Vocabular religios

- Adam: nume comun oamenilor, nume propriu care înseamnă în ebraică pământesc, „din pământ“. Primul om creat este numit în Noul Testament „Fiul lui Dumnezeu“ (Luca 3, 38). El este omul creat de Dumnezeu, prima făptură umană pe pământ, dar prin el şi prin femeia lui, Eva, a intrat şi păcatul în lume, şi s-a transmis la toţi oamenii (cf. Rom. 5, 14 ; I Cor. 15, 22). Pe acest „Adam cel dintâi“, considerat „tip“ al „Celui ce avea să vină“ Sfântul Apostol Pavel îl consideră în paralel cu Mântuitorul Hristos, numit „Adam cel de pe urmă“, spre a arăta rolul fiecăruia în existenţa neamului omenesc. El zice: „Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia“ (I Cor. 15, 22);

- adeverire a Duhului şi a puterii (I Cor. 2, 4): Apostolul Pavel, după insuccesul din Areopagul Atellei, unde n-a convertit decât câteva persoane, printre care Dionisie Areopagitul şi femeia Damaris (Fapte 17, 34), trece la Corint, oarecum descurajat. Şi simţindu-se slab pentru misiunea lui, în urma unei vedenii pe care o are într-o noapte (Fapte 18, 9), se simte iarăşi încurajat, înţelegând de acum că succesul propovăduirii lui, atunci când l-a avut, s-a datorat puterii lui Dumnezeu (1 Cor. 2, 5). De aceea, zice: „Şi eu întru slăbiciune şi cu frică, şi cu cutremur mare, am fost la voi. Iar cuvântu1 meu şi propovăduirea mea nu stătea în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii (I Cor. 2, 3-4), lui Dumnezeu“ (I Cor. 2, 5). Deci, prin „adeverirea DuhuluI şi a puterii“ trebuie să înţelegem acţiunea sau manifestarea Duhului Sfânt, adeverită atât prin succesul propovăduirii lui pretutindeni, cât şi prin minunile săvârşite şi prin mulţimea harismelor sau a darurilor duhovniceşti. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)