Utrenia, slujba râvnei casei Domnului

Un exemplu notabil de rugăciune sinceră şi stăruitoare este cel al Psalmistului David, care spune: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă“ (Ps. 62, 1). Şi tot dis-de-dimineaţă femeile mironosiţe au mers cu înflăcărare şi curaj la mormântul Domnului pentru a-I unge trupul cu miresme (Matei 28, 1-10). Aceeaşi râvnă în a sluji Domnului cu mulţumire şi cu credinţă trebuie să îi determine şi pe credincioşii de azi să vină de dimineaţă la Sfânta Biserică pentru a participa la slujba Utreniei, cea mai importantă dintre „cele şapte Laude“.

În cele ce urmează vom încerca să desluşim înţelesurile simbolice ale Utreniei din dorinţa de a-i convinge pe acei credincioşi care nu au înţeles încă frumuseţea şi profunzimea lecturilor şi cântărilor Utreniei să ia parte la ea. Având în vedere spaţiul limitat, vom prezenta şi explica doar părţile importante ale Utreniei duminicilor, fără pretenţia de a oferi cititorilor toate detaliile acestei slujbe, lăsându-le astfel posibilitatea de a le descoperi singuri în Sfânta Biserică.

Cuvântul utrenie este de origine slavonă (utro â dimineaţă) şi desemnează slujba care se săvârşeşte dimineaţa în sfintele biserici. Odinioară această slujbă se oficia în a doua parte a nopţii, înainte de răsăritul soarelui. Astăzi, doar Utrenia Sfintelor Paşti mai păstrează caracterul nocturn. În ajunul marilor sărbători, în mănăstiri şi catedrale Utrenia se săvârşeşte seara împreună cu Vecernia şi Litia sub forma Privegherii.

 

Originea Utreniei se află în rugăciunea de dimineaţă din cultul iudaic de la templu şi sinagogi. Referitor la scopul ei, Utrenia este slujba prin care aducem lui Dumnezeu mulţumire pentru odihna din timpul nopţii ce a trecut şi Îi cerem ajutorul pentru ziua care începe şi care se aseamănă cu lumina care alungă întunericul necunoştinţei şi al păcatului. Astfel, Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că Utrenia este ca o „jertfă de mulţumire Celui ce aduce lumina şi Celui ce a risipit întunericul înşelăciunii şi ne-a dat lumina dreptei credinţe“. Din punct de vedere istorico-simbolic, slujba de dimineaţă ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, dar şi de Naşterea şi Învierea Sa, petrecute înainte de ivirea zorilor.

Utrenia debutează cu „Binecuvântat este Dumnezeul nostru...“, psalmii 19 şi 20, numiţi împărăteşti, apoi „troparele împărăteşti“ şi ectenia întreită, ceea ce alcătuieşte un prolog care cuprinde rugăciuni pentru conducători după îndemnul Sfântului Apostol Pavel (cf. I Tim. 2, 1-2). Partea următoare care începe cu formula „Slavă Sfintei... Treimi...“  ne trimite la începuturile creştinismului, când oamenii au înţeles că Dumnezeu este întreit în Persoane. Urmează citirea celor 6 psalmi care simbolizează perioada de după căderea lui Adam în păcat, marcată de tânguirea pentru starea decăzută a omenirii, dar şi de nădejdea venirii Răscumpărătorului: „Eu m-am culcat şi am adormit, sculatu-m-am că Domnul mă va sprijini“  (Ps. 3, 5). În acest timp preotul citeşte în taină cele 12 rugăciuni ale dimineţii aducând lui Dumnezeu mulţumiri şi cereri în numele credincioşilor.

 

Cântarea „Dumnezeu este Domnul...“ cântată de patru ori simbolizează vestirea venirii Domnului în cele patru laturi ale lumii. Troparele şi sedelnele sunt imne care împletesc elemente din Vechiul şi Noul Testament prin care aducem slavă lui Dumnezeu şi lăudăm nevoinţele sfinţilor. Urmează Binecuvântările Învierii, apoi antifoanele şi prochimenul zilei prin care slăvim minunea Învierii Domnului. Cădirea din acest moment închipuie miresmele pe care femeile mironosiţe le-au adus la mormântul Domnului în dimineaţa Învierii (Marcu 16, 1-8). Citirea uneia din cele 11 Evanghelii „ale Învierii“ (doar 11 Apostoli au fost martori ai Învierii) simbolizează arătarea Domnului după Învierea Sa. Preotul care citeşte în Sfântul Altar pericopa evanghelică îl simbolizează pe îngerul care a vestit femeilor mironosiţe Învierea Domnului. Scoaterea Evangheliei în mijlocul bisericii spre închinarea credincioşilor marchează arătarea Domnului după Înviere şi vestirea Învierii Sale tuturor. De aceea acum se cântă: „Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos...“. Prin cuvintele Psalmului 50, participanţii la această slujbă exprimă sentimente de smerenie şi umilinţă faţă de Hristos Cel înviat.

