Un premiu spre iertarea unui păcat

Alfred Nobel (1833-1896) este celebru atât pentru inventarea dinamitei şi pentru alte 355 de invenţii, cât şi pentru legendarul premiu care îi poartă numele şi care se decernează anual de mai mult de 100 de ani pentru domeniile literatură, fizică, chimie, economie, medicină şi pentru pace.

S-a născut la Stockholm la 21 octombrie 1833, tatăl său, Immanuel Nobel, fiind un prosper inginer constructor şi om de afaceri, mama sa, Andrietta Ahlsell, provenind dintr-o familie bogată. Dorinţa de a inventa a moştenit-o de la tatăl său, care, lovindu-se mereu de problema aruncării în aer a blocurilor de piatră din carierele pe care le deţinea, căuta permanent soluţii pentru a eficientiza procesul. Alfred a devenit chimist, fiind atras de ştiinţele exacte. Mintea sa strălucită anunţa încă de la 17 ani lucrurile deosebite pe care urma să le facă la maturitate: avea deja cunoştinţe profunde de fizică şi chimie, dar şi de literatură şi vorbea fluent câteva limbi străine. Tânărul Alfred a călătorit foarte mult în Rusia, Germania, Franţa şi Statele Unite. La Paris a avut şansa de a studia în laboratorul chimistului T.J. Pelouze, renumit la acea vreme, şi unde l-a cunoscut pe italianul Ascanio Sobrero, un chimist care, cu trei ani în urmă, inventase nitroglicerina. Foarte interesat de a o folosi în carierele tatălui său, Alfred a început elaborarea unor metode de a controla explozia nitroglicerinei, aceasta fiind o substanţă deosebit de periculoasă şi instabilă. Cercetările sale au avut însă urmări tragice, o explozie omorându-l pe fratele său Emil în 1864. Autorităţile i-au interzis experimentele în Stockholm, aşa încât s-a retras cu laboratorul pe un vas ancorat în lacul Mälaren. Aici a descoperit că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme şi dimensiuni. În 1867 îşi brevetează invenţia sub denumirea de dinamită, pentru a cărei explozie controlată chimistul a inventat şi detonatorul bazat pe aprinderea unui fitil. Reducând substanţial costurile extracţiei de piatră din carieră şi a celor din mină, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă. A pus pe picioare propria fabrică în Krümmel, produsele nou-inventate fiind tot mai cerute la export, în Europa, America şi Australia. Avea un imperiu de 20 de fabrici Cu banii câştigaţi, Alfred Nobel şi-a deschis fabrici şi laboratoare în peste 20 de ţări. A continuat să inventeze tot felul de lucruri, între care mătasea sintetică, cauciucul sintetic şi pielea artificială. Cu toate că viaţa sa profesională şi starea materială au prosperat din ce în ce mai mult, genialul om de ştiinţă şi de afaceri nu a fost niciodată căsătorit. A trăit cu o simplă florăreasă aproape 20 de ani, iar copii nu a avut. Spre finalul vieţii, s-a gândit să facă ceva spre binele umanităţii, iar păcatul de a fi inventat ceva atât de malefic cum este dinamita să-i fie iertat. La 27 noiembrie 1895, în cadrul Clubului Suedezo-Norvegian din Paris, inventatorul a anunţat public crearea Premiului Nobel. Tot atunci şi-a citit testamentul prin care toată averea sa urma să fie transformată într-un fond de lichidităţi din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în ştiinţă, precum şi eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă - indiferent de religia, naţionalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări. Alfred Nobel şi-a cedat integral averea sa constând în 31.225.000 coroane suedeze, adică aproximativ 250 milioane de dolari americani la nivelul anului 2008. A murit în 1896, iar Premiul Nobel se acordă din anul 1901 aproape fără întrerupere până astăzi. El constă din: o medalie, o diplomă şi o sumă de bani, care la început a fost în valoare de 40.000 de dolari americani, apoi a crescut la 10.000.000 de coroane suedeze, iar în iunie 2012 Fundaţia Nobel a decis să reducă suma de bani la 8 milioane de coroane suedeze.