Vocabular religios

- beţie, a se îmbăta: consumarea de băuturi alcoolice, ameţitoare (vin, ţuică etc.) peste măsură, devenind obişnuinţă şi patimă. Beţia nu este vătămare numai trupului, îmbolnăvindu-l, ci şi sufletului şi se numără printre păcatele de moarte care exclud de la împărăţia lui Dumnezeu (Romani 13, 13; I Corinteni 6, 10; Galateni 5, 21; I Petru 4, 3) Apostolii recomandă întotdeauna evitarea beţiei (I Petru 4, 3). Dar beţia, în sens figurat, este - după spusele vechilor comentatori - imaginea orgiilor şi viciilor. Tâlcuind textul: „Cei ce dorm, noaptea dorm, şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată“ (I Tesaloniceni 5, 7) Sfântul Ioan Hrisostom („Omilii XI“) spune că beţie sunt toate viciile, căci şi bogăţia este o beţie a sufletului, ca şi pofta nesăţioasă de avuţii sau de desfrâu etc., toate fiind pierzătoare de suflet (Matei 24, 49; Luca 12, 45; I Corinteni 6, 9-10). Există însă şi o beţie spirituală, a celor însetaţi după cuvântul lui Dumnezeu, care s-au umplut de Duhul Sfânt. În ziua Cincizecimii, apostolii şi cei pre-zenţi s-un umplut de Duhul Sfânt şi de harismele Lui, încât prooroceau şi grăiau în alte limbi omeneşti (Fapte 2, 4, 11), iar unii din mulţime ziceau că „sunt plini de must“, adică beţi (Fapte 2, 13). Ei, însă, plini de Duhul Sfânt, au început a grăi fără teamă cuvântului lui Dumnezeu, suferind prigoane, închisori şi moarte. Apostolii, cu puterea aceasta spirituală, a Duhului Sfânt, primită de la Hristos (Ioan 20, 21-23), au întemeiat Biserici - hirotonind preoţi, episcopi şi diaconi - , au propovăduit, au sfinţit altare şi oameni prin săvârşirea Sfintelor Taine şi au călăuzit popoarele încreştinate pe calea mântuirii. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)