Vocabular liturgic: Rugăciunea inimii

La solicitarea mai multor cititori, care ar dori să găsească în paginile acestui ziar şi definiţii ale unor termeni bisericeşti care, de cele mai multe ori, nu sunt explicaţi suficient în dicţionare, demarăm, începând de astăzi, o nouă rubrică. În explicarea termenilor liturgici ne vom folosi de dicţionare ce poartă semnătura unor personalităţi recunoscute ale teologiei româneşti. Cuvintele explicate se vor regăsi în paginile ziarului curent.

Rugăciunea lui Iisus (Rugăciunea inimii) - Doctrina centrală a teologiei ortodoxe răsăritene „theosis“ sau îndumnezeirea omului este strâns legată de disciplinele spirituale de la Muntele Sinai. Practica lor mistică era „rugăciunea inimii“ sau „rugăciunea lui Iisus“: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“. Acest text scurt trebuia repetat fără încetare spre a absorbi gândurile misticului şi a le înstrăina de orice tentaţie. Misticismul sinait este reprezentat de Sf. Ioan Scărarul, Nichifor şi Grigorie Palama, care-l vor înrădăcina şi la muntele Athos, unde Palama a fost 20 de ani călugăr, înainte de a fi rânduit episcop la Tesalonic. Nichifor susţinea că ţelul vieţii spirituale este să ia cunoştinţă de tainele „comorii ascunse în inimă“, care e „lăcaşul lui Dumnezeu“. Această unire se face „coborând“, prin intermediul respiraţiei, mintea în inimă. Prin aceasta, inima se pune în armonie cu milostivirea Mântuitorului. Invocarea numelui lui Iisus este calea cea mai simplă a rugăciunii neîncetate. Repetată, adesea, de o inimă plină de smerită atenţie, ea nu se pierde într-un şuvoi de cuvinte, ci păstrează cuvântul ce aduce rod întru răbdare. Ea este cu putinţă în orice clipă, pentru că nu este o ocupaţie alături de oricare alta, ci unica ocupaţie, aceea de a-l iubi pe Dumnezeu, Care însufleţeşte şi transfigurează orice acţiune întru Iisus Hristos. (pr. prof. Ene Branişte, prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase)