Vasile Moga, primul episcop român la Sibiu

Vasile Moga a fost primul episcop ortodox al Ardealului în timpul administraţiei habsburgice, de origine română şi unul dintre primii români ce a locuit în cetate. Este cel care va redeschide primul seminar teologic ortodox din Transilvania, acolo unde va fi profesor şi Gheorghe Lazăr. A fondat nenumărate şcoli de eparhie. A editat cărţi religioase, a deschis primele burse acordate tinerilor teologi pentru definitivarea studiilor universitare. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la alegerea sa în scaunul de episcop la Sibiu 1810 - 2010.

Vasile Moga s-a născut în anul 1744 în localitatea Sebeş - jud. Alba, în familia preotului Ioan Moga. A studiat la şcoala românească şi la gimnaziul evanghelic luteran existent în acea vreme în Sebeş, apoi la Liceul romano-catolic din Alba Iulia, ca elev particular, şi la liceul catolic regesc din Cluj. Despre viaţa episcopului Vasile Moga s-a ocupat dr. Sebastian Stanca, care a publicat în anul 1939 la Cluj lucrarea "Viaţa şi activitatea episcopului Vasile Moga 1774-1845." În anul 1798 a fost hirotonit preot celib de către episcopul Pavel Avacumovici al Aradului, slujind în primă fază în calitate de capelan, în Sebeş. Între anii 1798 şi 1810 a îndeplinit funcţia de notar al scaunului protopopesc Sebeş, studiind în particular teologia. Biserica din Transilvania înainte de venirea lui Vasile Moga În cursul îndelungatei vacanţe a scaunului episcopal din Sibiu, timp de 14 ani, 1796-1810, au fost înaintate Curţii de la Viena numeroase memorii pentru numirea unui titular. Memoriile au fost înaintate atât de către mitropolitul de la Carloviţ Ştefan Stratimirovici, fie de către reprezentanţii clerului ortodox român - de unii preoţi sau călugări români şi sârbi care solicitau propria lor numire. Trebuie să menţionăm faptul, afirmat de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, că "reprezentanţii clerului român au cerut ca ocuparea scaunului vacant să se facă prin alegere, şi nu prin numire, şi numai cu un român" (în "Istoria Bisericii române din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş", Cluj Napoca, 1992). Între solicitanţi, conform dr. Ioan Lupaş, "Doisprezece peţitori ai Episcopiei transilvane vacante de la 1796 la 1810", Braşov, 1916, se numărau vicarii Ioan Popovici şi Nicolae Huţovici, arhimandritul bucovinean Isaia Baloşescu (care a ajuns mai târziu episcop la Cernăuţi), protopopul Nicolae Panovici din Braşov, învăţatul arhimandrit sârb Pavel Chenghelaţ şi alţii. După 110 ani, un nou episcop român Abia la 25 mai 1809 Curtea de la Viena a admis alegerea unui episcop de neam român. Sinodul electoral, format din protopopii eparhiei, s-a întrunit la Turda, la 19 septembrie/1 octombrie 1810. Au fost propuşi împăratului trei candidaţi: protopopul vicar Nicolae Huţovici din Hunedoara (46 de voturi), preotul capelan Vasile Moga din Sebeş (36 de voturi) şi arhimandritul Nestor Ioanovici, român din Făgăraş, egumenul Mănăstirii Bezdin (16 voturi). Împăratul, la recomandarea Guberniului transilvan, l-a numit pe Vasile Moga, la 21 decembrie 1810. În felul acesta, şi-a reluat activitatea ierarhia ortodoxă de neam român din Transilvania, după 110 ani de întrerupere. Episcopul Vasile Moga şi-a început păstorirea în condiţii vitrege, din cauza restricţiilor umilitoare impuse prin cele 19 puncte ce i-au fost fixate încă prin decretul de numire din 21 decembrie 1810. Socotit "tolerat", erau lipsiţi atât el, cât şi clerul ortodox de cele mai elementare drepturi. Curtea habsburgică dorea să reducă pregătirea clerului ortodox doar la scris, citit, catehism şi aritmetică, cunoştinţe dobândite în şcoala primară şi gramaticală. În plus, s-a cerut clerului să cunoască limba maghiară. Acesta era cadrul legal în care urmau să se desfăşoare cursurile pentru pregătirea clerului ortodox din Transilvania. Misiunea aceasta i-a revenit "Şcolii de preoţie" din Sibiu, ale cărei cursuri, până la venirea lui Gheorghe Lazăr la 15 