Unirea Bucovinei cu patria-mamă
Înainte de începutul lunii decembrie al fiecărui an, românul are datoria să-şi amintească de evenimentul Unirii Bucovinei cu patria-mamă, de la 28 noiembrie 1918, dar şi de cei care au luptat pentru acest ideal. A fost o reparaţie care de prea multă vreme se revendica, deoarece printr-o simplă tranzacţie făcută pe seama Moldovei, la 1775, Imperiul Otoman, aflat în curs de dezagregare, acceptase ruperea ţinutului în care se afla mormântul marelui Ştefan Voievod, pentru a-l vinde unei Austrii aflate în plină expansiune. Mai trebuie amintit faptul că marele act, anume "unirea necondiţionată a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României", s-a înfăptuit prin voinţa delegaţilor întruniţi în Sala Sinodală - Sala de Marmură a Palatului mitropolitan din Cernăuţi, acolo unde era centrul spiritual al românilor bucovineni. Printre cei care au iniţiat convocarea acestui congres s-au numărat marii oameni români Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor. Apoi, actul unirii a fost dus de însuşi mitropolitul român Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ion Nistor şi Dionisie Bejan la Iaşi, acolo unde încă se mai afla regele Ferdinand I. La 18 decembrie, acelaşi an, suveranul român a promulgat actul unirii Bucovinei cu Regatul Român. Astfel, după revenirea Basarabiei la patria-mamă, a fost rândul Bucovinei care săvârşea gestul firesc al alipirii de trupul ţării. Aşadar, se cuvine să ne amintim de actul unirii de la 28 noiembrie 1918, mai ales că astăzi Palatul mitropolitan are o altă destinaţie, iar urmele româneşti au fost şterse de cei care, pe nedrept, sunt stăpâni ai Bucovinei româneşti.