Victor Babeş: „Era microbul meu“

Ştiinţa nu cunoaşte graniţe, însă, oamenii de ştiinţă sunt patrioţi, susţinea lumea academică românească atunci când s-a organizat cu mare fast sărbătorirea zilelor de naştere a doi savanţi care au revoluţionat ştiinţa medicală. Pe 13 şi 14 decembrie 1924, Victor Babeş şi Geoge Marinescu erau omagiaţi la cei 70, respectiv 60 de ani împliniţi, de către întreaga suflare ştiinţifică şi culturală din România. „Mi se pare că dintr-un simplu accident de vârstă se face un eveniment cultural“, a remarcat cu această ocazie George Marinescu, la serbarea de la Fundaţia „Carol I“.

Ştiinţa românească a început să se contureze prin tinerii care studiau la cele mai înalte şcoli europene şi s-a consolidat prin munca savanţilor în institutele de cercetare create de statul român în perioada interbelică, după desăvârşirea idealului naţional. Prin oamenii de ştiinţă de la universităţile şi institutele româneşti, ţara devine în scurt timp un reper în ştiinţa europeană. Pe 15 octombrie 1924, „Adevărul“ anunţă că se va organiza o „Conferinţă internaţională de chimie în Bucureşti“. „Întors dela Copenhaga, unde a reprezentat ţara în calitate de preşedinte al delegaţiei române la conferinţa internaţională de chimie, d. profesor dr. Ştefan Minovici, deschizând sesiunea societăţii de chimie din anul 1924-1925, a anunţat viitoarea conferinţă internaţională de chimie la 15 iunie 1925 în Bucureşti (...) Din punct de vedere moral şi intelectual, ştiinţa română va primi astfel o confirmare, iar economiceşte ţara va avea astfel de câştigat de pe urma vizitei savanţilor şi industriaşilor străini“. La conferinţa de la Copenhaga, care avusese loc cub egida Societăţii Naţiunilor, au fost exprimate mai multe deziderate printre care: „Asupra modului de conservare a materiilor alimentare, sâa hotărât ca adaosul de antiseptici materiilor alimentare să nu se facă decât în cazuri bine definite, iar numărul antisepticilor să fie extrem de limitat: acid benzoic, acid boric şi anhidridă sulfuroasă cu sărurile şi derivaţii lor. Prezenţa şi cantitatea antisepticilor să fie declarate“. „Sâau stabilit drepturile savanţilor şi inventatorilor în materie de proprietate ştiinţifică“ etc. „Conferinţa internaţională de chimie ce se va ţine în Iunie la Bucureşti este a doua adunare de savanţi străini în capitala României, prima fiind congresul internaţional de studii bizantine ţinut în luna Aprilie din iniţiativa d-lui profesor N. Iorga“. Deşi nu se mai afla în ţară, meritele unui chimist român erau recunoscute la Londra: „O invenţie a unui chimist român“. 23 iulie 1924 „Adevărul“ „«Sunday Times» dela 6 iunie anunţă că contele Callimachi a reuşit să transforme chlorina care este un gaz toxic, - a fost întrebuinţat mult în timpul războiului -, într-un agent ce poate fi întrebuinţat cu succes în medicină pentru scopurile de vindecare. Un reporter al lui Sunday Times, care sâa dus să îl intervieveze pe chimist, spune: «Contele Callimachi este un român din naştere dar este stabilit de mult la Londra. Tatăl lui a fost un diplomat distins, pe vremuri ministru al României în Anglia... În timpul războiului, contele Callimachi a adus servicii serioase. El a fabricat acid galicilic sintetic şi alte chemicalii. Laboratoriile lui (din Londra) au fost distruse de o bombă aruncată în plină zi de un zepelin duşman». Contele Callimachi a declarat următoarele trimisului revistei: «Proprietăţile germicidale (de distrugere a gamintelor) ale chlorinei au fost cunoscute de mult dar nâau fost aplicate, din cauza primejdiei ce oferea acest gad toxic. Problema era cum să se „îmblânzească“ chlorina, aşa încât să nu mai atace ţesuturile umane, ci, numai bacteriile sau