„Universitatea s-a născut în umbra Bisericii“

"Prezenţa Bisericii nu se doreşte limitată la demersul cultural şi ştiinţific, ci urmăreşte în cele din urmă să ofere posibilitatea efectivă a întâlnirii cu Hristos". Despre această relaţie dintre Biserică şi spaţiul academic, despre importanţa prezenţei şi misiunii Bisericii în cultura universitară, precum şi despre necesitatea ca întreaga comunitate a credincioşilor să devină conştientă de responsabilitatea ce-i revine în relaţia cu mediul universitar, ne vorbeşte în interviul ce urmează Înalt Preasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului.

- Ziua de 1 octombrie reprezintă de multă vreme momentul reluării anuale a cursurilor universitare. Vă rugăm să vă referiţi la legătura dintre Biserică şi Universitate, mai ales că Timişoara reprezintă un puternic centru universitar. - Istoric vorbind, Universitatea s-a născut în umbra Bisericii. Dacă împrejurările au dus la aceea ca Universitatea să devină din ce în ce mai autonomă, Biserica de pretutindeni n-a încetat niciodată, pe măsura posibilităţilor ei, să-i arate cuvenita purtare de grijă. De fapt, relaţia dintre credinţă şi cultură nu este doar o exigenţă a culturii, ci în aceeaşi măsură şi a credinţei. O credinţă care nu devine cultură este o credinţă care nu este deplin însuşită şi trăită. Credinţa pe care o propovăduieşte Biserica este fides quaerens intellectum, potrivit unei expresii din Evul Mediu, care urmăreşte să pătrundă atât mintea, cât şi inima omului, să fie gândită pentru a fi trăită. Prezenţa Bisericii nu se doreşte limitată la demersul cultural şi ştiinţific, ci urmăreşte în cele din urmă să ofere posibilitatea efectivă a întâlnirii cu Hristos. - Concret, prezenţa şi misiunea Bisericii în cultura universitară îmbracă forme variate şi complementare. V-aş ruga să vă referiţi numai la câteva dintre acestea. - Înainte de orice, Biserica doreşte să susţină, în măsura în care reuşeşte, pe toţi aparţinătorii ei angajaţi implicaţi în viaţa Universităţii ca profesori, cercetători sau studenţi. Biserica este preocupată să vestească Evanghelia tuturor acelora din cadrul Universităţii care n-o cunosc în amănunţime, dar sunt dispuşi să şi-o însuşească în mod liber. Grija ei se traduce de asemenea într-un dialog şi o colaborare sinceră cu toţi membrii comunităţii universitare doritori să promoveze cultura autentică, dezvoltarea culturală a societăţii. - Atare perspectivă impune oamenilor Bisericilor să trateze Universitatea ca pe o instituţie aparte, cu probleme absolut speciale. În plus, e necesar ca întreaga comunitate a credincioşilor să devină conştientă de responsabilitatea ce-i revine în relaţia cu mediul universitar. Se va ajunge ori nu la un rezultat? - Nu trebuie neglijat faptul că >la noi, ca şi în multe alte părţi, Universitatea a suferit în ultimii cincizeci de ani transformări inevitabile datorate contextului istoric, cultural, social, economic şi politic. Mă gândesc în primul rând la perioada de dictatură comunist-atee care, cu ideologia ei, a lăsat urme inevitabile. Urmele acestea se resimt cu precădere în domeniul disciplinelor umaniste, al filosofiei şi istoriei, deşi nu numai. Chiar ulterior schimbărilor politice intervenite, minţile oamenilor n-au dobândit libertatea suficientă pentru a discerne diferitele curente dominante şi a percepe influenţa disimulată a liberalismului relativist, a unui gen de scepticism prezent mai ales atunci când e vorba de religie. Ce s-a întâmplat în mod special după Revoluţia din decembrie 89, odată cu proliferarea universităţilor de stat şi particulare, a dus la deschiderea porţilor învăţământului universitar unui mare număr de profesori şi studenţi, de variată provenienţă şi multiplă factură. Dacă ar fi să mă refer doar la studenţi, deşi cadrele didactice prezintă