Un purtător al Cuvântului lui Dumnezeu în lumea mireană: academicianul Virgil Cândea
Astăzi, 16 februarie 2008, se împlineşte un an de când a plecat dintre noi academicianul Virgil Cândea. Vicepreşedintele Academiei Române, academicianul Dan Berindei, dr. Dan Sluşanschi, profesor la Catedra de Limbi Clasice a Universităţii din Bucureşti, şi părintele Tudor Ciocan, preot la Capela „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului“ - Spitalul de Ortopedie Foişorul de Foc, au dorit să creioneze un portret pentru pioasă amintire.
A trecut un an de când domnul academician Virgil Cândea a trecut la cele veşnice.
De-a lungul vremurilor prea puţin prielnice în care a fost nevoit să lucreze, dl. profesor a căutat să se afle întotdeauna în preajma marilor Părinţi duhovniceşti ai Ortodoxiei. Ştia domnia sa prea bine că numai astfel putea să treacă cu bine prin ispitele veacului acestuia. Căci Ortodoxia mai mult se deprinde decât se învaţă. Mai aproape te afli de Domnul dacă creşti lângă un Bătrân îmbunătăţit, decât dacă studiezi şcolăreşte o mulţime de materii cu specific teologic. Dar ca să te apropii de un astfel de Avvă minunat trebuie de fapt ca el să te cheme, după cum Domnul nostru Iisus Hristos este Cel care are întotdeuna iniţiativa chemării la Sine a fiecăruia dintre noi: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.“ (Matei XI, 28) şi „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.“ (Apoc. III, 20). Amintea cu multă luare aminte dl. profesor un cuvânt de-al părintelui Cleopa, în care acesta spune că, de fapt, nu ucenicul îşi caută duhovnicul, ci duhovnicul este cel care, mai întâi, îl găseşte pe el.
Într-o astfel de stare spirituală s-a aflat şi dl. profesor. A fost găsit şi format duhovniceşte de părintele Gheorghe Roşca, îmbunătăţit şi cult preot basarabean. S-a întâlnit şi s-a spovedit la părintele Cleopa Ilie, în „academia duhovnicească“ pe care acesta o însufleţea la Mănăstirea Slatina - Suceava. A rămas într-o strânsă legătură cu părintele Petroniu Tănase, actualmente stareţul Schitului românesc Prodromul, din Sfântul Munte Athos. S-a aflat zeci de ani în apropierea spaţială, dar mai ales spirituală, a părintelui Constantin Galeriu, în parohia „Sfântul Silvestru“. I-a cunoscut şi i-a cinstit pe părinţii Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţean, de la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor - a Sfântului Antim, din Bucureşti, ca şi pe cei mai mulţi dintre marii Părinţi ai Ortodoxiei româneşti din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Părintele Nicolae Steinhardt îl arată ca fiind unul dintre aceia căruia îi datorează apropierea de valorile autentice ale spiritualităţii şi culturii creştine, spunând în autobiografia sa: „Datorită unor oameni de mare cultură şi intensă trăire creştină - Virgil Cândea şi Paul Simionescu - m-am putut apropia de litera patristică şi de filosofia creştină“. Părintele Dumitru Stăniloae simte nevoia, în ultima sa scriere tipărită antum - „Sfânta Treime sau La început a fost iubirea“ - să menţioneze că o anumită rugăciune (a Sfântului Simeon Noul Teolog), i-a fost semnalată de către profesorul Virgil Cândea. Mănăstirile Cernica, Neamţ şi Sihăstria, ca şi cele din partea Oltului, i-au rămas mereu în suflet. În fiecare vară îşi găsea răgaz spre a se retrage câteva zile la Episopia Râmnicului, ctitorie a Sfântului Calinic, cel mai cunoscut urmaş al stareţului Gheorghe.
Căuta răspunsuri duhovniceşti la frământările veacului
Pe lângă legătura neîntreruptă pe care a păstrat-o cu marii duhovnici ai Ortodoxiei româneşti, domnul profesor Virgil Cândea a avut un alt punct de referinţă în viaţa întru Hristos - cărţile de spiritualitate. A căutat, de-a lungul timpului, să adune în biblioteca sa cele mai importante scrieri de spiritualitate (în special creştină, dar nu exclusiv). Deşi mare iubitor de carte, nu pasiunea bibliofiliei era cea care l-a determinat să strângă această comoară inestimabilă. Ceea ce îl preocupa cu adevărat era găsirea răspunsurilor duhovniceşti la frământările veacului, spre a putea fi astfel biruite, cu ajutorul lui Dumnezeu, ispitele vieţii şi a gusta, încă de aici, din bucuria Duhului Sfânt.
