Un somn profund scapă creierul de informaţiile inutile

Data: 07 Octombrie 2010

Doi cercetători italieni au descoperit că somnul "spală" creierul de informaţiile care nu îi folosesc şi eliberează spaţiul pentru memoria de lungă durată. Astfel, un somn profund ajută la eliberarea informaţiei din sinapsele creierului şi încarcă cu energie neuronii care asimilează cunoştinţe. Descoperirile au fost revelate de un studiu condus de doi neurologi italieni de la University of Wisconsin-Madison School of Medicine din Statele Unite ale Americii. Cei doi au descoperit că lipsa somnului favorizează acumularea de proteine la nivelul sinapselor (punctele de legătură între neuroni), care sunt fundamentale pentru transmiterea informaţiilor de la o celulă nervoasă la alta. Potrivit acestora, creierul "se goleşte" ca un hard disc al calculatorului de informaţiile mai puţin importante, pentru a lăsa spaţiu necesar noilor informaţii. Doctorii au explicat că atunci când se doarme puţin, capul devine greu în adevăratul sens al cuvântului. "Lipsa somnului duce la acumularea de proteine, iar acest lucru îngreunează transmiterea de informaţii de la o celulă la alta", au explicat cercetătorii.