monocelulele». Problema aceasta a fost rezolvată de d. Callimachi care a adăugat: «Chlorina fiind de ani îmblânzită e departe de a constitui o primejdie teribilă, a devenit prietenul cel mai bun al oamenilor“. „Franţa distinge pe un profesor român“ anunţa „Adevărul“ din 1924: „Universitatea franceză Nancy a acordat o distincţie deosebit de frumoasă şi măgulitoare Universităţii din Iaşi proclamând doctor honoris cauza pe d. Petre Bogdan, savantul profesor de chimie al facultăţii de ştiinţe din Iaşi“. Dar „cum însă leafa de profesor nu se plăteşte în aur, d. Bogdan sâa adresat ministerului care trebuia să dea o soluţie bugetară“, dar aceasta a fost „nefavorabilă“. „Dar avem şi noi «Pasteur-ul» nostru!“ Printre cei mai remarcabili şi mai apreciaţi savanţi români recunoscuţi în toate cercurile ştiinţifice internaţionale, printre cei ale căror lucrări dădeau tonul în cercetările ştiinţifice se remarca personalitatea lui Victor Babeş. „Adevărul“ din 9 noiembrie 1924 anunţa că „D. Victor Babeş a obţinut premiul Montyon“. „Premiul Montyon al Academiei de Ştiinţă dela Paris pentru 1924 a fost acordat d-lui profesor Victor Babeş, decanul facultăţii de medicină, pentru lucrările sale despre pelagră. Această înaltă distincţiune probează, pe lângă valoarea mondială a acestor lucrări, şi puterea neştirbită de muncă a laureatului care anul acesta împlineşte 70 de ani (...) Montyon a înfiinţat cu totul 7 premii a câte 10.000 franci dintre care numai 5 pentru francezi şi două internaţionale. Premiile sunt decernate în fiecare an de Academia de ştiinţe din Paris şi cel cu care a fost distins d. profesor Babeş, se dă aceluia care a găsit în cursul anului un mijloc de perfecţionare a ştiinţei medicale de chirurgie“. Despre „O glorie a ştiinţei române“ scrie „Adevărul“ din 30 septembrie 1924: „O cunoaşte o lume întreagă din străinătate şi noi nâo cunoaştem de loc! Gradul de civilizaţie a unui popor, valoarea lui în concertul naţiunilor de pe glob este de sigur în funcţiune de partea contributivă a acelui popor la mărirea patrimoniului moral şi intelectual al întregii omeniri. Să ne facem fiecare o revizuire a conştiinţei noastre şi să ne întrebăm: Cu ce am contribuit noi la progresul Ştiinţei? Cu greu ne va veni să dăm răspunsul cuvenit care să ne satisfacă şi sentimentul firesc al mândriei naţionale! Numărul savanţilor noştri este atât de mic, şi mai cu deosebire acei cu reputaţie mondială ar putea fi număraţi pe degete. Marele fiziolog Richet, publicându-şi «testamentul său ştiinţific», scria deunăzi cu amărăciune: «Franţa a onorat în mod demn şi cu pietate pe admirabilul nostru Pasteur. Foarte bine! Ar fi însă foarte bine ca acest omagiu adus ştiinţei şi savanţilor să nu fie numai postum». Dar avem şi noi «Pasteur-ul» nostru“. „Prinţul Carol este cel care va profita cel dintâi de descoperirea lui Babeş“ Autorul articolului din „Adevărul“, cel care semnează cu pseudonimul „Doctorul Ygrec“, aminteşte că „Una din societăţile ştiinţifice ale Ligii Naţiunilor tipăreşte şi împrăştie în lumea întreagă un şir de monografii şi documente în care «se pune la punct» şi se cuprinde în priviri de ansamblu marile probleme de medicină şi igienă. Ultima lucrare editată e scrisă de d-rul Louis van Boekel, direcorul laboratoriilor Administraţiei igienei din Belgia. Cine credeţi că este arătat acolo ca iniţatorul unei ere ştiinţifice noui pentru evoluţia omenirei, iniţiatorul adevărat al seroterapiei, cu care se fălesc compatrioţii lui Behring (germanii) sau ai lui Boux (francezii)? (...) În 1895, Babeş, CEL DINTÂI, întrebuinţează în vederea imunizării active a cobaiului amestecuri de toxine şi antitoxine (...) Babeş, cu privirea lui profundă, constată în adevăr o