Viitorul în stomatologie: plombele vii
Cariile dentare ar putea fi tratate în viitor cu ajutorul așa-numitelor „plombe vii”, create din celule stem. În procesul natural de formare a dinților, rolul principal îl au ameloblastele, un tip de celule epiteliale care mor după dezvoltarea completă a dinților, organismul nemaiavând astfel nici o posibilitate de a regenera smalțul distrus. Metoda testată de specialiști ai facultății de stomatologie din Washington constă în dezvoltarea de ameloblaste cu ajutorul celulelor stem și ar putea fi utilă și pentru regenerarea dinților pierduți, rezultă din datele publicate în revista științifică Developmental Cell. (I. M.)