Vocabular religios

călăuză: are înţelesul de îndrumător al altora pe calea adevărului şi a mântuirii. În acest sens, în mod abstract, „Legea“ însăşi a avut rolul de călăuză sau de pedagog către Hristos (Galateni 3, 24); dar venind Hritos şi credinţa, nu mai suntem sub călăuza Legii (Galateni 3, 25). În mod concret, Sfântul Apostol Pavel foloseşte termenul de călăuză, dar nu pentru sine, care este părintele credincioşilor pe care i-a născut în Hristos. „Căci de aţi avea - spune el - zece mii de călăuze (învăţători) în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Hristos Iisus“ (I Corinteni 4, 15). În sens negativ, termenul este atribuit cărturarilor şi fariseilor care s-au abătut de la rolul de luminători şi îndrumători ai poporului pe calea mântuirii spre Hristos, ridicându-l împotriva Lui. Aceştia sunt numiţi de el „călăuze oarbe“ (Matei 15, 14; 23, 16, 24; Romani 2, 19). De asemenea, acelaşi termen având conotaţie negativă, îi este atribuit şi lui Iuda Iscarioteanul, vânzătorul, care „s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus“ (Fapte 1, 16). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)