martie 1811, au avut doar o durată de şase săptămâni. Din acest an durata cursurilor s-a ridicat la şase luni, desfăşurându-se în diferite localuri închiriate. Grija pentru învăţământul primar şi teologic În anul 1821 episcopul Vasile a trimis protopopilor două circulare. În prima, cu nr. 78/1821, dispunea că "toţi candidaţii de preoţie trebuie să aibă învăţătură normalicească şi examen făcut, altmintrelea nu se vor primi la candidaţie pentru preoţie", iar în cea de a doua, cu nr. 100/1821, dispunea ca "diecii care cugetă a se preoţii să meargă la Şcoala de Normă să înveţe şi carii n-ar fi învăţat Norma nici de acum la candidaţie şi la preoţie să nu se primească" (cf. Sebastian Stanca, "Viaţa şi activitatea episcopului Vasile Moga 1774-1845", pp. 33-34). Grija episcopului Vasile Moga s-a îndreptat şi spre înfiinţarea unui seminar teologic propriu-zis. Cunoscând dispoziţia dată prin Decretul aulic 1300 din 25 mai 1809, prin care împăratul Francisc I s-a declarat de acord cu alegerea de episcop în scaunul vacant al Sibiului şi cu înfiinţarea unui seminar. Însă nu s-a reuşit înfiinţarea unui seminar, întrucât abia după moartea episcopului Vasile, urmaşul său, Andrei Şaguna, a ridicat în anul 1846 durata cursurilor de la şase luni la un an, acordându-i apoi în continuare o tot mai mare atenţie de-a lungul păstoririi sale. Deşi era bine intenţionat, dar din lipsa resurselor băneşti şi materiale, episcopul Vasile Moga nu a izbutit să-şi îndeplinească visul înfiinţării unui seminar. În toată activitatea sa, Vasile Moga a legat problema şcolară de revendicările esenţiale ale mişcării politice, la care a participat activ, alături de ceilalţi fruntaşi români. La cererile insistente ale ierarhului sibian, privind ridicarea nivelului cultural al preoţimii, precum şi problema şcolilor primare, Curtea din Viena a răspuns prin rescriptul nr. 1281 din 10 mai 1816. Strădaniile episcopului Vasile Moga nu s-au dovedit zadarnice pentru că, prin modesta contribuţie a clerului şi a credincioşilor ortodocşi şi la îndemnurile fără preget ale episcopului lor, pe teritoriul Transilvaniei se găseau "300 de şcoli în anul 1837" (cf. Nicolae Albu, "Istoria şcolilor româneşti din Transilvania între 1800-1867", Bucureşti, 1971, p. 81) care şi-au îndeplinit, în pofida tuturor vitregiilor, menirea pentru care au fost create: luminarea neamului românesc. Acest fapt îl mărturiseşte cu prisosinţă, aşa cum afirma Sebastian Stanca, o "întreagă pleiadă de bărbaţi luminaţi care, crescuţi sub părinteasca oblăduire a episcopului Moga, s-au manifestat ca oameni devotaţi Bisericii strămoşeşti şi luptători intransigenţi pentru cauza naţională". Bursieri în timpul episcopului Vasile Moga Grija episcopului Vasile Moga de a trimite tineri la studii la Universitatea din Viena s-a manifestat permanent, după cum reiese din îndrumările pe care le-a dat protopopilor, cărora le cerea să facă propuneri în acest sens. Din dragoste pentru neamul românesc, în scopul propăşirii culturale a acestuia, episcopul Vasile Moga a instituit, din averea sa, în anul 1830, un fond de 10.000 fl. De la înfiinţarea acestui fond şi până la moartea ierarhului în anul 1845 s-au acordat burse unui însemnat număr de tineri. Dintr-un studiu semnat de diac. drd. Pavel Cherescu rezultă că nu mai puţin de 91 de tineri au primit bursă! Dintre ei amintim pe: Nifon Bălăşescu, Ilie Măcelaru, Sava Popovici Barcianu, Partenie Trombiţaş, Petru Dobra ş.a. Mulţi dintre participanţii la Revoluţia din 1848 au fost bursierii episcopului Vasile. Episcopul Vasile a murit la 17 octombrie 1845, fiind îngropat lângă "biserica din groapă" din Sibiu. Aşa cum afirma părintele acad. Mircea Păcurariu, "deşi personalitatea sa a fost umbrită de marele său urmaş Andrei Şaguna, totuşi Vasile Moga a înscris o pagină frumoasă în istoria Bisericii româneşti". Episcopul Vasile Moga a fost un ierarh vrednic de recunoştinţa neamului nostru, pe care l-a slujit cu dragoste şi profund devotament de-a lungul întregii sale vieţii.