Vocabular religios

- bărbat: fiinţa umană cea dintâi creată, de sex masculin, din care, apoi, a fost făcută şi femeia, în scopul procreării sau al înmulţirii şi al creării de bunuri materiale şi spirituale. Căci, „de la început Dumnezeu i-a făcut bărbat şi femeie“ (Matei 9, 14), rânduind şi Taina căsătoriei indisolubile, spre proslăvirea Lui şi spre evitarea desfrâului. „Din cauza desfrânării - zice Apostolul - fiecare bărbat să-şi aibă femeia sa“ (I Cor. 7, 2). „Bărbatul este cap femeii şi de aceea este dator să-şi iubească femeia sa ca pe sine“ (Efes. 5, 23, 28), pentru conducerea înţeleaptă a familiei. Fiind făcuţi „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“, adică înzestraţi cu puterile sufleteşti: raţiune, voinţă liberă şi simţire, întru desăvârşire, care e asemănarea cu Dumnezeu, bărbatul, ca încununare a întregii zidiri, este socotit „chipul şi slava lui Dumnezeu“, iar „femeia, slava bărbatului“ (I Cor. 11, 7). În această unire tainică de iubire reciprocă şi întrajutorare, ei sunt egal îndreptăţiţi la mântuire, ca „împreună-moştenitori ai harului vieţii“ (I Petru 3, 7). Căci „nu mai este parte bărbătească sau femeiască, rob sau slobod… ci toţi sunt una în Hristos“ (Gal. 3, 28). Şi „precum femeia e din bărbat, aşa şi bărbatul e din femeie şi - toate sunt de la Dumnezeu“ (I Cor. 11, 12). Armonia unui cămin evită destrămarea familiei. De aceea se spune: „Bărbatul care-şi lasă femeia fără pricină de desfrânare, săvârşeşte adulter“ (Matei 5, 32; 19, 9; Marcu 10, 11; Luca 16, 18). Ei se pot mântui unul prin altul: „Bărbatul necredincios se poate mântui prin femeia credincioasă“ (I Cor. 7, 10), convertindu-l la Hristos prin purtarea ei creştină (I Cor. 7, 10; I Petru 3, 1-2), iar „bărbatul credincios se roagă în tot locul ridicând mâini sfinte, fără mânie“ (I Tim. 2, 8). Iisus Hristos Însuşi este unicul bărbat cu care sunt logodiţi creştinii (II Cor. 11. 2), ca mădulare ale trupului Lui - Biserica. Se vorbeşte apoi de o seamă de bărbaţi amintiţi pentru viaţa lor virtuoasă sau ticăloasă. Mai întâi, se spune de Iisus că era „bărbat prooroc, puternic în faptă şi în cuvânt“ (Luca 21, 19), „Bărbat prin Care va fi judecată lumea“ (Fapte 17, 31); se spune şi de îngerii cei doi - apăruţi la Învierea Domnului -, ca bărbaţi „îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare“ (Luca 24, 4; Fapte 1, 10). Se aminteşte apoi de Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, care era „bărbat drept“ (Matei 1, 19); de Ioan Botezătorul, „bărbat drept şi sfânt“ (Marcu 6, 20); de „bărbatul înţelept care-şi zideşte casa pe stâncă“ (Matei 7, 24), de „bărbaţii din Ninive care s-au pocăit la propovăduirea lui Iona“ (Matei 12, 41; Luca 11, 32), de Iosif din Arimateea „bărbat bun şi drept“ (Luca 23, 50), „bărbaţi cucernici“ la Cincizecime (Fapte 2, 5; 8, 2); de Ştefan, primul martir, „bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt“ (Fapte 6, 5), de „bărbaţii cucernici“, care l-au îngropat (Fapte 8, 2), de Corneliu sutaşul „om drept şi temător de Dumnezeu“, de „Barnaba, bărbat bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă“ (11, 24); de proconsulul „Sergiu Paul, bărbat înţelept“ (13, 7), de „Apolo bărbat iscusit la cuvânt, puternic fiind în Scripturi“ (18, 24), de „Anania, bărbat evlavios“ (22, 12); de „David, proorocul - împărat, bărbat după inima Mea“, zice Domnul (13, 22) sau de „bărbatul fericit căruia Dumnezeu i-a iertat păcatele“ (Rom. 4, 8), de „starea bărbatului desăvârşit“ (Efes. 4, 13), „în stare să înfrâneze tot trupul“ (Iac. 3, 2) şi de „bărbatul fericit, care rabdă ispita“ (Iac. 1, 12) şi o biruie. Alte texte vorbesc de altfel de bărbaţi, ca: „bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile lui“ (Iac. 1, 8); de „bărbat ucigaş“ (Varava, liberat în locul lui Iisus) (Fapte 3, 14) şi de un oarecare bărbat iudeu, vrăjitor şi prooroc mincinos, numit Bariisus sau Elima, vrăjitorul (13, 6, 8) etc. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)