Un vaccin ar putea preveni apariţia maladiei Alzheimer
Un grup de oameni de ştiinţă de la centrul de cercetare Euroespes, condus de medicul Ramón Cacabelos, lucrează în prezent la dezvoltarea unui vaccin preventiv împotriva bolii Alzheimer, după ce acesta a fost admis de Biroul de brevete al SUA. Potrivit EFE, vaccinul ar putea fi gata în opt ani. Vaccinul trebuie administrat succesiv şi introduce un nou adjuvant pentru imunitate, care favorizează generarea de anticorpi împotriva plăcilor neurotice în care se acumulează fragmentele de proteină denumite beta-amiloid şi care afectează creierul pacienţilor afectaţi de Alzheimer. Viitorul medicament, care va conţine lipozomi bogaţi în fosfaţi, care contribuie la regenerarea neuronilor, previne şi hemoragiile intracraniene şi nu are efectele secundare ale altor medicamente folosite pentru combaterea bolii. Astfel, cu dubla acţiune terapeutică şi preventivă, vaccinul poate fi folosit împotriva bolii şi ar putea fi administrat atât persoanelor care riscă să dezvolte Alzheimer, cât şi celor care prezintă deja simptomele.