Unde ai fost azi-noapte? Despre Judecători 16, 1

Unele texte din Vechiul Testament ne surprind prin brutalitatea sau imoralitatea afişată, dar neincriminată. Un caz similar este Judecători 16, 1: „Venind însă odată Samson la Gaza, a văzut acolo o femeie desfrânată şi a intrat la ea“.Pentru noi, astăzi, gestul lui Samson de a frecventa o prostituată este de neiertat. Cum poate un om peste care S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu să facă o faptă atât de reprobabilă? Naratorul biblic pare că nu ia nici o măsură, nu-l condamnă şi nici nu-i socoteşte fapta păcat. Mai mult, fără să se precizeze pocăinţa lui Samson, puterea lui care îi venea de la Dumnezeu nu l-a părăsit (v. 9, 12, 14), iar când în cele din urmă îi mărturiseşte Dalilei că doar încălcarea votului de nazireu, tunderea părului, îi va slăbi forţa, iarăşi fără să se menţioneze vreo pocăinţă sau vreo transformare interioară, el va fi ascultat de Dumnezeu ca şi mai înainte (v. 28), ucigând mulţi filisteni.ă

E adevărat că majoritatea rabinilor a încercat să nege că Samson ar fi păcătuit, înţelegând prin „desfrânată“ de fapt o „hangiţă“ la care Samson doar a rămas peste noapte. Totuşi, unii rabini acceptă că este vorba de un păcat (Arnold Fruchtenbaum, The Books of Judges and Ruth, Ariel Ministries Press, San Antonio, 2007, Arielâs Bible Commentary, pp. 189-190). Verbul zana „a desfrâna“ se poate referi într-adevăr şi la închinarea adusă idolilor (Ieşire 34, 15-16), dar, ţinând seama de faptul că Samson oricum se afla pe teritoriul filistean (deci idolatru), contextul nu poate susţine decât interpretarea literală pentru işşa zona: „femeie desfrânată“ (cf. Facere 34, 31; 38, 15; Iosua 2, 1). Fapte de eroism prin puterea Duhului Fără îndoială, puterea lui Samson este văzută în naraţiunea biblică în legătură cu pogorârea Duhului. Încă de la început, lucrarea sa de judecător, lider charismatic şi izbăvitor faţă de opresiunile străinilor înseamnă împărtăşirea de Duhul lui Dumnezeu: „Şi a început Duhul Domnului să lucreze prin el în tabăra lui Dan“ (Judecători 13, 25). Ulterior, fiecare faptă de eroism este prefaţată de primirea Duhului. Când s-a întâlnit cu un leu pe drum, „S-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied; şi nu avea nimic în mână“ (14, 6). După ce este trădat cu explicaţia ghicitorii de la nuntă, „S-a coborât peste el Duhul Domnului şi s-a dus în Ascalon şi, ucigând acolo treizeci de oameni, a dezbrăcat de pe ei hainele şi a dat rândurile de haine celor ce au ghicit ghicitoarea sa“ (14, 19). În fine, cu puţin timp înainte de întâmplarea din Gaza, fiind legat la peştera Etam de iudei, a fost predat vrăjmaşilor filisteni în localitatea Lehi, legat fedeleş. „Atunci S-a coborât peste el Duhul Domnului şi funiile care erau peste mâinile lui s-au făcut ca nişte câlţi arşi de foc şi au căzut legăturile de pe mâinile lui“ (Judecători 15, 14). Observăm, aşadar, ideea că faptele lui Samson de eroism sunt manifestări directe ale pogorârii Duhului lui Dumnezeu. De altfel, şi ceilalţi judecători sunt învestiţi conducători prin pogorârea Duhului, după care urmează imediat descrierea faptei de curaj: Otniel - lupta împotriva lui Cuşan Rişataim (Judecători 3, 8); Ghedeon - lupta împotriva madianiţilor şi a amaleciţilor (6, 34); Ieftae - împotriva amoniţilor (11, 29). Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul regilor, de exemplu Saul (1 Regi 10, 6.9-10) sau David (16, 13). Fărădelege acceptată? Întrebarea care se pune mi se pare foarte legitimă. Cum e posibil ca un om peste care S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu să ducă o viaţă imorală, iar Dumnezeu să-l asculte în continuare ca şi cum nimic nu s-a întâmplat? În comparaţie cu morala Noului Testament, fapta din Judecători 16, 1 rămâne condamnată aspru de Mântuitorul Hristos, care, comentând Decalogul, în care era interzis adulterul, merge mai departe spunând: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă“ (Matei 5, 27-29). La această problemă se poate răspunde rapid în două moduri. Pe de o parte, într-o manieră critică, iar pe de altă parte, într-o manieră tradiţională, ţinând cont de forma canonică a textului biblic. La ce mă refer? După abordarea canonică, atâta vreme cât cartea Judecătorilor se află în Sfânta Scriptură după Pentateuh, ar însemna că abordarea teologică de aici trebuie să se bazeze pe Lege. Legea interzicea legătura cu străinii (Ieşire 34, 15-16), dar şi prostituţia (Levitic 19, 29; cf. Numeri 25, 1 şi urm.). Această direcţie prezintă de aceea un punct vulnerabil, pentru că nu poate explica lipsa de reacţie a autorului biblic în cazul lui Samson, lipsa pocăinţei, lipsa pedepsei. Pe de de altă parte, abordarea critică ar fi că relatările arhaice din Vechiul Testament, textele cele mai vechi din punctul de vedere literar (şi istorisirile din Judecători fac parte din această categorie) ,păstrează concepţii mai vechi morale. Pe atunci, frecventarea unei prostituate nu constituia o chestiune aşa de importantă, ca mai târziu. De altfel, se punea puţin preţ pe viaţa unei femei (cf. episodul şocant cu crima din Ghibeea - Judecători 19). Morala a evoluat deci în timp, culminând cu moralitatea Noului Testament. Recunosc că am auzit această explicaţie chiar de la teologi, însă cred că şi aici intervine o problemă de fond. Cum mai poate fi socotit revelaţie dumnezeiască textul biblic, din Judecători 16, să zicem, dacă el corespunde unei moralităţi inferioare, depăşite? Cum putem admite o evoluţie într-o sferă esenţială pentru viaţă precum morala? Fără Duhul rămâne însingurarea Am vorbit însă despre aceste două abordări ca fiind două moduri rapide şi superficiale de răspuns. Ele sunt simplificate, tipizate, şi este posibil să fie întâlnite „pe teren“ în forme compozite, cu diverse nuanţări. De fapt, cele două maniere au puncte comune, deşi la prima vedere pare puţin probabil. Pornind de la text, evident că trebuie să folosim metoda istorico-critică, o metodă neutră, care nu critică de dragul criticii, ci în realitate caută discernământul faptelor comparând istoric şi testând diverse ipoteze. E bine, altfel spus, să căutăm relaţia între textele biblice, unele fiind mai vechi şi având viziuni diferite, care ulterior vor fi completate de altele mai elaborate. Totuşi, „arheologia“ aceasta literară trebuie dusă mai departe, în sensul înţelegerii ansamblului mai larg, a coerenţei finale între unităţile textuale. Trebuie deci observată şi forma canonică actuală, care cu siguranţă constituie un întreg armonios. Aplicând direct textului nostru, recunoaştem mai întâi vechimea anumitor naraţiuni din cartea Judecătorilor (Wolfgang Richter, Traditionsgeschichtliche Untersuchungen zum Richterbuch, Peter Hanstein Verlag, Bonn, 1963, BBB 18, pp. 340 datează naraţiunile vechi din cap. 3-9 în sec. al IX-lea î.Hr.). Totuşi, aceste naraţiuni au fost integrate în istoria care începe la Moise şi se