 

Citirea Canoanelor sau cântarea Catavasiilor reprezintă, după cum afirmă pr. prof. dr. Ene Branişte, „cea mai strălucită expresie poetică în cultul ortodox, a legăturii strânse dintre Vechiul şi Noul Testament“. Luminândele cântate odinioară la ivirea zorilor parafrazează Evanghelia Învierii citită anterior. În continuare se intonează Laudele introduse de cuvintele „Toată suflarea să laude pe Domnul...“. Acestea sunt o serie de stihiri (strofe) care alternează cu versete din psalmii 148, 149 şi 150, numiţi „psalmi de laudă“. Doxologia sau Imnul îngeresc („Slavă întru cei de sus...“  - imnul cântat de îngeri la Naşterea Domnului) este un imn cu caracter trinitar, alcătuit „în cinstea Sfintei Treimi“, cum spunea Sfântul Simeon al Tesalonicului. Prin acest imn Îl slăvim pe Cel care „ne-a arătat lumina“ naturală, dar mai ales pe cea spirituală, aceea a cunoaşterii lui Dumnezeu.

Utrenia este aşadar o împletire de elemente din Vechiul şi Noul Testament, prin care aducem slavă şi mulţumire Celui ce „toate le face spre binele vieţii noastre“. Trăim mai întâi un sentiment de tristeţe asemenea celor aflaţi odinioară în păcat şi în umbra morţii prin lectura celor 6 psalmi, ne bucurăm de arătarea lui Dumnezeu în lume când spunem „Dumnezeu este Domnul...“; prin cântarea troparelor, sedelnelor, Laudelor aducem prinos de laudă atât Mântuitorului, cât şi sfinţilor Săi. Scoaterea Evangheliei în mijlocul bisericii sau arătarea Domnului după Învierea Sa este momentul care prilejuieşte exprimarea evlaviei şi a râvnei credincioşilor de a fi prezenţi în casa Domnului încă de dimineaţă. Dar mai mult, sentimentele de bucurie şi adâncă trăire duhovnicească ale credincioşilor culminează la auzul doxologiei: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina“.

Aşa cum, în dimineaţa Învierii, femeile mironosiţe au mers la mormântul Domnului pentru a unge trupul Său cu miresme, şi noi, creştinii de astăzi, suntem chemaţi de glasul clopotului să mergem dis-de-dimineaţă şi „în loc de miruri, cântare să aducem Stăpânului“ (cântare din Canonul Învierii). Astfel ne umplem sufletele de bucuria de a fi în comuniune harică cu ceilalţi credincioşi, de lumina Învierii lui Hristos, care ne răsplăteşte râvna spunându-ne, precum mironosiţelor: „Bucuraţi-vă“.

Utrenia este aşadar „jertfa de laudă“ pe care credincioşii prezenţi de dimineaţă în Sfânta Biserică o aduc lui Dumnezeu ca o expresie a dragostei, a recunoştinţei şi a râvnei faţă de Cel ce ne-a dăruit lumina cunoaşterii Adevărului, ne-a arătat Calea care duce la dobândireaVieţii celei veşnice.

Pentru a înţelege pe deplin starea de bucurie şi frumuseţe a cântărilor din cuprinsul Utreniei este nevoie să participăm efectiv şi activ la această slujbă. Astfel dobândim starea sufletească necesară pentru a participa la Sfânta Liturghie, cununa tuturor slujbelor din Biserica Ortodoxă. Urmând şi noi exemplul mironosiţelor „să mânecăm cu mânecare adâncă“ (să mergem dis-de-dimineaţă) în casa Domnului pentru a lua binecuvântare de la „Cel ce a răsărit din mormânt ca un soare“ spre mântuirea noastră.