Visul de a avea alt fel de viaţă

Parcă mai acut ca oricând, la întoarcerea dintr-o vacanţă petrecută într-un loc unde n-ai avut acces la informaţie de ultimă oră - aceasta şi pentru că ţi-ai dorit să nu ai -, simţi nevoia să devii iarăşi buretele plin de toate ştirile întâmplate în lume în lipsa ta. Se petrece ceva paradoxal în astfel de cazuri, definitoriu probabil pentru omul contemporan obişnuit cu ritmul alert şi plin de agitaţie, care nu scapă nimic din ceea ce este important de ştiut. Paradoxul este că, de multe ori, acest fel de om se plânge că nu mai poate suporta traiul cotidian supraîncărcat şi abia aşteaptă să plece într-un concediu bine-meritat, pe o insulă fără semnal la telefon, fără cablu de televiziune, fără nimic stresant, numai cu linişte şi natură pură. De cele mai multe ori, omul n-are bani să ajungă pe o astfel de insulă. Asemenea locuri sunt pline de bogătaşi care îşi rezervă din timp şi cu mulţi bani locul de liniştire. Omul de rând, când este stresat şi obosit, alege să meargă la munte sau undeva departe de oraş. Ajuns acolo, el binecuvântează fiecare oră de linişte şi pace, îşi reface contactele cu tot ceea este original şi natural, declarând la fiecare nouă bucurie că aceasta este adevărata viaţă şi aşa ar dori să trăiască mereu. Se întreabă tot mai des de ce nu poate renunţa la civilizaţie pentru a trăi fericit în acel colţ de rai, trăind ca bunicii lui din roadele pământului. Răspunsul îl ştie, şi-l aminteşte cu precizie în timp ce-şi conduce maşina spre marele oraş unde îl aşteaptă jobul din biroul arătos, programul plin de termene de predare, ratele la casă şi maşină, copiii pe care trebuie să-i ducă la grădiniţe scumpe ca să poată deveni nişte oameni cu viitor, bine instruiţi încă de mici.

Paradoxul i se întâmplă acestui gen de om an de an, dar el continuă să creadă că nu e departe clipa când visul său de a trăi liber, numai el şi natura, se va împlini. În fapt, nu are nici curajul de a lua viaţa în piept şi a o accepta aşa cum e, în sclavia ei de tip contemporan, nici de a lăsa toate beneficiile vieţii civilizate deoparte şi a cumpăra o bucată de teren la ţară, pentru a vedea cum este să fii un ţăran care trăieşte numai din munca pământului şi din creşterea câtorva animale. De fapt, omul nostru ştie că nici la ţară nu se poate trăi mulţumitor în condiţiile de astăzi, cel puţin nu în ţara noastră. Atunci, nu-i mai rămâne decât să aştepte pensia, cu visata căsuţă de la ţară, când va fi cam bătrân să mai muncească, destul de obişnuit cu traiul confortabil din oraş pentru a mai suporta o pană de curent care blochează toate utilităţile create acolo, şi nici arşiţa din grădină nu o va îndura uşor. Dincolo de toate rămâne dramul de speranţă şi credinţa că acolo unde trăieşti poţi şi trebuie să-ţi organizezi singur programul cât mai bine, în aşa fel încât să nu-ţi treacă viaţa visând să fii mereu în altă parte, să trăieşti mereu o altă viaţă, pe care, de fapt, nu ai putea s-o duci cu adevărat.