termină la exilul babilonian, compusă de redactorii deuteronomişti din sec. al VI-lea î.Hr. Aceşti redactori aveau ca bază teologia Deuteronomului, din care nu lipseau prevederile referitoare la desfrânare (cf. Deuteronom 22, 21; 23, 18). Deci ştim că, înainte de noi, chiar redactorul biblic (sau redactorii) trebuie să fi avut mari rezerve în legătură cu întâmplarea din Gaza a lui Samson. (E adevărat, Martin Noth, plecând de la cronologie, dorea să excludă Judecători 13, 2 - 16, 31 din corpusul istoriei deuteronomiste. Mark OâBrien tinde însă să o includă, cf. The Deuteronomistic History Hypothesis, Universitätsverlag, Freiburg/ Vanderhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1989, OBO 92, p. 96. Le fel şi Robert Boling, Judges, Doubleday, Anchor Bible, 1974, pp. 252-253). Istoria lui Samson este împărţită în două: cap. 13-15 (ridicarea ca judecător) şi cap. 16 (decăderea). Decăderea priveşte direct renunţarea sa la votul de nazireu: legătura cu o femeie desfrânată (Judecători 16, 1-4; cf. Numeri 6, 8) şi raderea părului (Numeri, 16, 4-22; cf. Numeri 6, 5). Analizând mai atent capitolul 16, observăm că nu se mai menţionează nimic despre pogorârea Duhului ca în capitolele anterioare (Daniel Block, Judges. Ruth, Broadman & Holman Publishers, Nashville, 1999, NAC 6, p. 449). Această tăcere a naratorului nu poate fi întâmplătoare. Efectul primirii Duhului a rămas, adică puterea sa neobişnuită (a mers cu porţile cetăţii în cârcă de la Gaza la Hebron, adică 65 km!!!), însă Dumnezeu nu mai este deloc menţionat în acest episod. Redactorul nu comentează, însă cititorul atent observă o îndepărtare de la notiţa despre funcţia sa de judecător din Judecători 15, 20. Samson se însingurează şi se comportă contradictoriu. El fusese special ales izbăvitor al poporului de filisteni, dar se lasă antrenat mai degrabă în vendete personale. Samson acţionează pozitiv în măsura în care a slăbit dominaţia militară a filistenilor, ucigând mulţi bărbaţi, dar se comportă şi negativ pentru că s-a lăsat sedus de femeile filistenilor (J. Clinton McCann, Judges, John Knox Press, Louisville, 2002 Interpretation, pp. 110-111). Istoria unui eşec depăşit cu pocăinţa Istoria lui Samson este de aceea istoria unui eşec, pe care redactorul îl lasă cititorului să-l descifreze ca atare. Filistenii aveau o cultură superioară faţă de israeliţi (de exemplu, prelucrau deja fierul - cf. 1 Regi 13, 19-22), moşteniseră garnizoanele egiptene din zona Gaza, stabilind, evident, şi contacte culturale cu Egiptul. Până la ridicarea monarhiei odată cu Saul, israeliţii au fost realmente sub dominaţie - militară, dar mai ales culturală - filisteană. Samson fraternizează cu cei care îi oprimau poporul, fiind sedus nu numai de femei, ci, am putea spune, şi de cultură. O analogie avem chiar în atitudinea ambiguă a românilor faţă de Occident: pe de o parte există fascinaţia faţă de civilizaţia de acolo, iar pe de altă parte atitudinea negativă faţă de pierderea propriei identităţi. Textul nostru nu pare deloc, privit mai atent, amoral sau primitiv. El nu trebuie să ne explice totul, pentru că ne sugerează, dacă suntem atenţi, suficient. Deşi captiv propriei alegeri, neînvăţând nimic din trădările anterioare (femeia din Timna seamănă mult cu Dalila), Samson va fi ascultat în cele din urmă de Dumnezeu, semn că şi cel mai păcătos om mai are posibilitatea rugăciunii. Dar pentru rolul său de judecător al Israelului va fi prea târziu.