Trezvia din intimitatea vieţii domnului profesor, despre care am pomenit mai sus, îşi trăgea seva şi dintr-o constantă şi vie cercetare a Sfintei Scripturi, în special a Psaltirii, a Evangheliilor şi a scrierilor neptice, dintre care adesea cita din Patericul egiptean. Sfatul pe care-l găsea într-o carte de spiritualitate era mai mult decât o simplă lectură de informare; întotdeauna dl. profesor căuta cuvântul de folos pe care autorul scrierii respective îl adresa celui ce o citea. De fapt, prin mijlocirea unui astfel de text, dl. profesor devenea contemporan spiritual cu cel evocat în respectiva scriere. Iar învăţătura primită era urmarea unui dialog duhovnicesc între Avva şi ucenic, care dialog se desfăşura la rându-i după prototipul evanghelic al discuţiilor dintre Domnul şi ucenicii care-l înconjurau.
Se cuvine să dăm slavă lui Dumnezeu pentru acest minunat dar pe care ni l-a făcut în persoana lui Virgil Gheorghe Cândea. Prin cultura sa de o vigoare şi de o supleţe greu de egalat, dar şi prin nobleţea şi dărnicia vieţii sale, domnul academician a pus o amprentă inconfundabilă asupra spiritualităţii creştine a veacului în care a trăit şi am convingerea că Biserica Ortodoxă se va folosi încă multă vreme de-acum înainte de lucrarea duhovnicească a domniei sale. Dumnezeu să-l odihnească în slava Sa cea pururea fiitoare! (pr. Tudor CIOCAN)
▲ Repere biografice
Academicianul Virgil Cândea s-a născut la 29 aprilie 1927, în Focşani.
Din bogata activitate pe care a desfăşurat-o de-a lungul vieţii, spicuim doar câteva repere.
În perioada 1950-1961 a fost şef al Secţiei de documentare la Biblioteca Academiei Române, director al Secretariatului Asociaţiei Internaţionale de Studii sud-est europene (1963-1968) şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Studii sud-est europene (1968-1972).
A fost profesor de Istoria relaţiilor internaţionale, Istoria culturii sau Artă religioasă la Facultatea de Drept (1963-1966), Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu“ (1980-1982), Facultatea de Teologie (din 1993), toate în Bucureşti.
De asemnea, a fost profesor invitat la Institutul Universitar Oriental din Napoli (1965), Instiutul de Înalte Studii Europene din Geneva (1970), Universităţile din Beirut (1982), Strasbourg (1983) şi „La Sapienza“ din Roma (1990).
Din 1993, a fost membru titular al Academiei Române şi membru corespondent al Societăţii sud-est europene din München (1990);
A desfăşurat activitate de redactor al revistei „Studii şi Cercetări de Bibliologie“ (1955-1960) şi al „Buletinului Asociaţiei Internaţionale de Studii sud-est europene“ (1963-1968 şi 1988-1994) şi membru în comitetul de redacţie al unor periodice cu profil istoric.
Din 1990, a fost membru în Adunarea Naţională Bisericească din Bucureşti.
A murit la 16 februarie 2007 şi este înmormântat la mănăstirea Cernica.
▲ Amintiri, amintiri...
La începutul vieţii şi al meseriei sale de om de carte, orice tânăr are nevoie, vorba zicalei, de muncă şi de har. Dar numai atât nu este, nici pe departe, totul. Sub zodia norocului, el mai are nevoie, pe lângă profesorii dăruiţi care să-l fi format, de întâlnirea cu un Maestru care să-l îndrume cu statornicie.
Norocul vieţii mele l-a însemnat întâlnirea cu Maestrul Virgil Cândea, la finele anului 1973. Tocmai se încheiase anul jubiliar al naşterii Principelui Dimitrie Cantemir, la care, de altfel, nu luasem parte, aflându-mă într-o perioadă mai întunecată a vieţii, când Domnul Cândea, auzind de pătimirile mele din pricina unor politruci, şi ştiind că aveam o oarecare experienţă nu numai în literele clasice, ci şi în latina târzie şi medievală, m-a chemat să mă întrebe dacă n-aş vrea să fac parte din echipa editorială a Academiei, care avea în vedere publicarea „Operelor Complete“ ale Principelui. Cum latiniştii noştri mai vârstnici se desziseseră de asumarea unei atari sarcini, am acceptat, lucrând, drept probă, verificarea textului latin al lui A. Wissowatius, care însoţea a treia Carte a „Divanului“, din primul volum de dat la tipar.
Aşa au început neuitatele mele vizite în casa din Intrarea Cocora (cum i se spunea pe atunci), lungile şi plăcutele convorbiri de după-masă din odaia de lucru a Maestrului. Împreună am străbătut şi insuccese, şi succese. Soarta a vrut să începem cu un insucces, şi anume, după vreo doi ani de muncă investiţi în stabilirea (după microfilmele existente la Biblioteca Academiei) a textelor critice ale operelor teologice, logice şi metafizice ale Principelui, ajunşi fiind după 1975, ni s-a interzis să mai stăruim asupra lor, nefiind ele pe linia ateismului militant al „perechii domnitoare“.
Fireşte că dactilogramele lucrate au intrat în adormirea unor dosare, cu timpul, tot mai prăfuite, dar, de îndată, am trecut, tot cu ajutorul devotat al Maestrului, la operele istorice. „Descrierea Moldovei“ ar fi fost ţinta noastră preferată, dar era singurul text pe care autorităţile sovietice refuzaseră să-l remită Academiei Române, în copii foto ale manuscriselor existente acolo. Astfel s-a ajuns la înceata, dar sigura redactare a textului critic bazat pe ciorna autografă pentru Historia Moldo-Vlachica, apărut, laolaltă cu traducerea şi notele necesare, în 1983. Trebuie să spun cu tărie că, fără încurajarea şi sprijinul neîncetat, dătător de putere, al Domnului Cândea, ca şi fără profesionalismul Doamnei Stella Nicolau, clasicistă de valoare şi unul dintre redactorii cu totul deosebiţi, de pe atunci, ai Editurii Academiei, o asemenea fastă revanşă ar fi fost cu neputinţă.
Ansamblul alcătuirii volumelor, tonul traducerilor, redactarea notelor, precum şi calitatea ilustraţiilor, totul şi-a aflat realizarea după îndemnul şi cu ajutorul Maestrului. Iar atunci când din bibliografia considerabilă necesară lucrului ne lipsea ceva, tot Domnia sa afla căile de a suplini tot de ce aveam nevoie. Şi astfel a şi continuat şirul volumelor ulterioare - şi va merge mai departe, tot după gândul său - spre a-i îndeplini visul de a fi trăit, aproape o viaţă întreagă, ca „Secretarul de taină“ al îndrăgitului şi genialului său Principe.
Un asemenea noroc, cum a fost acela de a-i fi stat aproape Maestrului meu, le urez din suflet să le încălzească inimile şi cât mai multora dintre tinerii cercetători de astăzi. (Prof. Dr. Dan SLUŞANSCHI)
▲ Virgil Cândea - slujitorul ştiinţei şi al credinţei
Puţini oameni au fost înzestraţi cu însuşirile spirituale ale lui Virgil Cândea. Mintea sa sclipitoare era asociată cu deschiderea către semenii săi, cu dorinţa de a construi, cu bunătatea. La temeiul însuşirilor sale stătea, însă, credinţa. Ea îi dădea puterea de a face faţă încercărilor, de a merge necontenit înainte. Virgil Cândea era un purtător de credinţă şi al Cuvântului lui Dumnezeu în lumea mireană. El şi-a pus marea sa erudiţie în slujba credinţei. Faptul că a fost atras dominant de istoria spirituală şi de cea a culturii, domenii în care ne-a lăsat contribuţii excepţionale, îşi găseşte firesc explicaţia în dorinţa sa de a sluji pe Dumnezeu şi Biserica, în înţelesul ei cel mai înalt.
Volumele sale de „Prezenţe culturale româneşti“ au răspuns năzuinţei de a descoperi şi de a pune în valoare dovezile materializării spiritualităţii şi credinţei românilor dincolo de hotarele ţării, la Muntele Athos, la Istanbul şi Ierusalim, în Sinai şi la Alep, în insulele Paros şi Patmos, ca şi în Bulgaria şi Iugoslavia. Splendida lucrare prin care a pus în circuitul ştiinţific pictura postbizantină de expresie arabă - arta melkită a reprezentat şi ea o dovadă a erudiţiei şi a puterii sale de analiză, dar şi o mărturie a dorinţei sale de a contribui la afirmarea credinţei. Cândea s-a apropiat de Dimitrie Cantemir şi a fost preocupat de a-i pune în valoare opera la parametrii timpurilor noastre şi deoarece, într-un fel, acesta, prin preocupările sale teologice, i-a fost un antemergător. Volumele sale de „Mărturii româneşti peste hotare“ reprezintă cea mai de preţ moştenire pe care el ne-a lăsat-o şi, totodată, prin cea mai mare parte a conţinutului lor, dovada prezenţei spirituale a românilor dincolo de spaţiile româneşti, a măsurii în care ei au fost sprijinitorii Credinţei şi ai Bisericii în lume.
Credinţa l-a mai ajutat pe Virgil Cândea să aibă o rară putere de înţelegere a trecutului - ca şi a prezentului. În munca sa ştiinţifică, eruditul a fost necontenit dublat de un înţelept, care ştia să judece drept şi să acţioneze în consecinţă. Puţini au fost cei care au reuşit în măsura sa să studieze, să înţeleagă şi să explice aspecte dominante ale umanismului românesc. Raţiunea dominantă, cartea sa din 1979, îşi păstrează întreaga valoare şi putere de adevărat mesaj şi caldă pledoarie pentru ceea ce a însemnat umanismul românesc.
Virgil Cândea ne-a părăsit pentru cealaltă Lume. Îi simţim lipsa cu acuitate. Înţelepciunea, ştiinţa, prietenia şi bunătatea sa ne lipsesc. Amintirea sa este însă vie prin moştenirea sa spirituală şi-l simţim mai departe lângă noi, sfătuindu-ne cu înţelepciune. (Acad. Dan BERINDEI, vicepreşedinte al Academiei Române)