Un soi de teatru mut, care spune multe

Teatrul stradal, arta stradală în general şi statuile vivante sunt un fenomen relativ nou în domeniul artei, dacă e să comparăm cu teatrul clasic, desfăşurat în spaţii închise. Acest tip de artă a luat o amploare mai serioasă din anii ’90, reprezentaţiile care transmit emoţii şi chiar mesaje complexe în mijlocul trecătorilor fiind apreciate şi devenind o prezenţă în cele mai importante oraşe ale lumii. Nici România nu a rămas insensibilă la fenomen, ba chiar dimpotrivă: datorită oamenilor minunaţi Anca Dana Florea, regizor, şi Mihai Malaimare, actor la Teatrul Naţional, care au fondat în decembrie 1989 Teatrul Masca, a făcut din genul „statui vivante” un festival internaţional de succes, care s‑a desfăşurat în fiecare an din 2011 încoace.

Rădăcinile acestui tip de artă sunt mai vechi, din secolul al XIX‑lea, când cu ocazia anumitor sărbători sau manifestări se creau aşa‑numitele „tablouri fotografice”, imagini compuse din oameni, constând în mai multe personaje care nu se mişcau, dar care formau o anumită scenă. De‑a lungul traseului unei procesiuni se ridicau scene temporare pe care artiştii îşi luau rolul în primire, spre bucuria trecătorilor, dar mai ales a fotografilor - dată fiind tehnologia timpului, imaginile statice apăreau bine în fotografii, pe când cele în mişcare nu.

În spectacolele stradale, mai multe arte îşi dau mâna pentru a comunica trecătorilor de la simple emoţii până la mesaje complexe, unele cu conţinut social. Teatrul, dansul, arta circului, marionetele, opera, muzica live pot fie toate deodată, fie doar numai câte una, să creeze într‑un spaţiu deschis, accesibil oricui gratuit, amintiri de neuitat, cu valenţe artistice. În Franţa, artiştii care fac spectacole pe străzi au deja un statut legal bine definit, din anul 1999. Ei primesc autorizaţii valabile pentru trei ani, dacă activitatea artistică pe care o desfăşoară este remunerată de trecători. Sunt scutite de nevoia de a avea autorizaţii, fiind considerate spectacole ocazionale, cele făcute în beneficiul cultelor religioase, pentru sprijinirea activităţilor sportive, educaţionale, de asistenţă socială, precum şi cele care acţionează non‑profit, comitete de întreprindere şi alte organisme.

Maestrul Mihai Mălaimare explică pe larg pe site‑ul Teatrului Masca - www.masca.ro - despre ce este vorba în acest tip de reprezentaţii artistice cu statui vivante. La întrebarea „Ce este o statuie vivantă”, actorul spune: „În aparență răspunsul este cât se poate de simplu, este un actor care, costumat și machiat în așa fel încât să imite o statuie, este capabil să stea nemișcat mai mult timp încât publicul să poată fi indus în eroare. Este însă un răspuns incomplet, căci nu ia în considerare arta acelui actor, antrenamentul său specific, capacitatea ieșită din comun de a interrelaționa cu publicul, de a improviza, rezistența călită în lungi și obositoare antrenamente și, nu în ultimă instanță, bucuria de a oferi publicului un subiect cât mai interesant de meditație, de descoperire, de întâlnire cu propria sa capacitate ludică. Statuia vivantă este o formă superconcentrată de teatru stradal, este clipa în care un actor trece examenul rampei și devine maestru. În periplul destul de aglomerat al deprinderii meșteșugului scenei se întâlnesc numeroase etape, una mai interesantă decât alta, fiecare în legătură strânsă cu toate cele de dinainte. Ei bine, statuia vivantă are același traseu, este un fel de ediție prescurtată a artei de a fi actor, sau mai degrabă este demonstrația pe care un mare actor o poate face către eventualii săi discipoli. Statuia vivantă este semnătura de mare maestru pe care breasla o poate accepta din partea unui actor ajuns la limita posibilităților sale”.

Cinci ediţii reuşite ale Festivalului Internaţional de Statui Vivante

În anul 2011, Teatrul Masca a organizat prima ediţie a ceea ce a devenit, de atunci, o prezenţă constantă în peisajul cultural românesc: Festivalul Internaţional de Statui Vivante. În acel an, invitate au fost trupele „Silence Teatro”, din Italia, „Shadows”, din România, „Teatrul Akt”, din Polonia, programul conţinând circa 60 de statui umane care au făcut aleile parcului Herăstrău să semene cu celebra arteră „La Rambla”, din Barcelona, celebră în întreaga lume pentru statuile vivante care încântă trecătorii. Festivalul din acel an a fost un succes, aşa că, firesc, în fiecare an a fost organizat, iar anul acesta, între 30 mai şi 1 iunie, Parcul Crângaşi a găzduit manifestarea artistică mult mai complexă decât în alţi ani, fiindcă în 2015 s‑au împlinit 25 de ani de existenţă a Teatrului Masca.