Vocabular religios

făclie: lumânare sau luminător; este mijlocul de a lumina o încăpere întunecoasă, sau în întuneric, în lipsa luminii solare sau electrice. Aşa se vorbeşte de lumânarea sau făclia aprinsă de cineva, pe care n-o pune sub obroc, ci în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casă (Matei 5, 15; Marcu 4, 21; Luca 8, 16; 11, 33); şi tot aşa, de „făclii aprinse“ (Luca 11, 36; 12, 35; 15, 8; II Petru 1, 19; Apocalipsa 18, 23; 21, 23; 22, 5). În sens figurat, metaforic, este numit şi Sfântul Ioan Botezătorul „făclia care arde şi luminează“ cu învăţătura lui (Ioan 5, 35). Un alt text spune că „Ochiul este luminătorul trupului“ (Matei 6, 22; Luca 11, 34); adică e organul care răspândeşte lumină, ca să vedem tot ce se produce în jurul nostru. În sens figurat Sfântul Ioan Botezătorul este numit „făclie“. În acelaşi sens, se spune că şi „cuvântul proorocesc este o făclie care străluceşte în loc întunecos“ (al neştiinţei) (II Petru 1, 19). Chiar Însuşi Hristos-Mielul ceresc este numit „Făclia care luminează cetatea sfântă“, Noul Ierusalim, cu slava Lui de Dumnezeu, nemaifiind acolo soare şi lună (Apocalipsa 21, 23.); acolo nu va mai fi noapte, nici soare, „pentru că Domnul Dumnezeu le va fi (îngerilor şi sfinţilor) lumină şi vor împărăţi în veci“ (Apocalipsa 22, 5). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMOR, 1995)