Un râvnitor slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor

Timp de 36 de ani, părintele Petre Lungu a fost slujitor la biserica din Pietriceaua, judeţul Prahova, satul în care s-a născut, şi alţi nouă ani în alte parohii. De aproape doi ani este pensionar. Dar slujirea lui nu a încetat nici o clipă. Dimpotrivă, acum are parcă mai multă râvnă, după cum ne-a mărturisit. Pentru cei care îl cunosc, „martorii mei la ziua judecăţii“, cum îşi numeşte credincioşii, părintele Lungu rămâne, în cel mai frumos, înălţător şi ziditor sens al cuvântului, un adevărat chivernisitor al turmei lui Hristos.

„Luaţi aminte la mâinile preotului nostru, căci ele nu sunt de domnişoară de pension, ci bătătorite de muncă, şi la straiele lui, care sunt roase de atâta amar de purtat. Este omul care s-a coborât şi la cel mic, un preot care le-a vorbit credincioşilor pe limba lor. Părintele Petre a fost parcă anume făcut pentru această slujire.“

Cuvintele acestea, pe care le-am găsit scrise în „Monografia Bisericii «Sfânta Treime» din satul Pietriceaua“, ar fi suficiente pentru a caracteriza figura emblematică a unui preot de ţară, care şi-a făcut datoria până la capăt, trăindu-l pe Hristos şi cuvintele Lui mai întâi, şi apoi învăţându-i pe alţii. Căci, „să fii doctor al sufletelor e o licenţă extraordinară“, cum spune părintele.

Curat şi cu frică de Dumnezeu

Pe preotul Petre Lungu l-am întâlnit în biserica din Pietriceaua. Acolo unde a slujit 36 de ani. O viaţă de zidire continuă din care, cu toată străduinţa, nu ştii ce să alegi mai întâi: grija pentru locaşul de cult, restaurarea picturii, munca duhovnicească, cinstea exemplară, participarea la muncile comunităţii, credinţa, hărnicia, modestia, sufletul bun, neros de invidii şi patimi, harul lui, autoritatea.

Mărturisirea părintelui ne scoate însă din impas. „Am căutat să slujesc totdeauna corect şi plăcut, cu frică de Dumnezeu şi credinţă tare. Tot ce am realizat aici s-a datorat dragostei de Sfânta Biserică şi de credincioşii ei. Enoriaşii acestei parohii pot oricând să împlinească cu fapta lor orice li se cere. Şi au rămas convinşi că, atunci când preotul este adevărat păstor între ei, vor urma exemplul lui, pentru întărirea credinţei înaintea lui Dumnezeu şi a dragostei între oameni“, spune părintele.

Preotul acesta de 74 de ani a făcut „teologie practică“, după cum spune, la Pietriceaua, din Protopopiatul Câmpina. „Pe aceste dealuri am făcut catehizarea! Dacă nu veneau creştinii la biserică, din cine ştie ce motive, mergea Biserica la ei. Făceam slujbe în case, spovedanii, împărtăşiri. Nu cred să fi rămas cineva fără catehizare. Aici nu există nici un ateu. Este o parohie în întregime ortodoxă. Şi, să ştiţi, odată cu pensionarea, nu încetează slujirea preotului. Dimpotrivă. Acum parcă am mai multă râvnă. Anii de pensie m-au întinerit. M-am stabilit la Câmpina, dar merg la altă biserică, aproape de Spitalul Voila, unde slujeşte fratele preot Radu Nicolae. Nu am lipsit nici o duminică sau sărbătoare din biserică. Un preot trebuie să aibă viaţă de familie ordonată şi râvnă. Să nu socotească preoţia ca un serviciu, ci misiune neîncetată, indiferent de ceas, de vreme“, mărturiseşte părintele Lungu.

Amintiri şi multă râvnă

Din această viaţă de om şi de rodnică slujire preoţească, au rămas în urma părintelui fapte, amintiri, creştini care s-au întărit în credinţă datorită vrednicei lui slujiri.

„Cu 25 de ani în urmă, exista în sat o femeie bolnavă. Cineva a învăţat-o să ceară ajutor preotului, ceea ce a şi făcut. La ora 3:00, lunea următoare, am pornit spre casa ei, care se afla la trei kilometri de biserică, pe un deal de aici. Femeia mă aştepta cu casa aerisită şi cu toţi ai ei prezenţi. Când am început să citesc rugăciunile de dezlegare şi binecuvântările, parcă mă ţinea cineva de gură. Şi mă cuprindea somnul. Îmi muşcam buzele şi limba ca să pot continua. Citeam un cuvânt, după care greşeam. Nu înţelegeam ce se întâmpla cu mine. Până la urmă, am reuşit să sfârşesc, cu mare greutate. Miercuri s-a întâmplat la fel. Vineri însă, totul a decurs clar, fără nici un fel de poticneli. De atunci, pentru că femeia a crezut în Dumnezeu şi în lucrarea preotului, nu a mai avut nevoie de doctori. De aceste lucruri, noi trebuie să luăm aminte, pentru că fără credinţă puternică nu poţi să birui. În aceste vremuri, râvna trebuie să fie puternică. Dreptul Iov a biruit prin răbdare. Noi însă nu mai avem răbdare. Şi nici viaţă curată nu ducem. Să nu ne mirăm dacă ni se întâmplă răutăţi, atât timp cât ne lipsesc acestea“, mărturiseşte părintele, adăugând: „Am ostenit cât am putut în cei 45 de ani de misiune. Să nu mă uite nici Blândul Păstor, nici Măicuţa Lui, şi nici cei care m-au întrecut pe mine cu viaţa lor sfântă! Să nu-i uite nici pe bunii mei credincioşi, căci fără ei, eu nu aş fi putut realiza atâtea lucruri bune, pe unde mi-a purtat de grijă Bunul Dumnezeu!“

„Aşa ne-a învăţat părintele“

Am fi dorit să-ncheiem această zugrăvire de portret cu puţinele, săracile şi nepriceputele noastre cuvinte. Dar nu am putut, pentru că mult mai mult exprimă cele ale domnului comisar Florin Şinca, şi el un vrednic pietricean şi ostenitor al cuvântului: „Părintele Petrică Lungu este expresia cea mai limpede a românului ortodox, a celui din popor, curat la suflet, degrabă la faptă, neiubitor de avere, ostenitor din zori şi până-n noapte pentru Hristos şi pentru enoriaşii pe care-i păstoreşte. Slujirea sa de peste patru decenii a întărit credinţa ţăranilor care, oricât de cârcotaşi ar fi fost, nu au găsit acestui vrednic chivernisitor al turmei lui Hristos absolut nici un cusur. Puterea exemplului slujirii sale a rămas aşa de mare, încât şi acum pietricenii săvârşesc ceva după o anume rânduială, doar pentru că «aşa ne-a învăţat părintele Petre»…“