Un preot care a pus Bârsana pe harta spirituală și turistică a Europei
Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în ziua de 8 aprilie 2021, a vrednicului de pomenire preot Gheorghe Urda, paroh până în anul 2018 la Bârsana, în Țara Maramureșului. Născut la 4 septembrie 1951, în localitatea Leordina, a absolvit Institutul de Teologie din Sibiu (1970-1974), fiind coleg de facultate cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. A fost hirotonit preot în anul 1974 la Parohia Moisei II - Izvorul Dragoș, iar în perioada 1981-2018 a slujit la Parohia Bârsana.
A intrat în această comunitate străveche cu vechi rezonanțe istorice și religioase îmbrăcat într-un duh al smereniei. În respect față de tradițiile locului, a încercat mereu să conștientizeze în sufletul sătenilor valoarea trecutului lor istoric și religios. În perioada imediat următoare a făcut cercetări legate de viața religioasă a acestor locuri, reușind să identifice fostele locații a două mănăstiri din localitate, cea mai veche fiind atestată la 1390. Astfel, în plin regim comunist, în ziua de Sfântul Ilie a anului 1982, a avut curajul să meargă în procesiune, cu sute de oameni, de la biserica din centrul satului (circa 3 km) și să pună prima cruce, după o perioadă îndelungată de timp în care nu mai apăruse nici un însemn religios. Troița amplasată la momentul respectiv în locul ales de preot, care se păstrează și în prezent, s-a dovedit a fi, în urma săpăturilor arheologice efectuate mai recent de specialiști, chiar locul central al Altarului. În acel moment a avut inspirația (divină) de a le spune oamenilor: „Iubiți credincioși, știți ce se întâmplă într-un loc când se oficiază o Sfântă Liturghie? În acel loc se deschide cerul. Se deschide o fereastră din cer și Dumnezeu nu-Şi închide fereastra niciodată. Noi putem închide fereastra noastră spre cer, dar Dumnezeu, dacă ne-a deschis o dată fereastra, n-o mai închide niciodată. Oameni buni, aici au fost mii de Liturghii, iar acei călugări care s-au rugat ziua și noaptea s-au rugat nu numai pentru cei de atunci, ci și pentru noi, cei de azi. Iar Dumnezeu așteaptă să fie iarăși aici Liturghie. Iar dacă Dumnezeu va vrea și va porunci, aici se va construi o frumoasă mănăstire. Fericiți vor fi acei credincioși care vor avea șansa să reclădească această mănăstire~. A pregătit practic momentul pentru construcția actualei mănăstiri, lucrări pe care le-a demarat împreună cu sătenii în anul 1992.
Părintele Gheorghe Urda s-a remarcat printr-o bogată activitate pastoral-misionară, social-filantropică și didactico-educativă. În anii ’80, a reușit să facă ore de cateheză cu copiii, să constituie o trupă de teatru religios și altele. A avut, de asemenea, o contribuție importantă la intrarea în patrimoniul UNESCO a bisericii din lemn, datată 1720, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” (fosta biserică a Mănăstirii Bârsana, translatată pe amplasamentul actual în anul 1805).
Înzestrat de Domnul cu un har aparte, a reușit să perpetueze un creștinism cosmic unor oameni care nu-și trăiesc credința creștină doar în biserică, ci și în casa lor, pe ogorul lor, la munca lor, făcând simțită mereu prezența lui Dumnezeu. A păstrat o relație vie și sinceră cu credincioșii, fiind respectat și apreciat de întreaga comunitate. A fost și va rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut drept preotul care a readus la viață Mănăstirea Bârsana. A fost instalat ca preot în Bârsana într-o zi de Crăciun. A plecat la Domnul în apropierea Sfintelor Paști. Dumnezeu să-l odihnească în pace!