație și istorie, pentru mântuirea noastră, ci de multe ori oferă și sfaturi și îndemnuri despre cum putem să facem ca fiecare an să fie un an al harului lui Dumnezeu, un an al lui Dumnezeu. Spre exemplu, prima cântare a noului an bisericesc, de la slujba Vecerniei, pe glasul 1, ne reamintește că zilnic suntem dependenți în rugăciunile noastre de Dumnezeu, aceasta fiind atitudinea comună tuturor creștinilor, referindu-se în continuare la un pasaj din rugăciunea Tatăl nostru: „Rugăciunea învățăturii celei dumnezeiești, de Însuși Hristos rostită, învățându-ne, în toate zilele să strigăm către Ziditorul: Tatăl nostru care ești în ceruri, pâinea cea spre ființă dă-ne-o nouă, trecând cu vederea greșelile noastre”. Cântarea de la Vecernie ne pune înainte trei principii necesare pentru a face din anul nou care vine un nou an al Domnului. Ni se arată că învățătura lui Hristos este adevărata sursă a vieții noastre. Învățătura lui Hristos ne conduce la mărturisirea că Tatăl cel ceresc este Cel care ne asigură hrana materială și spirituală zilnică pe care o cerem în rugăciunile noastre. Rugăciunea zilnică este calea comunicării neîntrerupte și a relației vitale cu Dumnezeu. Dependența în rugăciune față de Dumnezeu este calea prin care se sfințește fiecare moment al vieții noastre, chiar dacă suntem la muncă, la odihnă, la treburile zilnice sau în momente grele. Astfel, momentele vieții noastre se umplu de prezența lui Dumnezeu și devin momente ale lui Dumnezeu care, puse cap la cap, dau naștere la anul lui Dumnezeu, adică anul în care Dumnezeu nu este departe de noi, ci lângă noi și împreună cu noi, în toate momentele frumoase sau grele pe care le avem: „Cel ce vremi roditoare și ploi, din cer dai celor de pe pământ, și acum primind cererile credincioșilor, mântuiește de toată nevoia pe robii tăi. Că îndurările Tale sunt cu adevărat revărsate peste toate lucrurile tale. Pentru aceasta, binecuvântând intrările și ieșirile, îndreptează lucrurile mâinilor noastre (...).” (prima Sedelnă de la Utrenie)
Începutul propovăduirii Domnului Hristos
Evanghelia zilei, citită la Sfânta Liturghie, este de la Luca 4, 16-22, și este un pasaj care redă începutul activității publice a lui Hristos, pomenită în prima zi a anului bisericesc. În această zi a intrat Domnul Iisus Hristos în sinagoga iudeilor şi, luând cartea lui Isaia Prorocul, a citit cuvintele: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19). După citirea acestui pasaj de la Isaia, Domnul Hristos proclamă că profeția s-a împlinit în El.
Astfel, ni se arată că începutul anului bisericesc coincide cu începutul activității publice a Mântuitorului Iisus Hristos. Potrivit tradiției, Iisus a venit la Nazaret pentru a vesti cuvântul lui Dumnezeu la începutul toamnei. Biserica s-a asociat acestei tradiții și a pus începutul ciclului liturgic sau al slăvirii lui Dumnezeu în Biserică prin sfintele slujbe pe durata unui an în aceeași zi care amintește de începutul propovăduirii Domnului Iisus Hristos. Prin recapitulare, sau actualizare, Biserica, în cultul ei, îl înfățișează pe Hristos înaintea noastră, făcând început bun al lucrării sale, care este o chemare a oamenilor la Dumnezeu. Vestea bună a lui Hristos ne cere un răspuns credincios al inimii, sufletului și trupului.
Tradiții și evenimente istorice legate de începutul anului bisericesc
Anul nou bisericesc mai este numit în tradiţia românească şi indictul sau indictionul, cuvânt care înseamnă arătare şi poruncă şi aminteşte de intrarea Domnului în sinagogă, când a citit cuvintele lui Isaia Prorocul, care vesteau trimiterea Unsului lui Dumnezeu către popor pentru a-i uşura suferinţa. Indictionul era inițial un eveniment al Imperiului roman, căci la această dată se plăteau impozitele și soldele soldaților pe anul ce trecuse. Tot această sărbătoare marca și arătarea împăratului către popor când prezenta situația imperiului și comunica diferite informații privitoare la viața publică.
Tradiţia iudaică ne spune că în această zi arca lui Noe s-a oprit în muntele Ararat după încetarea potopului. În această zi, Moise s-a coborât din Muntele Sinai cu Tablele Legii şi în această zi s-a construit cortul mărturiei, în care a fost pus Chivotul Legii. În această zi a fost sfinţit templul lui Solomon şi tot în această zi arhiereul intra o dată pe an în sfânta sfintelor pentru a tămâia altarul. La începutul lunii septembrie, poporul evreu prăznuia sărbătoarea corturilor în amintirea celor 40 de ani pe care i-a petrecut în pustie înainte de intrarea în pământul făgăduinţei. Începutul anului nou bisericesc la 1 septembrie s-a stabilit pentru toată Biserica creştină la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Cu timpul, această rânduială a fost păstrată numai în Răsărit. În Biserica Romano-Catolică, anul bisericesc începe cu prima duminică din Advent sau Adventus, adică duminica cea mai apropiată de data de 30 noiembrie, cu aproximativ patru săptămâni înainte de venirea Crăciunului. În prima zi a anului bisericesc este pomenit Sfântul Simeon Stâlpnicul, care a trăit pentru mulți ani pe un stâlp, stâncă sau ridicătură de pământ, în rugăciune și viață ascetică. Prezența acestui sfânt ascet ne arată că anul bisericesc nu este întâmpinat cu sentimente de bucurie lumească, frenezie și petrecere, este un an care nu se începe cu beție și hrană multă, ci este un timp al odihnei fizice pentru a facilita meditația duhovnicească și reculegerea, rugăciunea și manifestarea spirituală a omului, este un prilej de a dărui viața noastră lui Hristos. În Biserica Ortodoxă Română este prăznuit astăzi Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit), care a trăit între 470-545. Originar din Dobrogea, acest părinte străromân a avut meritul de a stabili periodizarea istoriei în era antecreștină și era creștină. De la el, anii istoriei umane sunt împărțiți după calitatea „înainte de Hristos”; sau „după Hristos”. Părintele Bisericii a adus o contribuție importantă și la stabilirea datei prăznuirii Sfintelor Paști, precum și la stabilirea datei mai multor sărbători creștine.