Vindecarea rănilor, accelerată de o proteină
Cazeina, o proteină care se găsește în mod natural în laptele de vacă, în proporție de până la 80%, poate accelera vindecarea rănilor. Un studiu realizat în cadrul University College London a testat, în premieră, pe șoareci de laborator, proprietățile vindecătoare ale cazeinei. S-a constatat astfel că pansamentele îmbibate cu cazeină au îmbunătăţit semnificativ procesul de vindecare a rănilor, iar după 14 zile dimensiunea rănilor tratate astfel s-a redus la 5,2% din dimensiunea inițială, față de 31,1% din dimensiunea inițială în cazul rănilor tratate cu pansamente clasice. (I. M.)