Vederea şi nevederea

Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. Marcu 10, 46-52

Orbul Bartimeu era unul dintre locuitorii Ierihonului şi trăia din mila concitadinilor săi. Când Domnul Iisus Hristos a intrat în oraş, el a simţit că ceva se întâmplă în jurul său. Mulţi mărturiseau că Învăţătorul din Nazaret a făcut minuni. Unii erau poate chiar dintre cei vindecaţi de către Mântuitorul. În sufletul lui Bartimeu a încolţit o speranţă! Oare ar fi posibil ca şi el să vadă lumina zilei? Şi a început să strige cu atâta putere, încât a acoperit cu vocea sa toată vânzoleala din juru-i. Bartimeu L-a numit pe Domnul Hristos „Fiul lui David”. Înţelegea că doar cineva care este mai presus de afectele acestei lumi poate să-i ofere vederea. Când Domnul Hristos l-a chemat la Sine, orbul şi-a lăsat haina şi a venit în faţa Mântuitorului. El a lăsat „hainaÎ acestei lumi şi s-a grăbit să meargă în faţa lui Dumnezeu. Ceea ce a dorit, a primit - vederea! Bartimeii zilelor noastre, cei care nu vor să-L mai vadă pe Domnul Hristos, să ia aminte: şi orbii Îl pot vedea şi percepe pe Dumnezeu.