Vasile (Valerian) Daşchevici, poliţist, monah şi deţinut în temniţa comunistă

S-a născut la 27 decembrie 1880 în familia lui Vasile Daşchevici, funcţionar vamal din Mamorniţa, fostul judeţ Dorohoi. După şcoala elementară din satul natal (1894-1897), tânărul Daşchevici urmează seminariile „Sfântul Gheorghe“ din Roman (1894-1897) şi „Veniamin“ din Iaşi (1898-1901). După obţinerea bacalaureatului la Liceul „Ferdinand“ din Bacău, în 1906 se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o va întrerupe după un an, pentru a urma cursurile Facultăţii de Drept (1907-1913). Studiile de teologie le va finaliza mai târziu, în 1939. După obţinerea bacalaureatului este învăţător la Bragadiru, judeţul Teleorman, apoi secretar comunal la Primăria din Frunzăneşti (azi judeţul Călăraşi). În aprilie 1908 intră în poliţie, unde până în martie 1941 urmează un cursus honorum. Este translator la Ministerul de Interne (1908-1913), lucrător la Poliţia de Frontieră Burdujeni-Gară (1913-1914), şef al Poliţiei de Frontieră Ungheni (1914), elev al Şcolii de Ofiţeri de Infanterie de la Târgovişte (1914-1918) şi şef al unităţilor de Poliţie de la Dorohoi (1919-1920) şi Buzău (1920-1921). În Războiul de Reîntregire se remarcă la luptele de la Nămoloasa, ca plutonier în Regimentul 69 Infanterie, şi pentru care primeşte distincţia „Bărbăţie şi credinţă cu spade“, clasa a II-a. În 1921 este transferat în Prefectura Poliţiei Capitalei, unde lansează revista poliţienească „Paza“. Prin intermediul acestei publicaţii aduce soluţii la problemele pe care Poliţia Română le întâmpina, promovează tehnici moderne de investigaţii, cere eliminarea practicilor abuzive şi o pregătire intelectuală adecvată pentru lucrătorii din această intituţie. Pentru acuzaţia de „furt literar“ adusă directorului Siguranţei Statului, prin ordin ministerial este scos din poliţie. Revine ca inspector în Poliţia Capitalei, din 1929 este chestor la unitatea din Sectorul III Albastru cu atribuţiuni administrative şi de combatere a decadenţei morale, după 1932 figurează în Biroul de Inspecţii din Poliţia Capitalei, iar între 1936 şi 1940 la Cenzura Presei din Corpul 2 Armată. În octombrie 1940 ajunge secretar general al Poliţiei Capitalei, funcţie pe care o deţine până în martie 1941, când este pensionat. Totuşi, până în 1942 este chemat să funcţioneze la Poliţia Gura Humorului. Ulterior, Vasile Daşchevici înfiinţează un anticariat numit „Casa anticarilor“, care până în 1948 funcţionează pe strada Mircea Vodă din Bucureşti. Decide să intre în monahism. După obţinerea „cărţii de despărţenie“ de soţie, autentificată de Judecătoria Bucureşti, bătrânul Daşchevici cercetează Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. Deşi avea o carieră strălucită în poliţie, Daşchevici era animat de dorinţa de a se retrage în rugăciune. Cu toate încercările Securităţii de a-i bloca intrarea lui în monahism, în 1949 este tuns din dispoziţia expresă a Patriarhului Justinian, cu numele de „Valerian“. Urmărit în continuare, i se înregistrează discuţiile, atunci când afirmă că „pâinea care se distribuie în Bucureşti este foarte rea şi este după modelul rusesc“ şi că „mare parte a populaţiei a ajuns ca nişte cadavre, în timp ce majoritatea alimentelor sunt trecute peste graniţă“. A urmat inevitabilul. La 6 iulie 1952 este arestat de Securitate şi internat la Jilava. În septembrie 1952 este transferat la Făgăraş, închisoarea destinată poliţiştilor, pentru ca în iulie 1953 să fie adus la Văcăreşti. Este anchetat în condiţii extreme la Făgăraş (aprilie 1953) şi Ministerul de Interne (ianuarie-iulie 1954) asupra activităţii sale din Poliţie, mai ales în privinţa evenimentelor de la Atelierele Griviţa din 1933. Deoarece ocupase funcţii înalte, Daşchevici era suspectat de „activitate contra clasei muncitoare“. Pentru că nu se găsesc probe împotriva sa, la 10 februarie 1955 este eliberat de la Văcăreşti.