anulare a toxicităţii microbilor din aceste amestecuri, dar în acelaşi timp o provocare din partea organismului de producere de anticorpi (contra otrăvuri) şi prin aceasta pune bazele seroterapiei. Prinţul Carol este cel care va profita cel dintâi de descoperirea lui Babeş. Pe când nici în străinătate nu se începuse aplicarea injecţiilor de ser, Babeş face prima injecţie de ser antidifteric în România prinţului Carol şi, prin acest act curajos pornit numai dintrâo profundă convingere ştiinţifică, salvează viaţa viitorului rege al României. Babeş este genul ştiinţific al României (...) Nu este revistă de reputaţie ştiinţifică mondială în care să nu găsim strălucind numele său“ La banchetul în care era sărbătorit pentru împlinirea a 70 de ani, Babeş a spus că „Am consacrat toată viaţa mea, toată munca mea, acelor cercetări care au putut avea ca rezultat, în cel mai înalt grad, o micşurare a suferinţelor umane“. Tot în acest articol se arată că România a înfiinţat pentru Victor Babeş un institut, „Institutul de bacteriologie“ pentru a-l aduce pe acesta în ţară, el aflându-se la studii în străinătate. În replică, „Budapesta - ca să-l reţie - creiă în grabă un institut similar numindu-l şi profesor titular (...) Visul lui de ardelean era însă de a ridica România pe calea ştiinţei la nivelul celorlalte ţări civilizate“. „Nu m’am ocupat cu lucrările uşoare, ci de cele mai grele şi mai periculoase“ „Adevărul“ din 16 decembrie 1924: „Profesorii Victor Babeş şi George Marinescu sărbătoriţi la Fundaţia «Carol I»“. O mare manifestare a fost organizată pentru sărbătorirea unor savanţi români recunoscuţi peste tot în lume. Autorităţile şi cei mai importanţi oameni din stat erau recunoscători pentru munca depusă de Victor Babeş şi George Marinescu pentru progresul ştiinţei, dar şi pentru faptul că au rămas în ţară. Astfel, cei doi erau sărbătoriţi la împlinirea a 70 şi 60 de ani, pe 13 şi 14 decembrie 1924. „Ermil Pangratti, rectorul Universităţii din Bucureşti, începe prin a spune că ştiinţa nâare hotare, însă omul de ştiinţă are totdeauna o patrie. Această patrie, pentru un om superior, devine din ce în ce mai mare, confundându-se cu omenirea. Pasteur a fost un mare patriot francez dar şi un mare umanitarist. Tot astfel sunt sărbătoriţii de azi prof. Victor Babeş şi George Marinescu. Fără mijloace materiale, fără atmosferă ştiinţifică, nedreptăţiţi uneori, prof. Victor Babeş şi George Marinescu au luptat mereu şi au adus ştiinţa românească unde este azi“. Apoi, „D. prof. Parhon, în numele facultăţii de medicină din Iaşi, arată că anatomia patologică şi neurologia nu existau înainte de lucrările sărbătoriţilor de azi. Victor Babeş e întemeietorul ştiinţei experimentale. Cu d. prog. Marinescu se petrece însă ceva ciudat. E sărbătorit şi totuşi nu are nici un serviciu propriu, fiind adăpostit într-unul provizoriu. Se cuvine ca după înfiinţarea Institutului Victor Babeş să se înfiinţeze şi Institutul George Marinescu (vii aplauze)“. În cuvântarea sa, Victor Babeş a spus că „Nu mâam ocupat cu lucrările uşoare, ci de cele mai grele şi mai periculoase, atât pentru omenire cât şi pentru cercetător. Am căutat pericolul cercetând turbarea, răpciuga, ciuma, difteria. Lâam înfrânt fiindcă am mijlocul de a le combate. Am stabilit că bolile nu sunt rele izolate. Ele urmează anumite descendenţe. Aceleaşi boli se produc sub alte forme, unele cu caracter congenital, altele în epoca maturităţii. Am stabilit etiologia boalelor, bacteriologia, ştiinţa microorganismelor (...) Am găsit microbul febrei galbene. Un japonez a găsit şi el unul. Lâa desenat şi fotografiat. Era microbul meu. Sunt pe cale să găsesc streptococul invizibil până acum care dă scarlatina“.