Vocabular religios

- Drusila (Faptele Apostolilor 24, 24): fiica mai mare a lui Irod Agripa şi soră cu Berenice şi cu Irod Agripa II. Era deci evreică şi că-sătorită cu Felix, guvernatorul roman al Iudeei; ea era una dintre femeile care se interesau de învăţăturile creştine, precum şi sora ei, Berenice, cât şi soţia lui Pilat etc.

- duh: traducând ebraicul „ruah“, are iniţial însemnarea de „suflare“ sau de „vânt“: „Vântul suflă unde voieşte“ (Ioan 3, 8; 20, 22; II Tesaloniceni 2, 8). Mai are înţelesul şi de suflarea gurii. Îngerii sunt duhuri slujitoare (Evrei 1, 7). Apoi, cuvântul are multe sensuri: Duhul omului ca suflare de viaţă primită de la Dumnezeu sau ca suflet: „Iisus Şi-a dat duhul“ (sufletul) (Matei 27, 50; Ioan 19, 30; Fapte 7, 59; I Corinteni 2, 11; 4, 21; Iacov 2, 26). Acelaşi duh care a ieşit din trupul Său, El îl încredinţează Tatălui, pe Cruce: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu; şi Şi-a dat duhul“ (Luca 23, 46). Se vorbeşte şi de „duhurile drepţilor celor desăvârşiţi“ (Evrei 12, 23); sau duhul (sufletul) fiicei lui Iair, înviată: „duhul ei s-a întors şi a înviat“ (Luca 8, 55). Duhul, ca parte spirituală, înseamnă fiinţa lăuntrică a omului, deosebită de trup (Matei 26, 11) - „duhul este osârduitor, dar trupul neputincios“; cunoscând „Iisus cu duhul Lui“ (Marcu 2, 8 ; II Corinteni 7, 1; Filipeni 4, 23; Coloseni 2, 5; II Timotei 4, 22; Filimon 25). Duhul apare şi ca o putere opusă cărnii (Romani 8, 4): „a umbla (a trăi după duh sau) după trup“. „În duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului“ (Galateni 5, 16-25), spre a realiza pe „omul duhovnicesc“ (I Corinteni 2, 13-15), opus „omului trupesc“, carnal. „Cuvintele Domnului (Hristos) sunt duh şi viaţă“ (Ioan 6, 63; cf. Romani 8, 6). Există şi „duhul rătăcirii“ (I Ioan 4, 6) sau duh de neascultare, de răzvrătire (Efeseni 2, 2), de erezie, sau „duhul lui antihrist“ (I Ioan 4, 3). „Cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume“ (I Ioan 4, 1-3, 6; Matei 7, 15; 24, 11, 24 ; II Ioan 7; Faptele Apostolilor 20, 29; I Timotei 4, 1-3; II Timotei 4, 3; Tit 3, 10; I Petru 2, 1-2 etc.) care vor abate de la „duhul adevărului“, la „duhul rătăcirii“ (I Timotei 4, 1-7; II Timotei 2, 16-18 ; Tit 3, 4-10; II Petru 2, 1-2). „Noi suntem din Dumnezeu“ - zice Sfântul Apostolul Ioan. „Cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii“ (Ioan 4, 6). Există şi duhuri de împotrivire (Fapte 7, 51; 13, 7, 10) şi „duh pitonicesc“ sau „de ghicire“ (Fapte 16, 16), precum şi duhuri de îndrăcire, care chinuiesc pe unii oameni, şi duhuri necurate (diavoli), care duc la rătăcire (Ioan 8, 44) şi păcat (Matei 8, 16; 10, 1; 12, 43; Marcu 1, 23; 3, 30; 5, 2; 6, 7; 7, 25; 9, 25; Luca 4, 33, 36; Faptele Apostolilor 5, 16). Se vorbeşte şi despre duhuri necurate sau demoni ca în următoarele locuri: Matei 8, 16; 10, 1; 12, 43, 45; Marcu 1, 23, 26-27; 3, 11, 30; 5, 2, 8, 13; 6, 7; 7, 25; 9, 17, 25; Luca 4, 33, 36; 6, 18; 7, 21; 11, 24-26; Fapte 5, 16; 8, 7; 19, 12-16; Apocalipsa 16, 13, 14; 18, 2. Există apoi „Duhul slavei“ (I Petru 4, 14); „Duhul adevărului» (Ioan 14, 17; I Ioan 4, 6), care aparţin lui Dumnezeu şi se împărtăşesc şi oamenilor. Duhul pitonicesc, alungat de Sfântul Apostol Pavel din slujnica din Filipi (Faptele Apostolilor 16, 16-18), era un duh necurat, un demon al ghicirii, care, cu ghicitoria, aducea câştig stăpânilor ei. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)