şi ele nu puţine motive de îngrijorare, vom constata, pe lângă greutăţile materiale cărora trebuie să le facă faţă, apariţia unor momente de criză care însoţesc transplantarea lor într-un mediu nou comparativ cu acela din care provin. La aceasta să adăugăm influenţele nu o dată nocive sub raport intelectual şi moral ce se exercită asupra tinerilor. Nu putem face abstracţie, în fine, de proliferarea în mediul universitar a unui anume liberalism relativist, a unui pozitivism ştiinţific rău înţeles, de asemenea a unui oarecare pesimism determinat de perspectivele profesionale reduse. Dacă a deveni ieri student şi, încă mai mult, a deveni profesor impunea concesii şi compromisuri, astăzi studiile universitare se desfăşoară într-un context marcat de complicaţii noi, de ordin material şi chiar moral, care se transformă rapid în probleme umane şi spirituale cu urmări neprevăzute. - Depăşind acum domeniul aprecierilor de generalitate, ce putem spune despre Universitatea noastră românească în general, despre Universitatea timişoreană în special? - Cred că n-ar fi greşit dacă vom observa că situaţia s-a schimbat mult după Revoluţia din decembrie 89, revoluţie la care participarea studenţilor şi cadrelor didactice a fost determinantă. Profesorii şi ucenicii lor, dacă sunt aparţinători ai Bisericii, au încetat să-şi ascundă ori mascheze credinţa. Pe lângă respectarea îndatoririlor creştineşti şi alte manifestări individuale, merită să menţionăm crearea a numeroase facultăţi de teologie, inclusiv la Timişoara, şi încadrarea lor în universităţi, organizarea pentru studenţi a unor cursuri de istoria religiei sau de spiritualitate, punerea la dispoziţia lor a unor biserici speciale cu duhovnici pricepuţi, apariţia Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi cu mare audienţă în rândul tinerilor şi afilierea acesteia la organizaţiile religioase internaţionale etc. Biserica nu uită că are îndatoriri speciale faţă de instituţiile academice - Cu nădejdea de a nu greşi prea mult, se poate aprecia pozitiv felul în care mediile universitare se manifestă pe plan religios? - Trebuie să recunoaştem că atât Biserica, cât şi Universitatea mai au destule de întreprins până să se ajungă la nivelul corespunzător exigenţelor actuale. Fără a viza persoane sau o universitate anume, aş observa că destule cadre didactice universitare, nu mai puţin studenţi consideră şi acum credinţa ca o problemă individuală, ba chiar secundară. De asemenea, nu se prea observă impactul activităţii universitare asupra existenţei lor creştine. Prezenţa credinţei în universitate apare ca o paranteză în viaţa lor religioasă. Unii merg până la a se abţine, în numele autonomiei universitare, de la mărturisirea explicită a convingerilor religioase. Alţii, chiar dacă pentru moment puţini, folosesc aceeaşi autonomie pentru a propaga printre tineri doctrine străine învăţăturii Bisericii. Lipsa unor teologi competenţi în domeniile ştiinţific şi tehnic, precum şi a profesorilor specializaţi în ştiinţe, posedând o bună formaţie religioasă, influenţează şi ele această situaţie. Pe ansamblu, în pofida rezultatelor pozitive de până acum, prezenţa religiei în Universitate oferă un câmp larg de activitate care este folosit doar parţial. - La final, vă rugăm să adresaţi un mesaj Facultăţii de Teologie din Timişoara. - Biserica nu uită că are îndatoriri speciale faţă de instituţiile academice, faţă de cadrele didactice universitare şi faţă de studenţi. Prezenţa ei în Universitate depinde de feluritele facultăţi. Înainte de orice, va trebui însă să sprijine facultăţile de teologie, astfel încât acestea să constituie în cadrul Universităţii centre de iradiere a spiritualităţii creştine. Rolul facultăţii de teologie este de aceea unul important, mai ales, în contextul secularizării crescânde.